Guvernele României, Serbiei, Bulgariei şi Greciei vor constitui un Comitet de organizare pentru candidatura la EURO2028 şi CM2030
Guvernele României, Serbiei, Bulgariei şi Greciei vor constitui un Comitet iniţial de organizare în vederea depunerii celor două candidaturi comune pentru găzduirea Campionatului European din 2028 şi a Cupei Mondiale din 2030, anunţă Ministerul Tineretului şi Sportului într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, s-a aflat, luni, la Sofia, unde a participat la reuniunea guvernamentală alături de omologii săi din Bulgaria, Serbia şi Grecia. Ministrul a fost însoţit la Sofia de preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu şi de consilierul onorific al premierului, Gheorghe Popescu.
"În cadrul reuniunii a fost redactat un Memorandum de înţelegere între Guvernele Serbiei, României, Bulgariei şi Greciei pentru constituirea Comitetului iniţial de organizare în vederea depunerii celor două candidaturi comune amintite. Comitetul va fi format din câte patru reprezentanţi ai fiecărei ţări: ministrul sportului, un oficial guvernamental şi doi reprezentanţi ai federaţiilor de fotbal. Preşedinţia Comitetului va fi asigurată în sistem rotativ, pe mandate de câte 6 luni, iar reuniunile vor fi periodice, la acelaşi interval, şase luni", se menţionează în comunicatul citat.
Ministrul Bogdan Matei a declarat că România, Serbia, Bulgaria şi Grecia pot duce la bun sfârşit organizarea acestor două competiţii majore de fotbal.
"Chiar dacă suntem la mijlocul perioadei în care ţara mea deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi avem un program foarte încărcat, România priveşte cu toată deschiderea acest proiect comun cvadrilateral şi arată toată cooperarea pentru avansarea acestuia. Proiectul de a avea o candidatură comună pentru o competiţie de o asemenea anvergură este extrem de solicitant şi, de ce să nu fim realişti, este şi foarte dificil. Dar reprezentăm 4 popoare ambiţioase şi 4 ţări prietene care, am convingerea, dacă îşi unesc forţele pot duce la capăt o asemenea misiune. Mă bucur că i-am avut lângă mine pe preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, care a prezentat date şi cifre foarte interesante, dar şi pe fostul mare fotbalist Gică Popescu, a cărui experienţă este binecunoscută", a spus el.
"La întâlnirea de astăzi am adunat toate datele şi informaţiile din cele patru părţi şi am făcut un pas înainte, pentru a realiza ce avem de făcut concret în următoarea perioadă. Cu siguranţă un pas înainte este şi memorandumul de înţelegere stabilit astăzi. Peste puţin timp, prim-miniştrii noştri vor avea o nouă reuniune la nivel înalt şi ar însemna mult ca la acea dată să le prezentăm progresul pe care l-am făcut.
Vă asigur de toată cooperarea din partea ţării mele şi îmi exprim speranţa că vom reuşi să formăm o echipă puternică şi capabilă să arate lumii că patru ţări mici din Balcani pot să fie la acelaşi nivel cu alte forţe ale sportului mondial şi la capitolul organizare, nu numai ca performanţe", a adăugat ministrul.
România, Serbia, Bulgaria şi Grecia au anunţat la sfârşitul anului trecut că intenţionează să depună o candidatură comună pentru găzduirea Campionatului European de fotbal din 2028 şi a Cupei Mondiale din 2030, reprezentanţii celor patru guverne întâlnindu-se de mai multe ori în acest sens.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: Ministerul Tineretului si Sportului / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de
Baschet masculin: Victorie spectaculoasă pentru CSO Voluntari în ENBL
CSO Voluntari a învins spectaculos echipa norvegiană Fyllingen Lions, cu scorul de 106-93 (26-20, 24-35, 20-24, 36-14), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', într-un meci din Grupa B a Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Câștigătoarea competiției în 2025 a început bine, dar













