Rugby: CSA Steaua îşi comemorează eroii căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989
Clubul Sportiv al Armatei ''Steaua Bucureşti'' organizează miercuri, începând cu ora 11,00, la Monumentul Eroilor din cadrul Complexului Sportiv ''STEAUA'' - Ghencea, manifestări în memoria foştilor internaţionali Radu Durbac şi Florică Murariu, informează un comunicat al grupării ''militare''.
Cei doi mari jucători de rugby ai CSA ''Steaua Bucureşti'' şi ai echipei naţionale au căzut la datorie în timpul evenimentelor din Decembrie 1989.
La eveniment vor lua parte oficiali ai clubului militar, foste glorii steliste ale sportului cu balonul oval, printre care Constantin Şerban, Ştefan Cristea, Mihai Cojocaru, Mircea Muntean, Marin Ionescu, Eduard Suciu, Ion Zafiescu, Marian Moţ, Costică Florea, precum şi Daniel Durbac, fiul regretatului Radu Durbac.
De asemenea, vor fi prezenţi şi alţi mari campioni - Gheorghe Berceanu, Vasile Stângă, Cristian Gaţu, dar şi echipele de juniori ale CSA Steaua Bucureşti şi seniorii din efectivul primei echipe a grupării din Ghencea.
La manifestările comemorative de la Monumentul Eroilor va avea loc o ceremonie religioasă oficiată de un sobor de preoţi în memoria eroilor stelişti, căzuţi la datorie în timpul Revoluţiei din 1989.
Radu Durbac a jucat peste 30 de meciuri ca fundaş în naţionala României în anii '70 şi a pus umărul la victoria cu 15-10 în faţa Franţei, de la Bucureşti, din 1974. Durbac a contribuit la câştigarea de către echipa ''militară'' a mai multor titluri de campioană naţionala, fiind apoi un reputat antrenor al roş-albaştrilor.
Florică Murariu a fost căpitanul naţionalei de rugby a României. A bifat 70 de meciuri în tricoul primei reprezentative. A jucat în cea mai categorică victorie din istoria naţionalei de rugby, 100-0 cu Bulgaria, la Burgas, în 1976, şi s-a aflat pe teren la memorabila victorie în faţa Franţei, 15-0, în 1980. AGERPRES/(AS-editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto: Jerome France s-a impus în Memorialul Werner Hirschvogel la viteză în coastă
Pilotul Jerome France (Nova NP01), campionul național en titre, a câștigat, duminică, Memorialul Werner Hirschvogel, desfășurat la Reșița, etapa a patra a Campionatului Național de Viteză în Coastă. France a obținut a treia sa victorie consecutivă cu timpul cumulat de 03 min 53 sec 538/1000 (1 min 56 sec 485/1000 în prima man
Tenis: Zsombor Piros a câștigat turneul Ion Țiriac Challenger
Tenismanul maghiar Zsombor Piros, al doilea favorit, a câștigat turneul Ion Țiriac Challenger, de la Brașov, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, după ce l-a învins în finală pe americanul Keegan Smith cu 6-4, 6-4. Piros (26 ani, 169 ATP) s-a impus după o oră și 19 minute, la primul său duel cu Smith (28 ani, 247 ATP).
Auto: Simone Tempestini s-a clasat pe locul 13 la Rally di Roma Capitale
Campionul național absolut de raliuri, Simone Tempestini, s-a clasat pe locul 13 la Rally di Roma Capitale, cea mai competitivă etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), la care au concurat nu mai puțin de 128 de echipaje din întreaga lume, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Etapa din capitala Italiei a reunit la start 42 de
Ciclism: Italianul Finn (Bora Red Bull), învingător în etapa a 2-a a Turului Sibiului
Ciclistul italian Lorenzo Finn (Bora Red Bull) a câștigat, duminică, etapa a 2-a a Turului Sibiului, desfășurată pe un traseu de 157,8 km între Sibiu și Păltiniș Arena, în care Andrei Cărbunarea (România) s-a clasat al 28-lea. Finn s-a impus în solitar cu timpul de 3 h 47 min 52 sec, fiind urmat la 9 secunde de su
Tenis: Zsombor Piros și Keegan Smith vor juca finala turneului Ion Țiriac Challenger
Tenismanul maghiar Zsombor Piros, al doilea favorit, îl va înfrunta pe americanul Keegan Smith, duminică, în finala turneului Ion Țiriac Challenger, de la Brașov, dotat cu premii totale de 97.640 de euro. Sâmbătă, în penultimul act, Piros (26 ani, 169 ATP) a trecut de polonezul Maks Kasnikowski (22 ani, 284 ATP) c
