Fotbal: Răzvan Burleanu - Vrem bani de la buget, dar am fi în situaţia de ingerinţă politică
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că şi-ar dori să acceseze bani de la bugetul de stat, dar e nemulţumit de prevederea legislativă care presupune ca un reprezentant al ministerului să facă parte din Comitetul Executiv al FRF.
Burleanu a lăsat să se înţeleagă că reprezentanţii celorlalte federaţii nu au dorit să aibă un punct de vedere în ceea ce priveşte modificarea Legii Sportului, în urma căreia ministerul ar putea să convoace adunări generale ale federaţiilor, pentru că le-ar fi teamă ca finanţarea de la stat să nu fie afectată.
"Faptul că nu beneficiem de bani publici cred că ne oferă un anumit avantaj. Probabil de aceea nu am văzut reacţii vehemente din partea celorlalte federaţii, pentru că au o oarecare teamă că finanţarea lor ar putea fi afectată. Şi greşesc, pentru că mai degrabă luptăm să avem un cadru clar de finanţare. Sunt nişte abuzuri. Practic, printr-o asemenea modificare a ucis orice organizare la nivelul oricărui sport din România. Ne vom întoarce cred înainte de 1930. Noi ne dorim să luăm bani publici, aşa cum am făcut-o şi în ceea ce înseamnă fonduri europene. În schimb, avem o prevedere în Legea Sportului care spune foarte clar că dacă iau un leu de la Ministerul Tineretului şi Sportului atunci practic MTS are posibilitatea de a desemna un reprezentant în Comitetul Executiv cu drept de veto. Nu este deloc corect un asemenea principiu. Şi am fi din nou în aceeaşi situaţie de ingerinţă politică care ar duce la suspendarea Federaţiei Române de Fotbal, a cluburilor şi ne-ar plasa în rândul ţărilor din lumea a treia. În momentul în care stabilim un selecţioner, eu ca preşedinte merg în faţa premierului României şi întreb dacă putem să îl numim pe Mirel Rădoi antrenorul naţionalei de tineret", a declarat Burleanu.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, miercuri, după şedinţa Adunării Generale, că modificarea articolului 88 din Legea Sportului, propunere aflată acum în dezbatere în Parlament, ar duce la suspendarea FRF de către UEFA şi FIFA, care interzic amestecul politicului în sport.AGERPRES/(A/autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: UTA a anunțat două noi transferuri
Echipa de fotbal UTA Arad a anunțat, miercuri seara, transferurile lui Omar El Sawy (FC Rapid București) și Samuel Gueulette (La Louviere), pe pagina de Facebook a clubului. Mijlocașul ofensiv Omar El Sawy (22 ani) ajunge la Arad sub formă de împrumut de la Rapid și va îmbrăca tricoul ''Bătrânei Doamne'' p&aci
VIDEO Fotbal: FCSB a început grupele Cupei României cu o victorie la scor, 5-0 cu FC Argeș
FCSB a surclasat-o pe FC Argeș cu scorul de 5-0 (2-0), miercuri seara, în deplasare, la Mioveni, într-un meci din prima etapă a Grupei C a Cupei României la fotbal.
Fotbal: Universitatea Craiova i-a transferat pe Joao Lameira și Baptiste Roux
Echipa de fotbal Universitatea Craiova i-a transferat pe mijlocașul portughez Joao Lameira și pe fundașul francez Baptiste Roux, a anunțat campioana României, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook. Mijlocașul portughez Joao Lameira a fost achiziționat definitiv de la Oț
Fotbal feminin: FK Csikszereda, eliminată din Europa Cup
Echipa de fotbal feminin FK Csikszereda a fost eliminată din Europa Cup, după ce a fost învinsă de formația islandeză Breidablik cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Miercurea Ciuc, în manșa secundă a primului tur preliminar al competiției. Unicul gol al partidei a fost înscris de Katelyn Duong (
Fotbal: Victorii în deplasare în Cupa României pentru UTA, Corvinul, FK Csikszereda și Dinamo
UTA Arad, Corvinul Hunedoara, FK Csikszereda și Dinamo București au obținut victorii în deplasare, miercuri, în prima etapă a grupelor Cupei României la fotbal. UTA a trecut de echipa de liga a treia Minerul Lupeni cu scorul de 3-0, prin golurile marcate de Hakim Abdallah (23), Andrei Dorobanțu (34) și Marino
Fotbal: Răzvan Onea - Întotdeauna meciurile cu echipele din Liga a II-a sunt foarte grele
Fotbalistul formației Rapid, Răzvan Onea, a declarat, miercuri, înaintea meciului cu Poli Timișoara din Cupa României, că partida va fi una dificilă, întrucât formațiile din Liga a II-a nu au nimic de pierdut, și a subliniat că giuleștenii își doresc să ajungă până în finala competiției și să câștige trofeul.
