ŞTIRILE SERII - SPORT - 29 MAI
* Un număr de 28 de ţări dintre cele 35 participante vor avea pugilişti în semifinalele Campionatelor Europene de box pentru juniori de la Galaţi, potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Federaţia Română de Box (FRB).
* Ministerul Tineretului şi Sportului va organiza sâmbătă, la Baza Sportivă Snagov, un meci de fotbal între o echipă a MTS şi una formată din reprezentanţi ai Comisiei Europene, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, ministrul Bogdan Matei.
* Echipa feminină de handbal CSM Bucureşti, vicecampioană a României în sezonul recent încheiat, s-a despărţit de norvegianca Amanda Kurtovic şi de suedezele Sabina Jacobsen şi Nathalie Hagman.
* Laszlo Csaba este, începând de miercuri, noul antrenor al echipei de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, alături de care conducerea clubului speră să aibă un parcurs foarte bun în Liga I.
* Rapid Bucureşti, echipă nou promovată în liga a doua de fotbal, a perfectat, miercuri, transferul atacantului argentinian Matias Ezequiel Roskopf, a anunţat clubul pe site-ul său oficial.
* Uli Hoeness, preşedintele clubului german de fotbal Bayern Munchen, recunoaşte că va fi "dificil" pentru bavarezi să-l transfere pe Leroy Sane, atacantul echipei Manchester City, din motive financiare, informează AFP.
* Stefan Effenberg, fost căpitan al echipei Bayern de fotbal Munchen, a îndemnat clubul Borussia Dortmund să facă o ofertă pentru fundaşul central Jerome Boateng, după ce campioana Germaniei a anunţat că internaţionalul poate să plece, relatează DPA.
* Julian Nagelsmann, noul antrenor al echipei de fotbal RB Leipzig, finalista Cupei Germaniei, şi-a fixat ca obiectiv câştigarea unui trofeu în următorii patru ani, relatează DPA.
* Fotbalistul francez Franck Ribery, lăsat liber de clubul german de fotbal Bayern Munchen la finalul acestui sezon, nu exclude o revenire la fosta sa echipă, Olympique Marseille, care l-a numit marţi în funcţia de antrenor pe portughezul Andres Villas-Boas.
* Perechea alcătuită din românca Andreea Mitu şi kazaha Iulia Putinţeva a fost învinsă cu 6-4, 6-1 de cuplul Daria Kasatkina (Rusia)/Anett Kontaveit (Estonia), miercuri, în prima rundă a probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.
* Perechea alcătuită din românca Andreea Mitu şi kazaha Iulia Putinţeva a fost învinsă cu 6-4, 6-1 de cuplul Daria Kasatkina (Rusia)/Anett Kontaveit (Estonia), miercuri, în prima rundă a probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.
* Elveţianul Sepp Blatter, fostul preşedinte al FIFA, a anunţat, miercuri, că îl va acţiona în justiţie pe succesorul său Gianni Infantino şi Federaţia internaţională de fotbal, informează AFP.
* Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina, numărul 9 mondial, s-a calificat în turul al treilea al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, beneficiind de forfaitul adversarei din turul secund, compatrioata sa Katerina Kozlova.
* Fostul internaţional Paul Le Guen revine în fotbalul francez după o pauză de zece ani, ca antrenor la echipa Le Havre, din Ligue 2, relatează L'Equipe.
* Secretarul general al Federaţiei ruse de box, Umar Kremlev, a anunţat că îşi menţine oferta de a stinge datoriile acumulate de Federaţia internaţională de box amator (AIBA), cu scopul de a proteja interesele boxerilor şi de a menţine funcţionarea organizaţiei, relatează Reuters.
* Antrenorul Dieter Hecking, care a condus-o pe Borussia Moenchengladbach pe locul 5 în ultimul sezon din Germania, va prelua echipa de fotbal Hamburg SV, cu care va ataca promovarea în Bundesliga, relatează Reuters.
* Legendarul Paolo Maldini, care a evoluat întreaga carieră la AC Milan, este considerat cea mai bună opţiune pentru postul de director tehnic de către directorul general al clubului milanez, Ivan Gazidis, a doua zi după demisia brazilianului Leonardo din funcţia de director sportiv, relatează AFP.
* Noul antrenor al echipei germane de fotbal Borussia Moenchengladbach, Marco Rose, a declarat că vrea să schimbe stilul de joc al formaţiei şi că doreşte să efectueze câteva transferuri până la debutul noului sezon.
* Clubul german de fotbal Werder Bremen a ajuns la un acord pentru cumpărarea definitivă a fundaşului lateral stânga Marco Friedl, care a activat în acest sezon de Bundesliga sub formă de împrumut de la Bayern Munchen, relatează L'Equipe.
* Perechea română Irina Begu/Mihaela Buzărnescu a fost învinsă cu 6-7 (6), 6-3, 6-4 de cuplul Liudmila Kicenok (Ucraina)/Jelena Ostapenko (Letonia), miercuri, în prima rundă a probei feminine de dublu din turneul de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.
* Sepp Blatter, fostul preşedinte al FIFA, obligat să demisioneze în 2015 în urma unui uriaş scandal de corupţie, a denunţat, într-un interviu pentru AFP, "lipsa de transparenţă" a urmaşului său Gianni Infantino, ce urmează să fie reales pe 5 iunie la congresul forului fotbalistic mondial de la Paris.
* Un ziarist canadian care transmitea de la patinoarul din Boston între primul şi al doilea meci pentru Cupa Stanley 2019, finala Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL), s-a speriat de apariţia unui şobolan, informează radioteleviziunea elveţiană RTS.
* Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, locul 2 în ierarhia internaţională şi favorit nr. 2, a câştigat lejer, miercuri, partida cu germanul Yannick Maden (114 ATP), 6-1, 6-2, 6-4, şi s-a calificat în turul trei la turneul de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.
* Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova, locul 2 mondial, s-a calificat fără probleme miercuri în turul 3 al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, după 6-2, 6-2 cu o adversară venită din calificări, Kristina Kucova (Slovacia, 203 WTA).
* Fostul internaţional francez Samir Nasri părăseşte echipa la care evoluează în prezent, West Ham United, după şase luni petrecute la ''ciocănari'', a anunţat gruparea engleză.
* Gian Piero Gasperini va fi antrenorul echipei italiene Atalanta şi în sezonul următor, a anunţat miercuri conducerea clubului din Serie A.
* Cluburile de fotbal Levski Sofia şi Vardar Skopje au evitat excluderea din cupele europene după ce şi-au plătit datoriile, a anunţat miercuri UEFA. AGERPRES/(AS-editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de
Baschet masculin: Victorie spectaculoasă pentru CSO Voluntari în ENBL
CSO Voluntari a învins spectaculos echipa norvegiană Fyllingen Lions, cu scorul de 106-93 (26-20, 24-35, 20-24, 36-14), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', într-un meci din Grupa B a Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Câștigătoarea competiției în 2025 a început bine, dar













