Ce determină o femeie să pună în mâini o pereche de mănuşi de box, să urce în ring şi să lovească cu pumnii adversara, cât o ţin puterile, până când arbitrul opreşte meciul sau antrenorul advers aruncă prosopul? E greu de înţeles care sunt impulsurile care transformă o fată, uneori o mamă, într-o maşinărie complexă de aruncat croşee, upercuturi sau directe către o altă fată, uneori altă mamă.

Obişnuiţi să le vedem într-o lumină a delicateţei, suntem surprinşi de felul în care se transformă într-un ring de box. Lăcrămioara, Claudia, Steluţa, Cristina, Ester, Andra, Mihaela. Sunt nume de fete care trudesc zi de zi în sala de box. Slăbesc mai bine de un kilogram la un antrenament de două ore, dau tot ce pot, până la epuizare. Pentru ce? Unde sunt emoţiile, toate trăirile de care este capabilă o femeie?

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Două dintre ele, Lăcrămioara Perijoc şi Claudia Nechita participă anul acesta la Jocurile Europene, unde speră să prindă un loc care să le asigure biletul spre Tokyo, anul viitor, la întrecerea supremă.

''Eu cred că vom prinde calificarea la Olimpiadă cu ele două, cu Lăcrămioara şi Claudia. Din 2017, de când avem sprijinul COSR-ului, au început să se vadă rezultatele. Mai puţin la Mondiale. Pentru că în box sunt multe furăciuni. Eu sper în îndreptarea păcătosului, pentru că altfel ne batem joc de munca acestor copii. Şi eu le-am ţinut patru ani acasă la mine, ca să nu se piardă, când federaţia se zbătea fără niciun ban. Din 2013 până în 2017 au stat la mine acasă, până când a început să ne finanţeze COSR. Sprijinul COSR-ului ne-a făcut să avem speranţe la calificare şi la medalii la Olimpiadă'', spune încrezător Adrian Lăcătuş, antrenorul coordonator al lotului naţional de box feminin.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Maestrul Lăcătuş este implicat până în măduva oaselor, nu-i scapă nimic, şi o face din pasiune ''pentru copiii ăştia, pentru că banii nu sunt aici. Eu o să plec, după Olimpiada asta mă retrag şi o las pe Micky (n.r. - Mihaela Lăcătuş, soţia sa care este antrenor secund la lot, fostă sportivă, singura medaliată cu aur la Campionatele Mondiale) cu fetele şi eu trec la profesionişti. Îţi dai seama, că acolo sunt banii, şi la ce experienţă am eu, mă cheamă mereu ăştia''.

Are şi o mândrie profesională atunci când vorbeşte despre o ipotetică federaţie de box feminin şi despre calităţile sportive ale fetelor sale: ''De ce aş vrea să fie federaţie separată? Pentru că, poate multă lume nu ştie, dar din 2003 rezultatele fetelor au cam ţinut federaţia. Din 2003 numărăm pe degete ce au câştigat băieţii. În condiţiile în care finanţarea a fost invers proporţională cu rezultatele. A fost discriminare şi eu sper în egalitate, ceea ce speră şi AIBA (Federaţia Internaţională de Box) şi CIO. Eu vă spun, vor fi opt categorii olimpice la băieţi şi opt la fete, o să vedeţi, spre asta se tinde. Şi nu văd de ce nu ar fi aşa. Eu vă spun, am antrenat şi băieţi, am fost cu profesionişti. Singurul lucru care le lipseşte este forţa. O femeie nu are forţa unui bărbat. În schimb este mult mai ambiţioasă, mult mai perseverentă, mult mai serioasă, mai inteligentă. Dom'le, se spune că femeia are o coastă de drac. E o prostie, le are pe toate! Ăsta e adevărul. Păi eu dacă îi cer Lăcrămioarei să stea în cap la 12 noaptea, în cap stă fata asta. Nu mai spun de Nechita şi celelalte. Sunt copiii mei şi pentru ele sunt aici. Că altfel mă duceam şi eu pe lângă ăştia cu tai-nu-ştiu-ce şi luam o grămadă de bani''.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Fetele intră în sală după încălzire, iar nea Bebe, ''secundul'' Dumitru Feraru şi ''Mister KO'', cum i se spunea în anii '70 lui Alec Năstac, medaliat cu bronz olimpic în 1976, îşi intră în rol. Fetele se aliniază şi încep serii de lovituri în oglindă. Unele dintre ele, care au nevoie de masă musculară, folosesc gantere mici. Sunt antrenamente specifice boxerilor, tehnico-tactice, luptă condiţionată, luptă pe perechi, coardă, aparate.

