Fotbal: Edward Iordănescu - Nu am venit pentru bani la Mediaş, condiţia a fost să am ultimul cuvânt privind transferurile
Antrenorul Edward Iordănescu a declarat, luni, în cadrul conferinţei de presă în care a fost prezentat oficial în funcţia de manager general la echipa de fotbal Gaz Metan Mediaş, că nu a acceptat postul pentru bani, precizând că una dintre condiţiile sale importante a fost aceea de a avea ultimul cuvânt în ceea ce priveşte plecările şi sosirile jucătorilor.
"Eu nu am venit pentru bani aici. Dacă vânam latura financiară nu eram acum aici. Contează, ca pentru orice antrenor, dar nu a primat. Discuţiile au durat câteva zile cu conducerea, dar ele s-au concentrat strict pe condiţiile din jurul echipei. E foarte important să ne structurăm şi să ne organizăm bine dacă vrem să facem performanţă. Una dintre condiţiile puse de mine a fost ca tot ceea ce înseamnă selecţia şi deciziile privind plecarea sau venirea de jucător să îmi aparţină. Cu siguranţă că suntem în continuare sub umbrela reorganizării şi asta ne restricţionează din mai multe puncte de vedere. Însă nu eu voi semna acte, eu mă voi implica 110% în selecţie şi voi avea ultimul cuvânt în ceea ce înseamnă deciziile privind plecările şi sosirile de jucători", a spus Iordănescu.
"După plecarea de la CFR Cluj am dorit să iau o pauză până în această perioadă de iarnă. Au fost mai multe propuneri concrete, dar am refuzat, pentru că mi-am dorit această pauză. Au fost şi unele discuţii destul de avansate pentru a pleca în străinătate, însă a venit această solicitare a celor de la Gaz Metan Mediaş. Iar proiectul care mi-a fost prezentat este foarte atractiv. Pot spune că e o provocare pentru mine, în special rolul care mi s-a propus, acela de a mă ocupa de absolut tot ce înseamnă parte tehnică la club. Oamenii care susţin financiar această echipă iubesc fotbalul şi mi-au promis susţinere pe termen mediu şi lung. Sper să reuşim ca împreună să ducem acest proiect la un cu totul alt nivel", a adăugat tehnicianul.
Edward Iordănescu a menţionat că obiectivul echipei este calificarea în play-off-ul Ligii I.
"Vin după un antrenor care îmi este prieten de foarte mulţi ani. Am fost colegi şi la Steaua, ne ştim foarte bine. Mihai Teja a făcut o muncă foarte bună aici. Gaz Metan are o serie de jucători foarte buni. Este o echipă care a arătat că poate fi competitivă. Sunt jucători în care cred foarte tare şi de aceea eu nu doresc modificări foarte multe în această pauză competiţională. Poate o să completăm cu câţiva jucători, dar în primul rând sper să nu pierdem jucători. Am încredere în grupul de aici şi cred că împreună putem face performanţă. Gaz Metan a început bine campionatul, însă a pierdut un pic teren, iar acum se află pe locul 8. Eu îmi doresc să ducem echipa în play-off. Într-adevăr, e o provocare, dar e un obiectiv în care eu cred. Va fi o luptă acerbă, pentru că vom fi 4-5 echipe care ne vom bate pe o poziţie (n.r. - în play-off). Pentru mine nu există altă soluţie decât să revenim în elita fotbalului românesc. Eu nu am antrenat până acum în play-out, nici cu Pandurii şi nici cu Astra. În condiţiile actuale, cred că se va disputa calificarea în play-off până în ultima etapă a sezonului regulat. Mă bucur să am lângă mine doi oameni de fotbal adevăraţi, preşedintele Mărginean şi directorul tehnic Cristi Pustai, ale căror păreri vor conta întotdeauna pentru mine. Sunt sigur că îmi vor fi de mare ajutor", a afirmat el.
Prezent la conferinţa de presă, preşedintele clubului din Mediaş, Ioan Mărginean, a confirmat faptul că Iordănescu va lua toate deciziile "pe linie de sport". "Suntem pe o curbă ascendentă, dar a venit această schimbare pe nepregătite. Nu am stat cu mâinile în sân şi l-am adus pe domnul Iordănescu, un antrenor de mare valoare care a demonstrat la echipele la care a fost. El de azi este managerul general şi are toate atribuţiile pe linie de sport, începând de la loturile de juniori şi până la echipa mare. Eu mă bazez foarte mult pe acest om care face fotbal zi şi noapte. Nu am negociat nimic, am bătut palma din prima. Mi-a cerut toate condiţiile pentru a-şi desfăşura munca împreună cu jucătorii", a menţionat Mărginean.
În vârstă de 40 de ani, Edward Iordănescu îl înlocuieşte la conducerea tehnică a echipei Gaz Metan Mediaş pe Mihai Teja, antrenor care a părăsit clubul pentru a prelua formaţia FCSB. AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de
Baschet masculin: Victorie spectaculoasă pentru CSO Voluntari în ENBL
CSO Voluntari a învins spectaculos echipa norvegiană Fyllingen Lions, cu scorul de 106-93 (26-20, 24-35, 20-24, 36-14), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', într-un meci din Grupa B a Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Câștigătoarea competiției în 2025 a început bine, dar













