ŞTIRILE AMIEZII - SPORT - 8 FEBRUARIE
* Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a prezentat oficial, vineri, în cadrul unui eveniment organizat la Sala Polivalentă din cadrul Complexului Olimpic ''Sydney 2000'' din Izvorani, echipa care va reprezenta România la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), competiţie găzduită de localităţile Sarajevo şi Sarajevo de Est, din Bosnia-Herţegovina, în perioada 9-16 februarie.
* Naţionala de hochei pe gheaţă a României va participa în perioada 8-11 februarie la turneul internaţional Challenge Cup, de la Kiev, alături de selecţionatele Ucrainei şi Poloniei, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă.
* Rutierul român Eduard Grosu, care în acest an aleargă pentru echipa Delko Marseille Provence, a ocupat locul al 13-lea în prima etapă a cursei Etoile de Besseges, desfăşurată joi între localităţile franceze Bellegarde şi Beaucaire.
* Cristian Borcea, fost finanţator al clubului Dinamo, a fost încarcerat, vineri dimineaţa, la Penitenciarul Bucureşti-Rahova, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al acestei unităţi de detenţie, Gabriela Livadariu.
* Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu, numărul 29 mondial, va participa la turneul WTA de la Acapulco (Mexic), programat în perioada 25 februarie - 2 martie şi a cărui principală favorită este americanca Sloane Stephens, ocupanta poziţiei a patra în ierarhia feminină.
* Internaţionalul român Florin Andone, atacantul echipei de fotbal Brighton and Hove Albion, a fost acuzat oficial, joi, de către Federaţia Engleză de Fotbal (FA) de comportament violent în timpul meciului cu West Bromwich Albionm, din Cupa Angliei, transmite Reuters.
* Corpul recuperat din epava avionului care a dispărut deasupra Canalului Mânecii pe 21 ianuarie a fost identificat oficial ca fiind cel al fotbalistului argentinian Emiliano Sala, a anunţat joi seara poliţia din comitatul Dorset (sud-estul Angliei), citată de AFP.
* Confirmarea morţii fotbalistului Emiliano Sala, joi, a provocat un val de emoţii în Argentina, în special în rândul locuitorilor din Progreso, unde a crescut jucătorul, mergând până la preşedintele Argentinei, Mauricio Macri, informează AFP.
* FC Nantes va retrage tricoul cu numărul 9, care nu va mai putea fi purtat de niciunul dintre jucătorii săi, în semn de omagiu pentru fostul său atacant Emiliano Sala, decedat într-un accident de avion pe data de 21 ianuarie, a anunţat, vineri, clubul francez de fotbal la care evoluează şi portarul român Ciprian Tătăruşanu.
* Echipa Olympique Lyon, ocupanta locului al treilea în Ligue 1, a obţinut ultimul bilet pentru sferturile de finală ale Cupei Franţei la fotbal, învingând în deplasare, cu scorul de 2-1, formaţia En Avant Guingamp, într-o partidă disputată joi seara.
* Portughezul Carlos Queiroz a fost numit, joi, antrenor al echipei de fotbal a Columbiei pentru o perioadă de patru ani, fiind prima sa experienţă în America de Sud, relatează AFP.
* Lazio Roma, echipa fundaşului român Ştefan Radu, a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formaţia Empoli, în partida de deschidere a etapei a 23-a a campionatului de fotbal al Italiei, disputată joi seara.
* Echipele Betis Sevilla şi CF Valencia au terminat la egalitate, 2-2, într-o partidă din cadrul primei manşe a semifinalelor Cupei Spaniei la fotbal, disputată joi seara, pe stadionul Benito Villamarin din capitala Andaluziei.
* Clubul englez de fotbal Manchester United i-a prelungit contractul fundaşului Phil Jones până în 2023, a anunţat gruparea din Premier League.
* Şase persoane au fost arestate în conexiune cu ancheta legată de asasinarea unui ziarist de investigaţii ghanez, ucis cu focuri de armă în luna ianuarie după ce a făcut dezvăluiri privind scandaluri de corupţie în lumea fotbalului african, a anunţat, joi, poliţia locală, citată de AFP.
* Un incendiu violent care s-a declanşat vineri dimineaţă la centrul de antrenament al clubului brazilian de fotbal Flamengo din Rio de Janeiro şi s-a soldat cu 10 decese şi cel puţin trei răniţi, relatează Reuters.
