Fotbal: Sorin Cârţu, numit în funcţia de preşedinte al clubului Universitatea Craiova
Fostul fotbalist Sorin Cârţu, care a cucerit ultimul titlu ca antrenor cu Universitatea Craiova în 1991, a fost numit, luni, în funcţia de preşedinte al clubului alb-albastru.
"Îi dorim mult succes lui Sorinaccio la revenirea în clubul oltean şi să ne conducă spre marea performanţă. Refacem echipa ultimului event din anul 1991", informează clubul Universitatea Craiova, care anunţă pe site-ul său că prezentarea oficială a lui Sorin Cârţu va avea loc, marţi, într-o conferinţă de presă la care va participa şi Marcel Popescu, cel care ocupa postul de preşedinte în 1991.
În prezent, Marcel Popescu este manager general, iar noua funcţie de preşedinte a fost inclusă în organigrama grupării oltene.
Produs al şcolii de fotbal craiovene, Cârţu a făcut junioratul la CSS Craiova. În 1973 a câştigat campionatul de tineret al României, iar doi ani mai târziu a devenit golgheter al diviziei B cu Electroputere. În 22 august 1976, el a debutat cu gol la Universitatea Craiova în victoria cu 5-1 contra Progresului Bucureşti. În tricoul alb-albastru (1976-1987), Cârţu a câştigat ca jucător trei Cupe ale României şi două titluri de campion, palmaresul său fiind completat în 1991 cu eventul din postura de antrenor.
În 283 de meciuri în Divizia A a marcat de 107 ori, în timp ce în partidele europene în cele 37 de apariţii a marcat 11 goluri, fiind fotbalistul român cu cele mai multe goluri înscrise în cupele europene. În septembrie 2014 a fost cooptat în staff-ul clubului în funcţia de director tehnic. În campionatul 2014-2015, împreună cu Emil Săndoi, a condus echipa pe locul 5, reuşind o serie de 19 partide fără înfrângere, record în istoria de 68 de ani a echipei.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: UTA a anunțat două noi transferuri
Echipa de fotbal UTA Arad a anunțat, miercuri seara, transferurile lui Omar El Sawy (FC Rapid București) și Samuel Gueulette (La Louviere), pe pagina de Facebook a clubului. Mijlocașul ofensiv Omar El Sawy (22 ani) ajunge la Arad sub formă de împrumut de la Rapid și va îmbrăca tricoul ''Bătrânei Doamne'' p&aci
VIDEO Fotbal: FCSB a început grupele Cupei României cu o victorie la scor, 5-0 cu FC Argeș
FCSB a surclasat-o pe FC Argeș cu scorul de 5-0 (2-0), miercuri seara, în deplasare, la Mioveni, într-un meci din prima etapă a Grupei C a Cupei României la fotbal.
Fotbal: Universitatea Craiova i-a transferat pe Joao Lameira și Baptiste Roux
Echipa de fotbal Universitatea Craiova i-a transferat pe mijlocașul portughez Joao Lameira și pe fundașul francez Baptiste Roux, a anunțat campioana României, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook. Mijlocașul portughez Joao Lameira a fost achiziționat definitiv de la Oț
Fotbal feminin: FK Csikszereda, eliminată din Europa Cup
Echipa de fotbal feminin FK Csikszereda a fost eliminată din Europa Cup, după ce a fost învinsă de formația islandeză Breidablik cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Miercurea Ciuc, în manșa secundă a primului tur preliminar al competiției. Unicul gol al partidei a fost înscris de Katelyn Duong (
Fotbal: Victorii în deplasare în Cupa României pentru UTA, Corvinul, FK Csikszereda și Dinamo
UTA Arad, Corvinul Hunedoara, FK Csikszereda și Dinamo București au obținut victorii în deplasare, miercuri, în prima etapă a grupelor Cupei României la fotbal. UTA a trecut de echipa de liga a treia Minerul Lupeni cu scorul de 3-0, prin golurile marcate de Hakim Abdallah (23), Andrei Dorobanțu (34) și Marino
Fotbal: Răzvan Onea - Întotdeauna meciurile cu echipele din Liga a II-a sunt foarte grele
Fotbalistul formației Rapid, Răzvan Onea, a declarat, miercuri, înaintea meciului cu Poli Timișoara din Cupa României, că partida va fi una dificilă, întrucât formațiile din Liga a II-a nu au nimic de pierdut, și a subliniat că giuleștenii își doresc să ajungă până în finala competiției și să câștige trofeul.
