Agenţia Mondială Antidoping a ridicat suspendarea laboratorului de la Bucureşti
Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) a ridicat, cu data de 4 aprilie, suspendarea acreditării Laboratorului de Control Doping din România, potrivit unui comunicat remis AGERPRES de unitatea de la Bucureşti.
''Grupul Experţilor Laboratoarelor AMA/WADA (LabEG), în timpul întâlnirii de la Lausanne din perioada 09-11 martie 2019, a revizuit statusul acreditării Laboratorului de Control Doping din România, suspendat din data de 29 noiembrie 2017. LabEG a concluzionat că Laboratorul a rezolvat toate problemele care au condus la suspendarea acreditării şi, în plus, Laboratorul a corectat toate neconformităţile identificate în timpul vizitei de evaluare efectuată de AMA/WADA în perioada 25-26 septembrie 2018'', precizează comunicatul.
LabEG a consimţit, în unanimitate, că Laboratorul a îndeplinit toate criteriile Comitetului Disciplinar pentru reinstaurarea acreditării şi a recomandat Comitetului Executiv al AMA/WADA, în data de 19 martie 2019, ridicarea suspendării acreditării Laboratorului. ''Decizia preşedintelui Comitetului Executiv al AMA/WADA îşi produce efectele de la data emiterii, astfel că Laboratorul îşi va relua toate activităţile fără restricţii'', subliniază conducerea unităţii.
La sfârşitul lunii trecute, Preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), Cristian Balaj, declarare pentru AGERPRES că Agenţia Mondială Antidoping va ridica în scurt timp suspendarea Laboratorului de Control Doping de la Bucureşti.
În urma unei anchete amănunţite, Agenţia Mondială Antidoping a suspendat Laboratorul de la Bucureşti la 29 noiembrie 2017 pentru falsificarea rezultatelor unor teste antidoping efectuate de sportivi români. Principalii vizaţi de investigaţia AMA/WADA au fost directorul Laboratorului, Valentin Pop, şi fosta directoare adjunctă Mirela Zorio, ambii destituiţi din funcţii în 2017.
În prezent, Laboratorul de Control Doping este condus de Cristina Stan, aceasta ocupând funcţia de director din luna mai 2018.
Laboratorul de Control Doping de la Bucureşti a fost înfiinţat în 1983 şi a fost pentru mult timp singurul laborator acreditat de Agenţia Mondială Antidoping din Europa de Est. Laboratorul este o instituţie publică cu personalitate juridică, independentă din punct de vedere analitic, financiar, ştiinţific şi operaţional faţă de Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) şi orice structură sportivă, în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului ministru, finanţat din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: UTA a anunțat două noi transferuri
Echipa de fotbal UTA Arad a anunțat, miercuri seara, transferurile lui Omar El Sawy (FC Rapid București) și Samuel Gueulette (La Louviere), pe pagina de Facebook a clubului. Mijlocașul ofensiv Omar El Sawy (22 ani) ajunge la Arad sub formă de împrumut de la Rapid și va îmbrăca tricoul ''Bătrânei Doamne'' p&aci
VIDEO Fotbal: FCSB a început grupele Cupei României cu o victorie la scor, 5-0 cu FC Argeș
FCSB a surclasat-o pe FC Argeș cu scorul de 5-0 (2-0), miercuri seara, în deplasare, la Mioveni, într-un meci din prima etapă a Grupei C a Cupei României la fotbal.
Fotbal: Universitatea Craiova i-a transferat pe Joao Lameira și Baptiste Roux
Echipa de fotbal Universitatea Craiova i-a transferat pe mijlocașul portughez Joao Lameira și pe fundașul francez Baptiste Roux, a anunțat campioana României, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook. Mijlocașul portughez Joao Lameira a fost achiziționat definitiv de la Oț
Fotbal feminin: FK Csikszereda, eliminată din Europa Cup
Echipa de fotbal feminin FK Csikszereda a fost eliminată din Europa Cup, după ce a fost învinsă de formația islandeză Breidablik cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Miercurea Ciuc, în manșa secundă a primului tur preliminar al competiției. Unicul gol al partidei a fost înscris de Katelyn Duong (
Fotbal: Victorii în deplasare în Cupa României pentru UTA, Corvinul, FK Csikszereda și Dinamo
UTA Arad, Corvinul Hunedoara, FK Csikszereda și Dinamo București au obținut victorii în deplasare, miercuri, în prima etapă a grupelor Cupei României la fotbal. UTA a trecut de echipa de liga a treia Minerul Lupeni cu scorul de 3-0, prin golurile marcate de Hakim Abdallah (23), Andrei Dorobanțu (34) și Marino
Fotbal: Răzvan Onea - Întotdeauna meciurile cu echipele din Liga a II-a sunt foarte grele
Fotbalistul formației Rapid, Răzvan Onea, a declarat, miercuri, înaintea meciului cu Poli Timișoara din Cupa României, că partida va fi una dificilă, întrucât formațiile din Liga a II-a nu au nimic de pierdut, și a subliniat că giuleștenii își doresc să ajungă până în finala competiției și să câștige trofeul.