Ciclism: Danezul Julius Johansen a câștigat contratimpul din Turul Sibiului
Ciclistul danez Julius Johansen (UAE Team Emirates - XRG) a câștigat semi-etapa 1B a Turului Sibiului, un contratimp individual de 3,2 km, desfășurat sâmbătă în Centrul Istoric al orașului Johansen a fost cronometrat cu timpul de 4 min 16 sec, fiind urmat de portughezul Ivo Oliveira (UAE Team Emirates - XRG), la 2 secunde, și
Fotbal: FK Csikszereda, învinsă de FC Zbrojovka Brno, în stagiul din Austria
Echipa de fotbal FK Csikszereda a fost învinsă de formația cehă FC Zbrojovka Brno cu scorul de 2-1, sâmbătă, în zona Vorau, în al doilea său meci de pregătire disputat în cantonamentul din Austria. Meciul s-a desfășurat pe durata a două reprize a câte 60 de minute, ciucanii deschizând scorul prin Janos
Fotbal: CFR Cluj - Olimpija Ljubljana 1-1, în meci amical
Echipa de fotbal CFR Cluj a terminat la egalitate cu Olimpija Ljubljana, 1-1 (1-1), sâmbătă, în cel de-al doilea amical disputat de formația din Gruia în cantonamentul din Slovenia. În min. 25, Adrian Păun a executat bine o lovitură liberă, iar mingea a fost deviată în poartă de un fundaș advers, potrivit site-ulu
Fotbal: FC Botoșani a remizat cu Ludogoreț Razgrad, în ultimul meci din stagiul efectuat în Bulgaria
Echipa de fotbal FC Botoșani a remizat cu Ludogoreț Razgrad, scor 2-2 (1-2), sâmbătă, în ultimul ultimul test din stagiul de pregătire centralizat de la Bansko (Bulgaria), potrivit paginii de Facebook a clubului din Superligă.
Fotbal: CFR Cluj l-a achiziționat pe mijlocașul uruguayan Francisco Barrios
Echipa de fotbal CFR Cluj l-a transferat mijlocașul uruguayan Francisco Barrios, a anunțat clubul, sâmbătă, pe site-ul oficial al clubului. În vârstă de 24 de ani, mijlocașul uruguayan și-a început cariera la Defensor Sporting, club alături de care a câștigat de trei ori Cupa Uruguayului. În ultimii doi ani,
Ciclism: Danezul Matias Malmberg a câștigat etapa 1A a Turului Sibiului
Ciclistul danez Matias Gunnar Malmberg (Swatt Club) a câștigat etapa 1A a Turului Sibiului, desfășurată sâmbătă, pe traseul Sibiu - Rășinari - Sibiu. Malmberg a fost cronometrat pe cei 110,5 km cu timpul de 2 h 32 min 02 sec, fiind urmat, în același timp, de olandezul Danny van Poppel (Red Bull - Bora - Hansgrohe) și de itali
Tenis: Zsombor Piros s-a calificat în semifinalele turneului Ion Țiriac Challenger
Tenismanul maghiar Zsombor Piros, al doilea favorit, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului Ion Țiriac Challenger, de la Brașov, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, după ce l-a învins pe bulgarul Dimităr Kuzmanov cu 6-2, 6-3. În penultimul act, Piros îl va înfrunta pe polonezul Maks Kasnikowski (22
Fotbal: CFR Cluj anunță transferul mijlocașului ghanez Amin Ziblim
Clubul de fotbal CFR Cluj a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, transferul lui Amin Ziblim, mijlocaș ghanez care a jucat în sezonul precedent la divizionara secundă Muscelul Câmpulung. 'Ceferiști, suntem bucuroși să vă anunțăm că, începând de astăzi, Amin Ziblim este noul nostru jucător. În vârstă de 20 de ani, Amin
Fotbal: Petrolul Ploiești, învinsă cu 2-0 de Arka Gdynia în ultimul amical din Polonia
Echipa de fotbal Petrolul Ploiești a fost învinsă cu scorul de 2-0 (1-0) de formația Arka Gdynia în ultima partidă amicală din stagiul de pregătire din Polonia. Conform paginii oficiale de Facebook a grupării ploieștene, golurile formației poloneze au fost înscrise de Vladislavs Gutkovskis (minutul 12) și Elmedin Rama (90). Ant
Rugby: Un debutant în XV-le României pentru meciul cu Chile, din Cupa Națiunilor
Debutantul Jean-Pierre Smith a fost inclus în XV-le României pentru meciul cu Chile, primul din Cupa Națiunilor, competiție desfășurată sub egida World Rugby, programat sâmbătă (duminică, 01:00, ora României), pe Estadio Nacional Julio Martinez Pradanos din Santiago de Chile, potrivit site-ului Federației Române de Rugby.














