Fotbal: Gheorghe Hagi a anunţat transferul lui Rivaldinho la FC Viitorul
Antrenorul echipei de fotbal FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, transferul atacantului brazilian Rivaldinho, fiul fostului mare jucător Rivaldo.
Atacantul, care a evoluat între februarie 2017 şi ianuarie 2018 la FC Dinamo, a fost împrumutat de la Levski Sofia, iar în vară FC Viitorul va avea opţiune de cumpărare.
De asemenea, FC Viitorul i-a mai transferat în ultima perioadă pe mijlocaşul Eric de Oliveira, de la clubul Al Markhiya din Qatar, şi pe fundaşul olandez Bas Kuipers, care a evoluat până acum la Den Haag.
"Erau câteva posturi pe care trebuia să le completăm. Am luat un fundaş central de picior stâng (n.r. - Bas Kuipers), care a jucat în primele două divizii din Olanda. Avem speranţe că ne va ajuta, dar mai întâi trebuie să se adapteze şi el. Apoi l-am luat pe Eric pentru că a jucat bine la noi când a fost şi pentru că are calitate. Normal că va avea nevoie de puţin timp, dar apoi el trebuie să facă diferenţa şi să ne ajute. Atunci când a plecat de la noi a fost dorinţa lui, nu a noastră. L-am luat şi pe Târcoveanu, iar acum pe Rivaldinho, ca să avem şi atac. Rivaldinho a venit deja la noi în cantonament. A venit sub formă de împrumut cu opţiune de cumpărare. Încercăm să devenim mai competitivi. Şi mai pot veni jucători, vedem", a spus Hagi.
"Eric poate să joace cu Ianis, asta e treaba mea, a antrenorului. Eu am zis că îmi place să joc cu foarte mulţi decari în echipă. Jucătorii buni întotdeauna pot juca împreună. Numai că eu trebuie să găsesc dinamica jocului pentru ca ei să joace. Eu încerc să joc cu patru decari", a adăugat tehnicianul.
În ceea ce priveşte eventuale plecări, Hagi a menţionat că există discuţii pentru cinci dintre jucătorii săi: Ianis Hagi, Denis Drăguş, Tudor Băluţă, Bogdan Ţîru şi Ionuţ Vînă. "Pot apărea şi plecări, în această perioadă sunt lucruri normale. Există tatonări şi pentru Ianis. Dar dacă zic nu înseamnă că mă laud? Vom vedea. Pentru el, Drăguş şi Băluţă se discută. Sunt cinci jucători, ei trei, plus Ţîru şi Vînă. Deci se discută pentru ei. Dar nu înseamnă că pleacă mâine. Sunt jucători la care lumea se uită în momentul de faţă. Dar nu ştiu dacă pleacă unul. Ianis nu are nicio sumă minimă pentru care poate să plece. Niciun jucător nu are. Cine vine, discutăm, noi suntem deschişi. Aşa, şi Pitu (n.r. - Alexi Pitu) a avut ofertă în vară de la o echipă mare, nu din România. Dar el mai stă cu noi, tatăl său are mare încredere în mine", a explicat Gheorghe Hagi.
Echipa de fotbal FC Viitorul se află în această perioadă în Turcia, la Belek, acolo unde efectuează un stagiu de pregătire până în 25 ianuarie.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de
Baschet masculin: Victorie spectaculoasă pentru CSO Voluntari în ENBL
CSO Voluntari a învins spectaculos echipa norvegiană Fyllingen Lions, cu scorul de 106-93 (26-20, 24-35, 20-24, 36-14), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', într-un meci din Grupa B a Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Câștigătoarea competiției în 2025 a început bine, dar













