Fotbal: Antonio Conceicao (CFR Cluj) - Sunt convins că Astra vine să câştige această partidă
Antrenorul echipei CFR Cluj, Antonio Conceicao, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că este avertizat că Astra Giurgiu, adversara de sâmbătă din etapa a 24-a a Ligii I de fotbal, vine cu gândul la victorie, pentru a prinde play-off-ul.
''Astra vine să joace un meci foarte important pentru ea, pentru că vrea să acceadă în play-off. Asta e foarte bine, pentru că şi noi ne dorim să câştigăm această partidă. Când se întâlnesc două echipe care luptă pentru un obiectiv şi îşi doresc foarte mult să câştige, atunci va fi un joc bun pentru toată lumea. Astra vine după o serie de rezultate foarte bune în campionat, dar i-am analizat, am văzut care sunt punctele lor forte. E important însă să ne concentrăm pe jocul nostru, să jucăm bine şi să fim puternici pentru a câştiga această partidă. Indiferent de absenţele din echipa Astrei, eu sunt convins că ei vor veni pentru a câştiga această partidă'', a declarat Antonio Conceicao.
După eşecul de la Craiova (0-2), CFR mai are un avantaj de trei puncte faţă de FCSB şi întâlneşte o echipă în formă, Astra Giurgiu, care nu a mai pierdut de şapte meciuri.
''Echipa a avut o atitudine pozitivă în jocurile din ultima perioadă, iar eu îmi doresc să jucăm ca şi până acum. Este adevărat, ultimele rezultate nu au fost cele mai bune, însă vom încerca să îmbunătăţim unde am greşit până acum, să jucăm foarte bine pentru a reuşi să câştigăm. Evident, e mai bine să ai şase puncte avans decât trei, dar nu ne gândim la asta. Aşa cum am mai spus, campioana se va decide în mai, nu acum. Ne aşteaptă un play-off foarte dificil, atât pentru noi, cât şi pentru celelalte echipe. Noi trebuie să ştim să şi suferim, uneori când e cazul. În principal, trebuie să avem o eficacitate mai bună, pentru că aici am suferit în ultimele partide. Aşa că 4-5-6 puncte avantaj sunt mai puţin importante în condiţiile în care ne aşteaptă un play-off foarte greu. Trebuie să vedem ce am făcut bine în acest campionat, în care am jucat bine, dar mai avem lucruri de îmbunătăţit, eficienţa în primul rând'', a adăugat tehnicianul portughez.
George Ţucudean ar putea reveni pe teren la meciul cu Astra, a opinat Conceicao: ''Ţucudean s-a antrenat cu noi în ultimele zile şi este o soluţie pentru a fi folosit. Nu avem alte probleme de lot, cu excepţia celor cunoscute deja, Moutinho, Males şi Hoban. care continuă procesul de recuperare''.
CFR Cluj nu a mai pierdut un meci cu Astra din 2016, dar statistica nu garantează un alt succes. ''Ce s-a întâmplat face parte din istorie, noi vom continua să scriem această istorie începând de mâine'', a spus portughezul.
Despre demiterea managerului sportiv Cristi Panin, care ar fi ignorat un mesaj SM privind o schimbare în meciul cu Hermannstadt (1-1), tehnicianul portughez a susţinut că nimeni din conducere nu se poate implica în deciziile de le echipă: ''Eu atâta timp cât am fost la CFR, deciziile tehnice sunt în totalitate ale mele, vă asigur de asta. Eu îmi respect jucătorii, iar un antrenor care ia alte decizii decât cele proprii, pierde încrederea grupului''.
În lupta pentru titlu, Conceicao vede angrenate 3-4 echipe: ''Vom vedea ce se va întâmpla la finalul sezonului regulat, pentru că atunci când se vor împărţi acele puncte, evident se va diminua şi diferenţa dintre echipe. Eu consider că se vor lupta pentru titlu, FCSB, Craiova şi CFR, însă ar mai putea apărea şi o altă echipă, cum e Viitorul. Vom trage să intrăm de pe locul întâi în acest play-off, dar vom lua treptat, meci cu meci. Îmi este indiferent dacă în play-off se va califica Iaşi, Botoşani sau Dinamo, Astra şi Sepsi. Ştiu că vom avea cinci adversari greu de înfruntat, indiferent de numele lor''.
CFR Cluj o întâlneşte pe Astra Giurgiu, sâmbătă, de la ora 20:00, pe stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, în etapa a 24-a a Ligii I. În tur, CFR s-a impus cu 2-1 la Giurgiu. AGERPRES/(AS, V-autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de
Baschet masculin: Victorie spectaculoasă pentru CSO Voluntari în ENBL
CSO Voluntari a învins spectaculos echipa norvegiană Fyllingen Lions, cu scorul de 106-93 (26-20, 24-35, 20-24, 36-14), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', într-un meci din Grupa B a Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Câștigătoarea competiției în 2025 a început bine, dar













