Fotbal: Pancu (Rapid) - Reconstrucţia stadionului Giuleşti se leagă şi de renaşterea noastră, pentru că am trecut prin momente grele
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Daniel Pancu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, comentând demolarea Stadionului Giuleşti, că reconstrucţia acestuia se leagă de renaşterea clubului, care a trecut prin momente grele după falimentul din 2016.
"Giuleştiul este un loc încărcat de amintiri. Dar era momentul ca stadionul să fie dărâmat, pentru că nu se mai putea folosi. Pentru mine era un stadion expirat demult. Rămâne un loc încărcat de nostalgie, de istorie, dar e timpul pentru un nou stadion. Când va fi gata noua arenă se va întâmpla cam la fel ca la Craiova, adică vor fi mulţi abonaţi. În plus, reconstrucţia stadionului se leagă şi de renaşterea noastră, pentru că am trecut prin momente foarte grele, prin care au trecut de altfel şi alte cluburi mari ca Glasgow Rangers şi altele", a spus Pancu.
Tehnicianul susţine că Stadionul Regie este cea mai bună soluţie pentru meciurile de pe teren propriu ale echipei sale. "E o problemă cu gazonul în Regie. Înţeleg că e nevoie de 4-5 zile cu soare pentru ca iarba să se prezinte în condiţii cât de cât bune la primul meci de acasă. Dar s-au montat instalaţiile de irigare şi asta e foarte bine. Regia este cea mai bună soluţie pentru noi. Mai ales că tribunele sunt aproape de teren, la fel ca în Giuleşti. Ne lipseşte baza Pro Rapid, deocamdată ne antrenăm în Regie. Cred că Pro Rapid e mai important acum decât noul stadion, ne lipseşte foarte mult. Am vorbit cu domnul primar (n.r. - primarul Sectorului 1, Dan Tudorache) şi spunea că am putea ajunge acolo la sfârşitul lunii martie, e vorba de acte acum. Eu sper să ne mutăm acolo în 2-3 luni", a explicat el.
Întrebat dacă antrenorul Mircea Lucescu şi fostul acţionar George Copos intenţionează să investească la FC Rapid, Daniel Pancu a răspuns: "Nea Mircea Lucescu nu investeşte niciun leu, a şi spus acest lucru. Iar nea George Copos a investit destul în trecut. Ei sunt însă alături de noi de când am demarat acest proiect. Cu nea Mircea nu am mai vorbit de ceva timp, dar cu George Copos vorbesc aproape săptămânal".
Echipa de fotbal FC Rapid ocupă în acest moment prima poziţie în clasamentul Seriei a II-a a Ligii a III-a, cu 4 puncte avans faţă de Unirea Slobozia. În prima etapă a returului, formaţia condusă de Daniel Pancu va întâlni în deplasare formaţia Progresul Spartac Bucureşti. AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto: Jerome France s-a impus în Memorialul Werner Hirschvogel la viteză în coastă
Pilotul Jerome France (Nova NP01), campionul național en titre, a câștigat, duminică, Memorialul Werner Hirschvogel, desfășurat la Reșița, etapa a patra a Campionatului Național de Viteză în Coastă. France a obținut a treia sa victorie consecutivă cu timpul cumulat de 03 min 53 sec 538/1000 (1 min 56 sec 485/1000 în prima man
Tenis: Zsombor Piros a câștigat turneul Ion Țiriac Challenger
Tenismanul maghiar Zsombor Piros, al doilea favorit, a câștigat turneul Ion Țiriac Challenger, de la Brașov, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, după ce l-a învins în finală pe americanul Keegan Smith cu 6-4, 6-4. Piros (26 ani, 169 ATP) s-a impus după o oră și 19 minute, la primul său duel cu Smith (28 ani, 247 ATP).