Fotbal: Daniel Pancu - Ne dorim să trecem de grupa din cupă, din primăvară vom fi altă echipă
Antrenorul formației Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, miercuri, înaintea meciului cu Poli Timișoara din Cupa României, că își dorește ca echipa sa să se califice din faza grupelor și a subliniat că giuleștenii vor arăta diferit în partea a doua a sezonului, după ce lotul va fi definitivat și relațiile de joc se vor omogeniza.
Fotbal: Rapid și Dinamo, cele mai mari sancțiuni din partea Comisiei de Disciplină a FRF
Echipele de fotbal Rapid și Dinamo au fost sancționate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal cu penalitate sportivă de 17.500 de lei, respectiv 15.000 de lei, pentru incidentele din timpul partidelor disputate în ultimele trei etape din Superliga României, a anunțat, miercuri,
Fotbal: Farul Constanța s-a despărțit de Bogdan Țîru, transferat în liga a 3-a spaniolă
Echipa de fotbal Farul Constanța a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, că a ajuns la o înțelegere cu fundașul central Bogdan Țîru pentru întreruperea relațiilor contractuale. 'Mulțumim, Bogdan Țîru! Fundașul central Bogdan Țîru nu mai este jucătorul formației noastre. Mulțumim, Bogdan, pentru toat
VIDEO Fotbal: Victorii pentru CFR Cluj, FC Voluntari și 'U' Cluj în prima etapă a Cupei României
CFR Cluj, FC Voluntari și Universitatea Cluj au obținut victorii, marți, în prima etapă a grupelor Cupei României la fotbal. CFR Cluj a dispus cu 3-1 de Sepsi OSK, la Sfântu Gheorghe, prin golurile marcate de Adrian Păun (8), Andres Șfaiț (47), Meriton Korenica (86), respectiv Carl Davordzie (66).
Fotbal: Marius Baciu (FCSB) - Lipsa rezultatelor duce la momente de neîncredere
Antrenorul echipei FCSB, Marius Baciu, a declarat, marți, într-o conferință de presă premergătoare partidei cu FC Argeș din Cupa României, că lipsa rezultatelor din ultima perioadă a generat momente de neîncredere la echipă, dar a subliniat că se bazează în continuare pe jucătorii pe care îi are la dispoziție.
Fotbal: Florin Tănase (FCSB) va evolua pentru echipa cipriotă Omonia Nicosia
Mijlocașul ofensiv Florin Tănase s-a transferat oficial de la FCSB la gruparea cipriotă Omonia Nicosia, după cum a anunțat, marți, echipa pregătită de Marius Baciu, prin intermediul paginii oficiale de Facebook. Fotbalistul în vârstă de 31 de ani a efectuat deja vizita medicală și a semnat contractul cu multipla campioană a Ciprulu
Fotbal: Farul Constanța l-a achiziționat pe fundașul francez Nabil Aberdin
Echipa de fotbal Farul Constanța a anunțat, marți, pe o platformă de socializare, transferul fundașului francezo-marocan Nabil Aberdin, de la formația rusă FK Soci. Noul fundaș central al Farului, Nabil Aberdin, a declarat într-un interviu difuzat pe site-ul oficial al clubului că speră să-și ajute noua echipă să îndeplinească obie
Fotbal: CFR Cluj l-a transferat pe fundașul Aly Abeid la Jeunesse Sportive de Kabylie
Echipa de fotbal CFR Cluj a anunțat, marți, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, despărțirea de fundașul originar din Mauritania, Aly Abeid, care s-a transferat la formația algeriană Jeunesse Sportive de Kabylie. 'Mulțumim, Aly Abeid! Cluburile CFR 1907 Cluj și Jeunesse Sportive de Kabylie au ajuns la un acord privind transferul
Fotbal: Rapid București - Universitatea Craiova 1-1, în Superligă
Rapid București a terminat la egalitate cu Universitatea Craiova, 1-1 (0-1), luni seara, în Giulești, în ultimul meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Universitatea a deschis scorul prin fundașul Nikola Stevanovic (29), cu o lovitură de cap, la centrarea lui David Matei.