Fotbal: Daniel Pancu - Ne dorim să trecem de grupa din cupă, din primăvară vom fi altă echipă
Antrenorul formației Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, miercuri, înaintea meciului cu Poli Timișoara din Cupa României, că își dorește ca echipa sa să se califice din faza grupelor și a subliniat că giuleștenii vor arăta diferit în partea a doua a sezonului, după ce lotul va fi definitivat și relațiile de joc se vor omogeniza.
Fotbal: Rapid și Dinamo, cele mai mari sancțiuni din partea Comisiei de Disciplină a FRF
Echipele de fotbal Rapid și Dinamo au fost sancționate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal cu penalitate sportivă de 17.500 de lei, respectiv 15.000 de lei, pentru incidentele din timpul partidelor disputate în ultimele trei etape din Superliga României, a anunțat, miercuri,
Fotbal: Farul Constanța s-a despărțit de Bogdan Țîru, transferat în liga a 3-a spaniolă
Echipa de fotbal Farul Constanța a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, că a ajuns la o înțelegere cu fundașul central Bogdan Țîru pentru întreruperea relațiilor contractuale. 'Mulțumim, Bogdan Țîru! Fundașul central Bogdan Țîru nu mai este jucătorul formației noastre. Mulțumim, Bogdan, pentru toat
VIDEO Fotbal: Victorii pentru CFR Cluj, FC Voluntari și 'U' Cluj în prima etapă a Cupei României
CFR Cluj, FC Voluntari și Universitatea Cluj au obținut victorii, marți, în prima etapă a grupelor Cupei României la fotbal. CFR Cluj a dispus cu 3-1 de Sepsi OSK, la Sfântu Gheorghe, prin golurile marcate de Adrian Păun (8), Andres Șfaiț (47), Meriton Korenica (86), respectiv Carl Davordzie (66).
Fotbal: Marius Baciu (FCSB) - Lipsa rezultatelor duce la momente de neîncredere
Antrenorul echipei FCSB, Marius Baciu, a declarat, marți, într-o conferință de presă premergătoare partidei cu FC Argeș din Cupa României, că lipsa rezultatelor din ultima perioadă a generat momente de neîncredere la echipă, dar a subliniat că se bazează în continuare pe jucătorii pe care îi are la dispoziție.
Fotbal: Florin Tănase (FCSB) va evolua pentru echipa cipriotă Omonia Nicosia
Mijlocașul ofensiv Florin Tănase s-a transferat oficial de la FCSB la gruparea cipriotă Omonia Nicosia, după cum a anunțat, marți, echipa pregătită de Marius Baciu, prin intermediul paginii oficiale de Facebook. Fotbalistul în vârstă de 31 de ani a efectuat deja vizita medicală și a semnat contractul cu multipla campioană a Ciprulu
Fotbal: Farul Constanța l-a achiziționat pe fundașul francez Nabil Aberdin
Echipa de fotbal Farul Constanța a anunțat, marți, pe o platformă de socializare, transferul fundașului francezo-marocan Nabil Aberdin, de la formația rusă FK Soci. Noul fundaș central al Farului, Nabil Aberdin, a declarat într-un interviu difuzat pe site-ul oficial al clubului că speră să-și ajute noua echipă să îndeplinească obie
Fotbal: CFR Cluj l-a transferat pe fundașul Aly Abeid la Jeunesse Sportive de Kabylie
Echipa de fotbal CFR Cluj a anunțat, marți, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, despărțirea de fundașul originar din Mauritania, Aly Abeid, care s-a transferat la formația algeriană Jeunesse Sportive de Kabylie. 'Mulțumim, Aly Abeid! Cluburile CFR 1907 Cluj și Jeunesse Sportive de Kabylie au ajuns la un acord privind transferul
Fotbal: Rapid București - Universitatea Craiova 1-1, în Superligă
Rapid București a terminat la egalitate cu Universitatea Craiova, 1-1 (0-1), luni seara, în Giulești, în ultimul meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Universitatea a deschis scorul prin fundașul Nikola Stevanovic (29), cu o lovitură de cap, la centrarea lui David Matei.