* Tenismenii italieni Fabio Fognini şi Marco Cecchinato, principalii favoriţi ai turneului ATP de la Cordoba (Argentina), au fost eliminaţi în optimile de finală ale acestei competiţii, dotată cu premii în valoare totală de 527.880 dolari.
* Tenismanul francez Lucas Pouille, principalul favorit, a fost învins de cipriotul Marcos Baghdatis cu 7-6 (7/2), 6-7 (4/7), 6-4, joi, în optimile de finală ale turneului ATP de la Montpellier (Franţa), dotat cu premii totale de 524.340 euro.
* Tenismenii germani Yannick Maden, Daniel Brands şi Jan-Lennard Struff au fost învinşi, joi, în optimile de finală ale turneului ATP de la Sofia, dotat cu premii totale de de 524.340 euro.
* Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul doi mondial, a enumerat printre viitoarele sale obiective participarea la noul format al Cupei Davis din acest an şi la Jocurile Olimpice 2020 din Japonia, relatează EFE.
* Tenismanul sud-african Kevin Anderson, nr. 5 mondial, suferă de o problemă medicală la cot şi a renunţat la Openul de la New York (9-17 februarie), pe care l-a câştigat anul trecut, relatează L'Equipe.
* Norvegianul Johannes Boe a câştigat proba de 15 km de la Canmore (Canada), desfăşurată joi în cadrul Cupei Mondiale de biatlon, semnând cu această ocazie a 13-a sa victorie de la debutul acestui sezon.
* Norvegianca Tiril Eckhoff a câştigat proba individuală feminină desfăşurată joi la Canmore (Canada), în cadrul Cupei Mondiale de biatlon, care a fost scurtată cu 2,5 km din cauza frigului, informează AFP.
* Legenda baseball-ului Frank Robinson, primul antrenor de culoare al unei echipe din Liga profesionistă nord-americană (MLB), a încetat din viaţă joi, la vârsta de 83 ani, a anunţat Major League Baseball.
* Atletul franco-elveţian Julien Wanders a doborât recordul Europei la semimaraton, fiind înregistrat pe distanţa de 21,097 km cu timpul de 59 min. 13 sec., în cursa care a avut loc vineri la Ras Al Khaimah (Emiratele Arabe Unite), informează L'Equipe.
* Superstarul NBA LeBron James îi va avea coechipieri pe Kyrie Irving, fostul său partener de la Cleveland Cavaliers, şi pe Anthony Davis (New Orleans Pelicans) la meciul vedetelor din campionatul profesionist nord-american de baschet - All Star Game, programat pe 17 februarie la Charlotte (Carolina de Nord).
* Pivotul spaniol Marc Gasol a părăsit echipa Memphis Grizzlies, la care a debutat în campionatul profesionist nord-american de baschet (NBA) în 2008, pentru un angajament la Toronto Raptors, a anunţat presa specializată, joi, la câteva minute după încheierea perioadei de transferuri.
* Americanca Bradie Tennell s-a clasat surprinzător pe primul loc după programul scurt al probei individuale feminine din cadrul Campionatelor celor Patru Continente la patinaj artistic, care se dispută la Anaheim, în California, relatează AFP.
* Scuderia Williams, clasată pe ultimul loc în sezonul trecut de Formula 1, îşi va prezenta monopostul pentru sezonul 2019 pe 11 februarie, în aceeaşi zi cu echipa Toro Rosso, relatează AFP.
* Echipa americană Haas F1 este prima care şi-a prezentat monopostul pentru ediţia 2019 a Campionatului Mondial de Formula 1, monopost pe care îl vor pilota în acest an francezul Romain Grosjean şi danezul Kevin Magnussen.
* Comitetul Paralimpic Internaţional (IPC) a anunţat vineri că va ridica suspendarea Comitetului paralimpic rus (RPC) începând cu 15 martie, cu respectarea unor anumite condiţii, relatează Reuters.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de
Baschet masculin: Victorie spectaculoasă pentru CSO Voluntari în ENBL
CSO Voluntari a învins spectaculos echipa norvegiană Fyllingen Lions, cu scorul de 106-93 (26-20, 24-35, 20-24, 36-14), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', într-un meci din Grupa B a Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Câștigătoarea competiției în 2025 a început bine, dar