Lăcătuş e mândru de ele, de munca lor, dar şi de faptul că a reuşit să se implice şi să schimbe în bine viaţa lor: ''Fetele astea chiar îşi doresc, au transformat boxul într-o meserie, e viaţa lor. Ele realizează că boxul le poate aduce realizarea pe viaţă, pentru că o medalie olimpică asta ar însemna. În afară de asta, când le-am sunat în 2014 şi le-am spus să vină înapoi ştiţi ce mi-au spus? 'Maestre, nu mai avem se să facem, am cosit iarbă, am spart lemne la oameni, nu mai avem ce să facem. Ne-am dus la fotbal, aici măcar ne dau o farfurie de mâncare'. Şi atunci am venit acasă şi am vorbit cu Micky: 'Băi, Micky, hai să le luăm acasă pe fetele astea, că o fi o lună-două, vedem noi... Dar nu mă aşteptam atunci, că poate nici nu mă înhămam la asta, că vor fi patru ani. Şi vă jur că eu simt că fetele astea, şi nu mă îmbăt eu cu apă rece, chiar nu prea beau apă, mă vor face să ies la pensie liniştit. Păi una dintre ele, nu vă spun care, bea şi fuma mai mult ca mine. Am luat-o de gât şi i-am spus: 'mă, fată, ce vrei să faci tu cu viaţa ta? Dacă mă asculţi, eu te fac om'. Şi după patru ani de stat la mine acasă mi-a spus 'Maestre m-aţi făcut om'. Acu' ceva timp au venit la mine şi mi-au zis că vor să-şi ia maşină. 'Păi cu ce bani să vă luaţi voi maşină?' 'Păi, maestre, din indemnizaţia aia pe care o luăm noi, am strâns şi noi bani şi vrem să ne luăm maşină'. Jur că nu îmi venea să cred. Bravo, mă. Au intrat la facultate amândouă, au carnet amândouă, Lăcrămioara a făcut şcoala de antrenori şi o urmează şi Nechita''.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Lăcrămioara Perijoc e tunsă scurt, mărturiseşte că nu se îmbracă niciodată în rochie sau fustă şi îşi doreşte să nu depindă de niciun bărbat. Transpiraţia i se prelinge pe frunte, după un antrenament solicitant. Pentru ce trage, de ce box, sunt întrebări care vin firesc. ''Femeile care au încredere în ele şi care doresc să fie independente ştiu pentru ce trag. Contează foarte mult şi ceea ce faci, să îţi placă, eu nu mă văd să am un job, cu program fix, cu responsabilităţile care vin la pachet. Aici e pasiune, mie nu mi se pare că e muncă. Eu chiar trăiesc ceea ce fac. E adevărat că mai sunt momente de tensiune, presiunea competiţiilor, dar e normal. Trebuie să înveţi să le gestionezi''.

Dumnezeu are un rol important în viaţa ei, îl invocă în discursul său şi Îi mulţumeşte că a ajutat-o: ''Eu m-am născut într-un sat şi nu am avut toate posibilităţile de a face liceul, dar eu mi-am dorit şi Dumnezeu m-a ajutat să obţin tot. Noi suntem opt fraţi şi tata a fost o persoană alcoolică pentru o perioadă. Nu am avut o copilărie uşoară. Dar mi-a plăcut să muncesc şi mi-a plăcut şi cartea. Ei au văzut asta şi m-au menajat. Au fost chestii nasoale, foarte urâte, dar dacă mă uit în spate nu aş schimba nimic. Am avut şi un episod mai greu, când mi-a murit antrenorul''.

Încă e marcată de eveniment, se vede după cum îşi frământă mâinile încărcate de memoria milioanelor de lovituri în sacul de box: ''Domnul antrenor Doru Iftime a făcut cu mine palmare apoi s-a aşezat pe un aparat din ăla multifuncţional şi a făcut criza respectivă. Nici nu am ştiut... Nu am putut... Dacă aş fi fost la vârsta asta poate aş fi ştiut să-i acord primul ajutor şi îmi pare enorm de rău că nu am ştiut atunci... Prima chestie pe care am făcut-o a fost să o sun pe soţia lui şi apoi am sunat la ambulanţă. Dar nu am ştiut ce să-i fac din punct de vedere medical. Ambulanţa a întârziat foarte mult şi... Ţin minte când au ieşit medicii şi au spus că nu au mai putut să facă nimic pur şi simplu am simţit că a căzut tot tavanul sălii pe mine. Mergeam pe stradă cu băieţii de la box şi vorbeam singură. Am făcut o criză... Apoi am mers la lot şi toată perioada de pregătire pentru europene nu am dormit o noapte, stăteam cu ochii în tavan, cu toate somniferele''.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Se sperie oamenii când află că face box? Desigur, numai că Lăcrămioara are o percepţie clară asupra ceea ce înseamnă sportul: ''Mi s-a întâmplat să spună cineva că fac box şi toată lumea să fugă de mine. Staţi uşor fraţilor, e sport, nu e bătaie de stradă. O singură dată m-am bătut la un meci de fotbal cu un băiat, dar abia începusem boxul, nici nu ştiam ce înseamnă. Eu nu caut scandal, eu de fiecare dată încerc să aplanez un conflict, mie îmi place sportul, să simt adrenalina. Maestrul a fost toţi anii cât am stat la ei în casă ca un mentor, mi-a format caracterul, m-a format ca om. Era ca un tată pentru noi, dar la sală parcă trăgea mai mult cu noi decât cu celelalte, şi asta ne-a ajutat foarte mult. Şi când nu aveam bani, noi întrebam de ce mai facem box, iar el ne liniştea şi ne spunea că o să fie bine''.

