FRF anunţă că are loc recrutarea voluntarilor pentru organizarea UEFA EURO 2020 în România
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, într-un comunicat remis marţi, că este în curs recrutarea voluntarilor pentru organizarea UEFA EURO 2020 în România.
''Pentru prima dată în istorie, Bucureştiul este unul dintre cele 12 oraşe-gazdă ale campionatului de fotbal UEFA EURO 2020. Aproape 1.000 de voluntari vor fi sufletul evenimentelor organizate în Bucureşti în luna iunie 2020, pe Arena Naţională, unde zeci de mii de suporteri vor veni să trăiască experienţa fotbalului european. Înscrierile în programul de voluntari pentru organizarea UEFA EURO 2020 au început oficial la finalul lunii mai în toate cele 12 ţări organizatoare. La completarea formularului de înscriere, fiecare voluntar poate opta pentru trei roluri specifice, în ordinea preferinţelor, urmând ca, ulterior, sa fie invitat la interviu pentru selecţia finală'', precizează sursa citată.
În funcţie de abilităţile şi interesele lor, voluntarii pot alege din 24 de domenii pe cel în care cred că îşi vor desfăşura cel mai bine activitatea şi în care doresc să câştige experienţă cu ocazia evenimentelor din 2020. Apoi, în urma procesului de selecţie, fiecărui voluntar îi va fi oferit un rol, în funcţie de opţiunile selectate în formularul de înscriere şi de experienţa de la interviul de selecţie.
''După ce am lucrat cu sute de voluntari din programul 'Team behind the team'' al Federaţiei Române de Fotbal, pot spune că această ocazie va fi o experienţă deosebită pentru a obţine abilităţi în domeniul sportului, evenimentelor şi al fotbalului, în special. Celor care sunt dornici să înveţe de la profesionişti în diferite domenii, pot să le recomand doar să aplice. Mulţi încep ca voluntari, dar prin experienţa acumulată îşi pot găsi drumul profesional'', a declara Diana Pirciu, Volunteer Manager UEFA EURO 2020, potrivit comunicatului FRF.
''Voluntariatul a reprezentat întotdeauna pentru mine o modalitate de învăţare şi dobândire de noi abilităţi, iar atunci când am aflat că şi în ţara noastră se va organiza EURO 2020, mi-am spus că nu pot rata ocazia de a mă implica. Diversitatea departamentelor în care putem activa ca voluntari, dar şi multitudinea de oameni cu care vom intra în contact, fac din implicarea în acest eveniment o ocazie unică de dezvoltare pe plan profesional. Aşadar, dacă eşti pasionat de sport, de învăţare prin implicare sau pur şi simplu eşti în căutarea unei super experienţe de o vară, locul tău este alături de noi'', a menţionat Sara Şolot, Voluntar UEFA EURO 2020.
Procesul de completare a formularului de înscriere în programul de voluntari pentru UEFA EURO 2020 se derulează până în luna octombrie 2019 şi va merge în paralel cu interviurile de selecţie, urmând ca până la finalul anului echipa de voluntari să fie completă.
UEFA EURO 2020 nu este doar cel mai mare şi important eveniment sportiv pe care România l-a găzduit vreodată în istoria sa, ci reprezintă o unică oportunitate de a participa la dezvoltarea culturii voluntariatului în fotbal. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de
Baschet masculin: Victorie spectaculoasă pentru CSO Voluntari în ENBL
CSO Voluntari a învins spectaculos echipa norvegiană Fyllingen Lions, cu scorul de 106-93 (26-20, 24-35, 20-24, 36-14), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', într-un meci din Grupa B a Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Câștigătoarea competiției în 2025 a început bine, dar
Baschet masculin: SCM Universitatea Craiova a obținut a doua sa victorie în FIBA Europe Cup
SCM Universitatea Craiova a învins echipa azeră Gence BC, cu scorul de 105-96 (20-23, 32-27, 22-25, 31-21), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Bănie, într-un meci din Grupa C a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. SCM Craiova a obținut a doua victorie în grupă, consecutivă, ambele pe teren propriu.
Fotbal: Tudor Băluță (U Craiova) - Eu nu mă gândesc la Egnatia ca la un outsider
Fotbalistul Tudor Băluță a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că nu se gândește la Egnatia, adversara formației Universitatea Craiova din partida de joi din Conference League, ca la un outsider. 'Eu nu mă gândesc la Egnatia ca la un outsider. Nu mă gândesc la calcule înainte de meci, cine e
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Mă aștept la un joc echilibrat cu Egnatia
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că se așteaptă la un meci echilibrat cu formația albaneză Egnatia, în Conference League. 'Egnatia are o echipă extrem de interesantă, în special dacă ar fi să ne raportăm la ceea ce înseamnă zon
Fotbal: Clubul FC Rapid, sancționat cu 16.875 de lei, iar FCSB cu 15.000 de Comisia de Disciplină a FRF
Clubul FC Rapid București a fost sancționat de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu o penalitate financiară de 16.875 de lei, iar FCSB cu 15.000 de lei în urma incidentelor provocate de suporteri la derby-ul din etapa a 13-a a Superligii. 'FC FCSB vs. FC Rapid 1923 - Incidente - În temeiul art. 82.2 și 3.a și c, raportat
Rugby: Alin Petrache - Sper ca furia românească să fie bine canalizată și să învingem Tonga
Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, vineri, că speră ca 'furia românească' să fie bine canalizată în meciul cu Tonga din World Rugby Nations Cup, programat vineri, pe Stadionul Arcul de Triumf din București, și să contribuie la obținerea unei victorii în fața unui adversar foarte puternic. El a av
Fotbal: Bogdan Andone (FC Argeș) - Nu intenționez să demisionez în aceste momente grele și cer unitate pentru echipă
Antrenorul echipei FC Argeș, Bogdan Andone, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că nu intenționează să-și dea demisia de pe banca tehnică în aceste momente dificile pentru formația din Trivale. Tehnicianul a cerut unitate și sprijin din partea suporterilor pentru jucătorii săi, punctând despre meciul cu liderul









