Mureş: Concurenţi din 42 de ţări, la Campionatele Europene de triatlon multisport
Peste 1.700 de concurenţi din 42 de ţări vor participa, în perioada 28 iunie - 7 iulie, la Campionatele Europene de triatlon multisport, care se vor derula în Târgu Mureş şi vor avea o serie de probe desfăşurate la Sovata, Sângeorgiu de Pădure şi Ungheni, pe Transilvania Motor Ring.
"Este vorba de întreceri continentale la şase ramuri sportive (cros triatlon, duatlon, cros duatlon, aquatlon, triatlon pe distanţă medie şi aquabike), concursuri de înot şi alergare pe timp de noapte, precum şi curse dedicate copiilor. (...) Am dobândit încrederea Federaţiei Internaţionale, care ne-a dat şansă să organizăm această competiţie la Târgu Mureş. Nu am fost singura ţară care a depus candidatura pentru acest eveniment - anul trecut a fost organizat de Ibiza, vor merge mai departe iarăşi în Spania, după aceea în Malmo, în Suedia. Trebuie să fim mândri pentru că am ales Târgu Mureş ca să facem această competiţie. Sprijin am primit nu numai de la Primăria şi autorităţile locale din oraş, dar a venit şi din partea Consiliului Judeţean Mureş, fiind un eveniment foarte mare, fiind şase campionate europene nu am putut să le organizăm pe toate în Târgu Mureş, ca atare un eveniment va fi organizat la Sovata, unul la Lacul Bezid şi Sângeorgiu de Pădure şi unul pe circuitul de viteză Transilvania Motor Ring", a declarat preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, Peter Klosz, , într-o conferinţă de presă.
Potrivit preşedintelui Federaţiei Române de Triatlon, în cursele din categoriile Elite şi Juniori vor lua startul şi 20 de sportivi români, unii cu şanse la medalii europene, iar la restul categoriilor - Paraatleţi şi Amatori - se vor alinia la start circa 300 de sportivi din România.
Peter Klosz a precizat că după Ibiza (Spania), European Triathlon Union a acordat României organizarea acestei competiţii de mare amploare, Târgu Mureşul fiind ales drept gazdă datorită celorlalte concursuri de mare anvergură organizate în anii precedenţi (Balcaniadă, Campionate Europene de Cros Duatlon şi Cros Triatlon etc).
Transilvania Multisport Triathlon European Championships, cel mai mare eveniment multisport găzduit vreodată de judeţul Mureş, este organizat de Federaţia Română de Triatlon şi Clubul Master Ski&Bike, sub patronajul European Triathlon Union, în colaborare cu SportLife Multimedia Events şi în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş.
"Dacă acum câţiva ani, organizam la Târgu Mureş mici competiţii, iată că în 2019 am ajuns la performanţa de a fi municipiul gazdă al Transilvania Multisport Triathlon European Championships. Dacă vorbim de numărul mare de sportive înscrişi, pot spune că acest lucru ne onorează şi sper ca prin colaborarea dintre organizatori, parteneri şi toate celelalte structuri care sprijină manifestările, evenimentul să fie un real succes", a declarat Claudiu Maior, consilier al primarului din Târgu Mureş.
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, a arătat că acest eveniment acoperă aproape întreg judeţul Mureş şi că din acest motiv sunt foarte multe autorităţi locale implicate, începând cu Primăria Târgu Mureş şi CJ Mureş, plus numeroase instituţii.
''Nu există promovare mai bună a judeţului sau a valorilor judeţului decât prin implicarea sportului. Îi felicit pe organizatori că au ales municipiul Târgu Mureş şi judeţul Mureş pentru organizarea acestui eveniment, care este binevenit. (...) Este o muncă de echipă şi va fi în continuare pentru promovarea judeţului Mureş şi pentru promovarea sportului", a spus Peter Ferenc.
Vicepreşedintele European Triathlon Union, Chris Kitchen, a mulţumit tuturor celor implicaţi în organizarea ediţiei 2019 a Campionatelor Europene de triatlon multisport, arătând că desfăşurarea a şase campionate europene într-o competiţie este un eveniment major.
