Fotbal: Gabriela Szabo, Miodrag Belodedici şi Dorinel Munteanu sunt ambasadori ai EURO 2020
Fosta mare atletă Gabriela Szabo şi foştii jucători de fotbal Miodrag Belodedici şi Dorinel Munteanu vor fi ambasadori ai EURO 2020 din partea României, ei fiind prezenţi vineri la Arena Naţională, unde a fost prezentat şi trofeul Campionatului European.
Alături de cei trei ambasadori au fost prezenţi şi două ''staruri EURO 2020'', foştii internaţionali Lucian Sânmărtean şi Adrian Mutu. Ei vor fi alături de reprezentanţi ai FRF la acţiunile pe care le vor organiza în ţară pentru a promova EURO 2020.
Gabriela Szabo a rememorat momentele în care concura pe vechiul Stadion Naţional şi a urat succes echipei României în preliminariile EURO 2020. ''Vreau să vă spun că sunt extrem de emoţionată, pentru că de fiecare dată când intru pe acest stadion îmi aduc aminte de anii '88, '89, când eram un copil şi concuram pe acest stadion. Astăzi sunt în faţa dumneavoastră ca ambasador al EURO 2020, e o onoare foarte, foarte mare pentru mine, mai ales că sunt într-o companie cu oameni care au scris istorie, care au adus bucurie în sufletele sutelor de mii de oameni care i-au privit. Este o mare bucurie şi sper să o ducem la sfârşit cu bine, pentru că Bucureştiul, România au nevoie de competiţii internaţionale, pentru că în urma unor asemenea evenimente lăsăm ceva în urmă, lăsăm o infrastructură la cel mai mare nivel. Bucureştiul, România au nevoie de performanţă, de oameni care să vină şi să ne susţină din tribună. Eu doresc mult succes sportivilor noştri, lui Cosmin Contra, în calificare şi să dea Dumnezeu să ne bucurăm împreună de rezultatele echipei României şi să fim alături de ei. Pentru mine este o mare onoare să fiu ambasador al acestui eveniment'', a declarat Szabo.
Dublu câştigător al Cupei Campionilor Europeni, Miodrag Belodedici, l-a felicitat pe fostul jucător francez Cristina Karamebeu, prezent şi el la evenimentul de la Arena Naţională, pentru cariera sa: ''Eu vreau să îl salut pe Cristian Karambeu şi să îl felicit că ne aduce acest trofeu în România şi pentru toată cariera pe care a avut-o, a fost un extraordinară. Eu sunt mândru să fac parte din această echipă, să fiu ambasador al acestui eveniment. Avem nevoie de astfel de competiţii ca să fim cât mai cunoscuţi în Europa şi în toată lumea. Vom avea patru meciuri bune''.
Cel mai selecţionat jucător al echipei naţionale, Dorinel Munteanu, este încrezător în şansele echipei României de a se califica la Campionatul European. ''Sunt momente importante pentru noi, pentru fotbalul românesc. Această numire mă onorează, mă simt fericit pentru că retrăiesc cele mai frumoase clipe. Mi-aş dori din tot sufletul ca echipa noastră naţională să se califice şi sunt convins că o va face. Sunt convins că imaginea Bucureştiului este în creştere, sunt convins că Bucureştiul va fi în în sufletele milioanelor de suporteri. Sunt onorat şi vreau să duc la bun sfârşit acest privilegiu de a fi ambasador, ca să reprezentăm România la acest important turneu final'', a spus Munteanu.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat că prezenţa trofeului Campionatului European la Bucureşti confirmă într-un fel că Bucureştiul va fi una dintre gazdele turneului final. ''Având alături de noi acest trofeu simţim din ce în ce mai mult că se apropie acest eveniment şi că EURO 2020 va fi la Bucureşti, pentru că au fost foarte multe îndoieli în această perioadă de timp. Practic, acest trofeu ne aduce din ce în ce mai aproape de tot ceea ce înseamnă organizarea Campionatului European de fotbal. Acest turneu ne aduce stadioane noi şi infrastructură generală pentru că Bucureştiul trebuie să fie legat de aeroport de o cale ferată sau metrou. Ştiu că nu toate vor fi gata în momentul în care vom inaugura EURO 2020, dar ştim că aceste lucruri vor rămâne şi vor reprezenta o moştenire importantă'', a declarat Burleanu.
Trofeul Henri Delaunay, care va fi decernat câştigătoarei Campionatului European de fotbal din 2020, a fost expus, vineri, la Arena Naţională din Bucureşti.
Trofeul acordat câştigătoarei Campionatului European de fotbal poartă numele primului secretar general al UEFA, Henri Delaunay, care a avut ideea organizării unei astfel de competiţii continentale. Henri Delaunay a murit în 1955, cu 5 ani înainte să-şi vadă proiectul pus în practică. Fiul său Pierre a fost desemnat să creeze trofeul care să fie oferit învingătorilor, cu dreptul de a-l păstra timp de 4 ani, până la următoarea ediţie a Campionatului European.
Pentru turneul din 2008 a fost realizată o nouă versiune a cupei, mai impozantă, întrucât vechiul trofeu intrase deja în umbra altor trofee ale UEFA din zona competiţiilor de club continentale. Noua cupă Delaunay este din argint masiv, în greutate de 8 kilograme şi cu o înălţime de 60 centimetri, cu 2 kilograme mai mult decât vechiul trofeu şi cu 18 centimetri mai înaltă. Soclul de marmură a fost înlocuit cu unul mai mare de argint, iar numele câştigătoarelor sunt acum gravate pe spatele trofeului.
Trofeul Delaunay va fi înmânat câştigătoarei EURO 2020 la Londra, după finala de pe stadionul Wembley din 12 iulie 2020.
Bucureştiul este unul dintre cele 12 oraşe care vor găzdui EURO 2020. Este o ediţie aniversară, care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European. România este una dintre cele 17 naţiuni care au participat la toate preliminariile Campionatului European. Astăzi se luptă în calificări 55 de naţiuni. Bucureştiul va găzdui trei meciuri ale grupei C, pe 14, 18 şi 22 iunie 2020, şi o optime de finală pe 29 iunie 2020. Dacă se va califica, prima reprezentativă a României va fi repartizată în grupa C şi va juca cel puţin două meciuri la Bucureşti.
AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, imagine: Dan Mihalcea, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editori online: Andreea Lăzăroiu, Ada Vîlceanu)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de
Baschet masculin: Victorie spectaculoasă pentru CSO Voluntari în ENBL
CSO Voluntari a învins spectaculos echipa norvegiană Fyllingen Lions, cu scorul de 106-93 (26-20, 24-35, 20-24, 36-14), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', într-un meci din Grupa B a Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Câștigătoarea competiției în 2025 a început bine, dar