Auto: Simone Tempestini s-a clasat pe locul 13 la Rally di Roma Capitale
Campionul național absolut de raliuri, Simone Tempestini, s-a clasat pe locul 13 la Rally di Roma Capitale, cea mai competitivă etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), la care au concurat nu mai puțin de 128 de echipaje din întreaga lume, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Etapa din capitala Italiei a reunit la start 42 de
Ciclism: Italianul Finn (Bora Red Bull), învingător în etapa a 2-a a Turului Sibiului
Ciclistul italian Lorenzo Finn (Bora Red Bull) a câștigat, duminică, etapa a 2-a a Turului Sibiului, desfășurată pe un traseu de 157,8 km între Sibiu și Păltiniș Arena, în care Andrei Cărbunarea (România) s-a clasat al 28-lea. Finn s-a impus în solitar cu timpul de 3 h 47 min 52 sec, fiind urmat la 9 secunde de su
Tenis: Zsombor Piros și Keegan Smith vor juca finala turneului Ion Țiriac Challenger
Tenismanul maghiar Zsombor Piros, al doilea favorit, îl va înfrunta pe americanul Keegan Smith, duminică, în finala turneului Ion Țiriac Challenger, de la Brașov, dotat cu premii totale de 97.640 de euro. Sâmbătă, în penultimul act, Piros (26 ani, 169 ATP) a trecut de polonezul Maks Kasnikowski (22 ani, 284 ATP) c
Ciclism: Danezul Julius Johansen a câștigat contratimpul din Turul Sibiului
Ciclistul danez Julius Johansen (UAE Team Emirates - XRG) a câștigat semi-etapa 1B a Turului Sibiului, un contratimp individual de 3,2 km, desfășurat sâmbătă în Centrul Istoric al orașului Johansen a fost cronometrat cu timpul de 4 min 16 sec, fiind urmat de portughezul Ivo Oliveira (UAE Team Emirates - XRG), la 2 secunde, și
Fotbal: FK Csikszereda, învinsă de FC Zbrojovka Brno, în stagiul din Austria
Echipa de fotbal FK Csikszereda a fost învinsă de formația cehă FC Zbrojovka Brno cu scorul de 2-1, sâmbătă, în zona Vorau, în al doilea său meci de pregătire disputat în cantonamentul din Austria. Meciul s-a desfășurat pe durata a două reprize a câte 60 de minute, ciucanii deschizând scorul prin Janos
Fotbal: CFR Cluj - Olimpija Ljubljana 1-1, în meci amical
Echipa de fotbal CFR Cluj a terminat la egalitate cu Olimpija Ljubljana, 1-1 (1-1), sâmbătă, în cel de-al doilea amical disputat de formația din Gruia în cantonamentul din Slovenia. În min. 25, Adrian Păun a executat bine o lovitură liberă, iar mingea a fost deviată în poartă de un fundaș advers, potrivit site-ulu
Fotbal: FC Botoșani a remizat cu Ludogoreț Razgrad, în ultimul meci din stagiul efectuat în Bulgaria
Echipa de fotbal FC Botoșani a remizat cu Ludogoreț Razgrad, scor 2-2 (1-2), sâmbătă, în ultimul ultimul test din stagiul de pregătire centralizat de la Bansko (Bulgaria), potrivit paginii de Facebook a clubului din Superligă.
Fotbal: CFR Cluj l-a achiziționat pe mijlocașul uruguayan Francisco Barrios
Echipa de fotbal CFR Cluj l-a transferat mijlocașul uruguayan Francisco Barrios, a anunțat clubul, sâmbătă, pe site-ul oficial al clubului. În vârstă de 24 de ani, mijlocașul uruguayan și-a început cariera la Defensor Sporting, club alături de care a câștigat de trei ori Cupa Uruguayului. În ultimii doi ani,
Ciclism: Danezul Matias Malmberg a câștigat etapa 1A a Turului Sibiului
Ciclistul danez Matias Gunnar Malmberg (Swatt Club) a câștigat etapa 1A a Turului Sibiului, desfășurată sâmbătă, pe traseul Sibiu - Rășinari - Sibiu. Malmberg a fost cronometrat pe cei 110,5 km cu timpul de 2 h 32 min 02 sec, fiind urmat, în același timp, de olandezul Danny van Poppel (Red Bull - Bora - Hansgrohe) și de itali
Tenis: Zsombor Piros s-a calificat în semifinalele turneului Ion Țiriac Challenger
Tenismanul maghiar Zsombor Piros, al doilea favorit, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului Ion Țiriac Challenger, de la Brașov, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, după ce l-a învins pe bulgarul Dimităr Kuzmanov cu 6-2, 6-3. În penultimul act, Piros îl va înfrunta pe polonezul Maks Kasnikowski (22
Fotbal: CFR Cluj anunță transferul mijlocașului ghanez Amin Ziblim
Clubul de fotbal CFR Cluj a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, transferul lui Amin Ziblim, mijlocaș ghanez care a jucat în sezonul precedent la divizionara secundă Muscelul Câmpulung. 'Ceferiști, suntem bucuroși să vă anunțăm că, începând de astăzi, Amin Ziblim este noul nostru jucător. În vârstă de 20 de ani, Amin
Fotbal: Petrolul Ploiești, învinsă cu 2-0 de Arka Gdynia în ultimul amical din Polonia
Echipa de fotbal Petrolul Ploiești a fost învinsă cu scorul de 2-0 (1-0) de formația Arka Gdynia în ultima partidă amicală din stagiul de pregătire din Polonia. Conform paginii oficiale de Facebook a grupării ploieștene, golurile formației poloneze au fost înscrise de Vladislavs Gutkovskis (minutul 12) și Elmedin Rama (90). Ant
Rugby: Un debutant în XV-le României pentru meciul cu Chile, din Cupa Națiunilor
Debutantul Jean-Pierre Smith a fost inclus în XV-le României pentru meciul cu Chile, primul din Cupa Națiunilor, competiție desfășurată sub egida World Rugby, programat sâmbătă (duminică, 01:00, ora României), pe Estadio Nacional Julio Martinez Pradanos din Santiago de Chile, potrivit site-ului Federației Române de Rugby.