"Dincolo de experienţa dobândită în concurs, contează foarte mult cu ce impresie pleacă concurenţii de aici şi de aceea sunt foarte importante evenimentele precum Dracula Night Run sau Dracula Night Swim, precum şi gala de deschidere cu partea artistică. Mulţumesc tuturor şi îi felicit pe cei implicaţi", a declarat Chris Kitchen.
Campionatele Europene de triatlon multisport se vor desfăşura pe parcusul mai multor zile: în 29 iunie este organizat Cros Triatlon, la Complexul de Agrement şi Sport Mureşul şi Platoul Corneşti din Târgu Mureş, în 30 iunie - Duatlon Sprint, în centrul Municipiului Târgu Mureş, în 2 iulie - Cros Duatlon (Sovata, Lacul Ursu), în 3 iulie - Duatlon Standard ('Transilvania Motor Ring', Cerghid), în 5 iulie - Aquatlon (Complexul Weekend, Târgu Mureş) şi 7 iulie - Aquabike şi Triatlon pe Distanţă Medie (Lacul Bezid, Sângeorgiu de Pădure).
Cursa de alergare pe timp de noapte (Dracula Night Run) va avea loc luni 1 iulie, la Platoul Corneşti, iar concursul de înot pe timp de noapte (Dracula Night Swim) şi cursa rezervată copiilor (Dracula Kids Aquatlon) sunt programate joi 4 iulie, la Complexul Sportiv şi de Agrement Mureşul.
Deschiderea oficială a Campionatelor Europene de triatlon multisport Transilvania 2019 va avea loc în data de 28 iunie, de la ora 20:00, şi va consta într-o paradă a delegaţiilor din Piaţa Victoriei către Cetatea Medievală din Târgu Mureş, alături de cavalerii Ordinului Lup, va continua cu o demonstraţie cavalerească şi se va încheia cu un foc de artificii. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de
Baschet masculin: Victorie spectaculoasă pentru CSO Voluntari în ENBL
CSO Voluntari a învins spectaculos echipa norvegiană Fyllingen Lions, cu scorul de 106-93 (26-20, 24-35, 20-24, 36-14), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', într-un meci din Grupa B a Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Câștigătoarea competiției în 2025 a început bine, dar
Baschet masculin: SCM Universitatea Craiova a obținut a doua sa victorie în FIBA Europe Cup
SCM Universitatea Craiova a învins echipa azeră Gence BC, cu scorul de 105-96 (20-23, 32-27, 22-25, 31-21), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Bănie, într-un meci din Grupa C a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. SCM Craiova a obținut a doua victorie în grupă, consecutivă, ambele pe teren propriu.
Fotbal: Tudor Băluță (U Craiova) - Eu nu mă gândesc la Egnatia ca la un outsider
Fotbalistul Tudor Băluță a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că nu se gândește la Egnatia, adversara formației Universitatea Craiova din partida de joi din Conference League, ca la un outsider. 'Eu nu mă gândesc la Egnatia ca la un outsider. Nu mă gândesc la calcule înainte de meci, cine e
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Mă aștept la un joc echilibrat cu Egnatia
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că se așteaptă la un meci echilibrat cu formația albaneză Egnatia, în Conference League. 'Egnatia are o echipă extrem de interesantă, în special dacă ar fi să ne raportăm la ceea ce înseamnă zon
Fotbal: Clubul FC Rapid, sancționat cu 16.875 de lei, iar FCSB cu 15.000 de Comisia de Disciplină a FRF
Clubul FC Rapid București a fost sancționat de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu o penalitate financiară de 16.875 de lei, iar FCSB cu 15.000 de lei în urma incidentelor provocate de suporteri la derby-ul din etapa a 13-a a Superligii. 'FC FCSB vs. FC Rapid 1923 - Incidente - În temeiul art. 82.2 și 3.a și c, raportat
Rugby: Alin Petrache - Sper ca furia românească să fie bine canalizată și să învingem Tonga
Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, vineri, că speră ca 'furia românească' să fie bine canalizată în meciul cu Tonga din World Rugby Nations Cup, programat vineri, pe Stadionul Arcul de Triumf din București, și să contribuie la obținerea unei victorii în fața unui adversar foarte puternic. El a av