Fotbal: Daniel Pancu - Ne dorim să trecem de grupa din cupă, din primăvară vom fi altă echipă
Antrenorul formației Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, miercuri, înaintea meciului cu Poli Timișoara din Cupa României, că își dorește ca echipa sa să se califice din faza grupelor și a subliniat că giuleștenii vor arăta diferit în partea a doua a sezonului, după ce lotul va fi definitivat și relațiile de joc se vor omogeniza.
Fotbal: Rapid și Dinamo, cele mai mari sancțiuni din partea Comisiei de Disciplină a FRF
Echipele de fotbal Rapid și Dinamo au fost sancționate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal cu penalitate sportivă de 17.500 de lei, respectiv 15.000 de lei, pentru incidentele din timpul partidelor disputate în ultimele trei etape din Superliga României, a anunțat, miercuri,
Fotbal: Farul Constanța s-a despărțit de Bogdan Țîru, transferat în liga a 3-a spaniolă
Echipa de fotbal Farul Constanța a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, că a ajuns la o înțelegere cu fundașul central Bogdan Țîru pentru întreruperea relațiilor contractuale. 'Mulțumim, Bogdan Țîru! Fundașul central Bogdan Țîru nu mai este jucătorul formației noastre. Mulțumim, Bogdan, pentru toat
VIDEO Fotbal: Victorii pentru CFR Cluj, FC Voluntari și 'U' Cluj în prima etapă a Cupei României
CFR Cluj, FC Voluntari și Universitatea Cluj au obținut victorii, marți, în prima etapă a grupelor Cupei României la fotbal. CFR Cluj a dispus cu 3-1 de Sepsi OSK, la Sfântu Gheorghe, prin golurile marcate de Adrian Păun (8), Andres Șfaiț (47), Meriton Korenica (86), respectiv Carl Davordzie (66).
Fotbal: Marius Baciu (FCSB) - Lipsa rezultatelor duce la momente de neîncredere
Antrenorul echipei FCSB, Marius Baciu, a declarat, marți, într-o conferință de presă premergătoare partidei cu FC Argeș din Cupa României, că lipsa rezultatelor din ultima perioadă a generat momente de neîncredere la echipă, dar a subliniat că se bazează în continuare pe jucătorii pe care îi are la dispoziție.
Fotbal: Florin Tănase (FCSB) va evolua pentru echipa cipriotă Omonia Nicosia
Mijlocașul ofensiv Florin Tănase s-a transferat oficial de la FCSB la gruparea cipriotă Omonia Nicosia, după cum a anunțat, marți, echipa pregătită de Marius Baciu, prin intermediul paginii oficiale de Facebook. Fotbalistul în vârstă de 31 de ani a efectuat deja vizita medicală și a semnat contractul cu multipla campioană a Ciprulu
Fotbal: Farul Constanța l-a achiziționat pe fundașul francez Nabil Aberdin
Echipa de fotbal Farul Constanța a anunțat, marți, pe o platformă de socializare, transferul fundașului francezo-marocan Nabil Aberdin, de la formația rusă FK Soci. Noul fundaș central al Farului, Nabil Aberdin, a declarat într-un interviu difuzat pe site-ul oficial al clubului că speră să-și ajute noua echipă să îndeplinească obie
Fotbal: CFR Cluj l-a transferat pe fundașul Aly Abeid la Jeunesse Sportive de Kabylie
Echipa de fotbal CFR Cluj a anunțat, marți, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, despărțirea de fundașul originar din Mauritania, Aly Abeid, care s-a transferat la formația algeriană Jeunesse Sportive de Kabylie. 'Mulțumim, Aly Abeid! Cluburile CFR 1907 Cluj și Jeunesse Sportive de Kabylie au ajuns la un acord privind transferul
Fotbal: Rapid București - Universitatea Craiova 1-1, în Superligă
Rapid București a terminat la egalitate cu Universitatea Craiova, 1-1 (0-1), luni seara, în Giulești, în ultimul meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Universitatea a deschis scorul prin fundașul Nikola Stevanovic (29), cu o lovitură de cap, la centrarea lui David Matei.














