Fotbal: Compania Naţională de Investiţii anunţă că Stadionul Steaua nu va mai fi construit în formă de stea
Compania Naţională de Investiţii (CNI) a anunţat, luni, că a schimbat proiectul arhitectural al Stadionului Steaua, acesta urmând să fie construit într-o formă clasică şi nu în formă de stea aşa cum era prevăzut în planul iniţial prezentat în martie 2018.
Directorul general al Companiei Naţionale de Investiţii, Manuela Pătrăşcoiu, a declarat într-o conferinţă de presă că noul proiect al arenei din Ghencea prevede o capacitate mai mare de spectatori, 31.254, faţă de planul iniţial de 30.500. Costurile pentru construcţia Stadionului Steaua se ridică la 64,5 milioane de euro, în noul proiect fiind prevăzută o creştere a locurilor de parcare la peste 570. De asemenea, arena va avea în plus spaţii de antrenament la nivelul parterului pentru tir sportiv, box, lupte, tenis de masă, bowling, precum şi peste 1.400 de mp de spaţii administrative.
Faţă de precedentul proiect, CNI a schimbat arhitectura şi a mărit capacitatea arenei Arcul de Triumf de la 8.100 la 8.207 locuri. În schimb a scăzut costul de construcţie de la 27,2 milioane de euro, la 24 de milioane de euro.
Stadionul Rapid va avea tot 14.000 de locuri, însă costul de construcţie a crescut faţă de martie 2018 de la 26 de milioane de euro, la 29 de milioane. Arena va avea o pistă de atletism pentru antrenament sub tribune, o sală de sport sub Peluza Nord şi spaţii de cazare pentru sportivi (28 de locuri). În prezent sunt în curs lucrările de demolare a actualei arene.
În ceea ce priveşte situaţia Stadionul Dinamo, Manuela Pătrăşcoiu a afirmat: "Pentru Stadionul Dinamo, care a fost selectat pentru proiectul EURO 2020, având în vedere problemele juridice cu amplasamentul iniţial, CS Dinamo a depus o solicitare cu un nou amplasament. În acest moment CS Dinamo are în elaborare un PUZ, iar după ce va fi aprobat vom continua etapele de aprobare a indicatorilor, licitare şi execuţie a lucrărilor".
"Stadioanele au fost contractate, iar până acum nu au fost cheltuiţi bani decât pentru demolarea Stadionului Steaua. Mai exact, fondurile pentru demolarea Stadionului Steaua au fost venit de la MApN şi au fost în valoare de aproximativ 8 milioane de lei. CNI a făcut în timpul avut la dispoziţie tot ce a putut pentru a finaliza modernizarea acestor arene pentru antrenamente în luna mai a anului 2020. Răspunderea va fi în primul rând la CNI, apoi vom vedea şi alte instituţii. Dar noi considerăm că vom reuşi să le finalizăm în timp pentru antrenamente, cu ajutorul tuturor instituţiilor implicate. Pentru că CNI nu le poate realiza doar cu constructorii", a adăugat Pătrăşcoiu.
Reprezentanta CNI a menţionat că proiectul celor 400 de terenuri de sport se va realiza printr-un Memorandum al Guvernului. "Cele 400 de terenuri de sport vor fi aprobate într-un Memorandum care va viza construirea a 250 de baze sportive. Vor fi 150 de baze tip 1, care vor totaliza 300 de terenuri de sport, şi 100 de baze tip 2, care va totaliza 100 de terenuri de sport", a explicat ea.
Consilierul onorific al primului ministru, Gheorghe Popescu, a afirmat la rândul său: "Am reuşit să deblocăm şi problema asumată de către Ministerul Dezvoltării privind construcţia celor 400 de baze sportive. Guvernul şi-a asumat contruirea a 400 de terenuri 40 pe 20 metri. Datorită faptului că în ţară sunt multe terenuri mici şi FRF nu le-ar putea folosi în planul de dezvoltare pe care îl are, am ajuns la concluzia că e mai bine să facem 150 de terenuri de dimensiuni normale, care pot fi împărţite pe lateral în terenuri mai mici. Deci în fiecare bază (n.r. - de tip 1) ar fi 3 terenuri mici, aşa că în total vor fi 450 de terenuri mici. Plus cele de 100 (n.r. - tip 2) ajungem în total la 550. De menţionat că acele 100 de terenuri mici se vor face în cadrul şcolilor".
Prezent la conferinţa de presă, ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a declarat că în urma dezvoltării infrastructurii sportive România va putea organiza mai multe competiţii internaţionale în viitor. "Eu sunt foarte încrezător. În calitate de Ministru al Tineretului şi Sportului nu poţi fi mai fericit atunci când vezi că lucrurile merg foarte bine şi că infrastructura sportivă se îmbunătăţeşte. Iată că vor fi construite şi cele 400 de stadioane (n.r. - terenuri de sport). Şi sunt convins că prin asumarea de competiţii la nivel european şi internaţional România va avea de câştigat", a afirmat ministrul.
Consilierul onorific al primului ministru, Gheorghe Popescu, directorul general al Companiei Naţionale de Investiţii, Manuela Pătrăşcoiu, ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, şeful de serviciu pe proiecte din cadrul Companiei Naţionale CFR SA, Manuela Badea, şi directorul general adjunct al departamentului Investiţii din cadrul CFR SA, Valentin Dorobanţu, au participat, luni, la o conferinţă de presă, în cadrul căreia a fost prezentat stadiul pregătirilor în vederea organizării la Bucureşti a Campionatului European de fotbal din 2020.
România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.
Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo vor întârzia, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, în locul velodromului. Variante de rezervă sunt arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia.
Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de
Baschet masculin: Victorie spectaculoasă pentru CSO Voluntari în ENBL
CSO Voluntari a învins spectaculos echipa norvegiană Fyllingen Lions, cu scorul de 106-93 (26-20, 24-35, 20-24, 36-14), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', într-un meci din Grupa B a Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Câștigătoarea competiției în 2025 a început bine, dar