Cere permisiunea să meargă la sala de forţă, o primeşte, dar ''fără picioare'', pentru că nu ştie exact ce are la gambă. O arde, e posibil să fie ruptură musculară.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Prietena ei Claudia Nechita are aceleaşi gânduri legate de sportul pe care îl practică: ''De ce să fie un sport de băieţi? Dacă am gândi aşa, doar gimnastica ar trebui să fie pentru fete. Dacă eşti o femeie curajoasă, boxul te educă, te formează. Dacă e box asta nu înseamnă că iau la bătaie pe toată lumea, aşa cum cred mulţi. Eu am fost băieţoasă de mică, îmi băgam hainele într-un sac şi îl agăţam într-un copac şi dădeam în el. Dar am cochetat un pic şi cu gimnastica şi cu fotbalul mai târziu. Boxul este însă pasiunea mea, nu aş putea să trăiesc fără box. Şi visul meu e să merg la Olimpiadă, sper să mă calific de anul ăsta''.

Antrenorii încep palmarea cu celelalte fete, sala răsună de strigătele lor şi de loviturile date.

S-a simţit de multe ori discriminată pentru că e femeie, chiar de către oameni care înţeleg foarte bine sportul. ''În faţă nu mi s-a spus nimic, dar de multe ori m-am simţit discriminată, chiar oameni din federaţie sunt de părere că femeia trebuie să stea la cratiţă. Sunt persoane care au gândirea asta. Şi eu m-am antrenat şi cu băieţi, am bătut atâţia băieţi de nu le mai ştiu numărul. Că nu aveam cu cine să fac sparring, eram doar eu cu Lăcrămioara...'', povesteşte Claudia .

''Hai, box cu umbra, fiecare! Hai, am dat drumul la ceas!'', se aude vocea puternică şi spartă, de fost fumător, a maestrului Lăcătuş. ''M-am lăsat de fumat acum câteva săptămâni, ca să-mi demonstrez că pot. Şi pot. Omul poate face orice, dacă există voinţă''.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Fetele îşi găsesc ritmul, sunt frumoase, feminine parcă pentru prima dată de când au început acest antrenament. Claudia are gambe de balerină obligată să stea ore întregi pe poante. Are joc de picioare cu mişcări bruşte de direcţie. Şuieră. Parează. Se fereşte. Loveşte. Dansează. Apoi eschivă, upercut, serie de lovituri la cap şi încheie cu un croşeu.

Claudia îşi acordă un răgaz de o secundă în care scutură braţele, mulţumită de boxul său. Poate e un joc să-şi intimideze adversarul? Parcă îi spune ''Sunt bună, sunt cea mai bună, nu ai nicio şansă''. Asta se întâmplă fără să piardă din ochi ''oponentul'', care pare năucit de jocul său de picioare. Şi porneşte din nou să lovească aerul cu pumnii, delicat, fără forţa arătată în ring sau la sacul de nisip. Sunt mişcări rapide cu atâtea părţi ale corpului în acelaşi timp, într-o armonie perfectă, încât eşti derutat tu, ca privitor de pe margine. Nu ţi-ai dori vreodată să fii adversarul ei.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

În ''boxul cu umbra'' sportivul se luptă cu propria umbră, pentru a-şi dezvolta reflexul, acel răspuns fizic al corpului care îl face să arunce un pumn, să-l pareze pe cel al adversarului, să aibă mişcări continue de picioare şi trunchi.

Fiecare avem o luptă de dus, fiecare dintre noi suntem în ring şi putem spune că lupta lor este şi a noastră. Să dai emoţiilor un spirit de fair play înseamnă că lupta este câştigată şi asta înseamnă să ieşi din umbră şi să mergi spre lumină. Şi atâta timp cât mergi spre lumină, umbra va fi mereu în spatele tău. Iar ''boxul cu umbra'' te ajută să faci diferenţa dintre ''dorinţa de a ajunge undeva şi obsesia de a ajunge cu adevărat acolo'', aşa cum spune Lăcrămioara.
AGERPRES/(AS - autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)