Fotbal: FRF spune că nu a fost deocamdată solicitată pentru a contribui la iniţierea candidaturilor pentru CE 2028 şi CM 2030
Federaţia Română de Fotbal spune, într-un comunicat postat duminică pe site-ul său, că nu a fost solicitată pentru a contribui la iniţierea candidaturilor pentru EURO 2028 sau Cupa Mondială din 2030.
''Referitor la intenţia guvernelor Bulgariei, Greciei, Serbiei şi României de a candida împreună pentru organizarea unor competiţii fotbalistice de mare anvergură precum CE 2028 şi CM 2030, intenţie reiterată şi la întrunirea cvadrilaterală de la Belgrad din data de 22 decembrie 2018, Federaţia Română de Fotbal face următoarele precizări: în această fază, cea a consultărilor politice, FRF nu a fost solicitată pentru a contribui la iniţierea candidaturilor. FRF este singura autoritate recunoscută prin lege să organizeze activitatea fotbalistică în România şi va fi cooptată de UEFA şi FIFA în eventualele procese de candidatură la momentul potrivit'', se arată în comunicat.
Conform sursei, pentru Campionatul European din 2028, UEFA va formula cerinţele de candidatură în 2020, iar pentru Campionatul Mondial din 2030, FIFA le va prezenta în 2021.
''FRF, ca membru afiliat al UEFA şi FIFA, se rezumă în acest moment la inventarierea succintă a unor posibile criterii de candidatură, folosite pentru ediţiile precedente ale marilor competiţii fotbalistice, precum CE 2024 şi, respectiv, CM 2026'', menţionează Federaţia.
Forul sportiv indică şi cerinţele existente pentru organizarea unui Turneu Final al Campionatului European, precizând că este nevoie de un număr de 10 stadioane, dintre care 3 de minimum 50.000 de locuri, 3 de minimum 40.000 de locuri şi 4 stadioane de minimum 30.000 de locuri.
''România va avea la orizontul anului 2020 următoarele capacităţi eligibile: Arena Naţională - 54.000 de locuri, Stadionul 'Ion Oblemenco' din Craiova - 30.900 de locuri, noul stadion Ghencea - 30.500 de locuri şi Cluj Arena - 30.000 de locuri'', informează Federaţia.
Ca număr de baze de cantonament propuse echipelor participante ar fi nevoie de 48, iar alte cerinţe specifice sunt: centru de presă la fiecare stadion pentru un număr de 260 - 600 de ziarişti (în funcţie de faza competiţiei), sistem de transport modern şi bine dezvoltat cu o infrastructură de înaltă calitate care să lege oraşele gazdă, fiecare oraş gazdă să fie conectat la o autostradă.
În ceea ce priveşte cerinţele pentru organizarea unui Turneu Final al Campionatului Mondial, conform FRF, acestea sunt: număr necesar de stadioane propuse: 16 (dintre care se vor alege 12), meci de deschidere - 80.000 de locuri, meciuri în grupe - 40.000 de locuri, şaisprezecimi - 40.000 de locuri, optimi - 40.000 locuri, sferturi de finală - 40.000 de locuri, semifinale - 60.000 de locuri, finala mică - 40.000 de locuri, finala - 80.000 de locuri.
Potrivit Federaţiei Române de Fotbal, România are ca stadion eligibil Arena Naţională - 54.000 de locuri.
De asemenea, se arată că este necesar un număr de 72 de baze de cantonament propuse echipelor participante.
''Ponderea infrastructurii (facilităţi sportive, de cazare şi transport pentru participanţi şi spectatori) este de 70% în decizia finală a alegerii gazdei/gazdelor. Componenta comercială (venituri, costuri) are pondere de 30%. Au fost enumerate doar principalele cerinţe, întregul pachet de condiţii ce trebuie îndeplinite făcând obiectul unei document de candidatură consistent care solicită şi diverse alte garanţii din partea autorităţilor locale şi guvernelor interesate', se mai menţionează în comunicatul organismului sportiv condus de Răzvan Burleanu.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a afirmat sâmbătă că România, alături de Bulgaria, Serbia şi Grecia, poate obţine dreptul de candidatură la organizarea Cupei Mondiale de fotbal din anul 2030.
"România, împreună cu ceilalţi trei parteneri, poate să obţină această candidatură. Nu este deloc imposibil. Sunt convins că prin această unire de forţe putem reuşi să organizăm o asemenea competiţie. Organizarea unui campionat mondial presupune foarte multe eforturi şi condiţii foarte stricte. Am stabilit formarea unui comitet format din 16 persoane, câte 4 din fiecare ţară, care să treacă imediat la treabă şi să lucreze pentru pregătirea acestui proiect. Ne dorim enorm să ne depunem această candidatură comună şi sper ca împreună să reuşim,'' a spus Bogdan Matei, conform unui comunicat al MTS.
Ministrul Bogdan Matei a făcut parte din delegaţia condusă de premierul Viorica Dăncilă, care a participat sâmbătă la reuniunea cvadrilaterală la nivel înalt de la Belgrad, unde au mai fost prezenţi preşedintele Republicii Serbia, Aleksandar Vucic, prim-ministrul Bulgariei, Boyko Borisov şi prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras.
Conform comunicatului, la reuniunea de la Belgrad au fost prezenţi şi miniştrii de resort din celelalte trei ţări, subiectul legat de domeniul sportului fiind un proiect major şi de anvergură, de candidatură comună pentru organizarea Cupei Mondiale de Fotbal din 2030, an în care se vor celebra fix 100 de ani de existenţă a Cupei Mondiale.
La discuţii a participat şi fostul mare internaţional Gheorghe Popescu, actualmente consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă.
''Discuţiile au fost utile, fiecare ministru şi-a prezentat situaţia actuală şi punctul de la care s-ar pleca, stabilindu-se că, pentru a se respecta criteriile extrem de
stricte şi caietul de sarcini al FIFA, este nevoie de un efort comun considerabil al celor 4 ţări'', se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS-editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de
Baschet masculin: Victorie spectaculoasă pentru CSO Voluntari în ENBL
CSO Voluntari a învins spectaculos echipa norvegiană Fyllingen Lions, cu scorul de 106-93 (26-20, 24-35, 20-24, 36-14), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', într-un meci din Grupa B a Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Câștigătoarea competiției în 2025 a început bine, dar













