RETROSPECTIVĂ 2018 Călin Găvruş: Financiar, a fost un an de coşmar, dar poloul românesc a mers înainte
Preşedintele Federaţiei Române de Polo (FRP), Călin Găvruş, a declarat, pentru AGERPRES, că din punct de vedere financiar 2018 a fost un an de coşmar, însă în ciuda acestor probleme poloul românesc a mers înainte.
"Nu ştiu pentru alţii, dar pentru federaţia noastră a fost una dintre cele mai nenorocite perioade. A fost ca un coşmar 2018, a fost un an groaznic. Şi asta din motive independente de sport. Sportul şi-a văzut de treabă atât timp cât am reuşit să îl ţinem separat de problemele administrative, de lipsa banilor. Poloul românesc a mers înainte, în ciuda problemelor, asta e părerea mea. Iar acum cred că suntem pe un curs favorabil şi aşezat. Bugetul ne-a venit la sfârşitul lunii martie, atunci s-a semnat contractul (n.r. - cu MTS pentru finanţare) şi nu din vina noastră. Asta înseamnă că am fost privaţi de anumite cheltuieli pe care nu le-am putut face. Mă refer aici în special la bazinul Floreasca. Această federaţie nu este aşa de bogată ca baschetul, handbalul sau fotbalul încât să beneficieze de zeci de mii de euro ca să îşi plătească facturile la Floreasca, de exemplu. Iar întârzierea de anul ăsta ne-a îngropat pe noi. Pentru că s-a închis încălzirea la bazinul Floreasca. Aproape că a fost afectată iremediabil pregătirea loturilor de tineret şi copii. Am reuşit să o scoatem cumva la capăt, dar nu mă întrebaţi cum, pentru că nu mai vreau nici să îmi amintesc", a spus oficialul FRP.
"Apa nu a mai putut fi încălzită, iar asta înseamnă că nu s-a mai putut face antrenamente la Floreasca. Am avut un sprijin extraordinar de la COSR şi am mutat lotul naţional pe la Izvorani, pe la Steaua, pe la Dinamo... pe unde s-a putut. Însă copiii şi juniorii, care se pregătesc la Floreasca, au fost foarte, foarte afectaţi. Echipe ca Rapid, Colegiul Emil Racoviţă, Triumf şi cele private, nu au mai putut să vină în Floreasca să se antreneze şi ne-au privat pe noi de nişte chirii. E un nesfârşit şir de efecte care ne-a dus pe noi aproape de blocaj. Blocajul ăsta în care s-a ajuns dintr-o rigiditate a fluenţei banilor care circulă dinspre contribuabili către ramurile sportive a dus la nişte probleme de neimaginat. Sunt mândru că am reuşit să încheiem anul cu bine. Însă problemele pot apărea din nou, ne temem de acest lucru", a adăugat preşedintele.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
Lipsa fondurilor a condus la o criză şi în ceea ce priveşte forţa de muncă în cadrul Federaţiei Române de Polo. "O altă problemă este lipsa forţei de muncă. Nu putem oferi salarii corespunzătoare şi nu vine nimeni pe bani puţini. Oamenii competenţi nu vin, mă refer atât la antrenori, cât şi la cei care lucrează în administrativ la federaţie. Pentru că e nevoie de un contabil, un trezorier, un jurist... iar aceşti oameni nu vin către federaţiile care nu au bani. Pur şi simplu aleg altceva şi e normal să facă asta", a explicat Găvruş.
În ceea ce priveşte rezultatele echipei naţionale masculine a României, şeful FRP a menţionat că locul 11 la Campionatele Europene de la Barcelona este un rezultat firesc în condiţiile actuale. "Cele mai relevante rezultate ale poloului românesc au fost participările loturilor naţionale de juniori şi seniori la Europene. La seniori am încheiat pe 11 din 16 echipe, iar la început am fost foarte criticaţi pentru acest rezultat. Însă eu le răspund tuturor că e un rezultat absolut firesc şi normal în condiţiile noastre. În Europa se află toată crema poloului mondial şi noi suntem pe locul 11 în condiţii foarte, foarte vitrege. În plus, lotul naţional a fost reconstruit. Noi am fost la Barcelona cu o echipă foarte tânără. Dacă îi omitem pe cei 3 veterani, Cosmin Radu, Tiberiu Negrean şi Mihnea Chioveanu, vom vedea că lotul este foarte tânăr. Cred că am avut cea mai mică medie de vârstă la Europene. Şi în condiţiile astea am bătut Franţa şi Slovacia. Am pierdut cu Olanda, dar ei au o echipă matură. În Liga Mondială am suferit înfrângeri cu Serbia şi Croaţia, dar să nu uităm că aceste două echipe şi-au disputat finala la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Deci, a fost cea mai grea grupă posibilă. Dar în meciul cu Serbia mi-a plăcut faptul că tinerii noştri au arătat pe alocuri o poftă de joc deosebită. La Europa Cup am fost la Budapesta, ne-am bătut din nou cu Franţa. Europa Cup a devenit un hibrid. A fost un mic război între LEN şi FINA, cele două foruri tutelare, iar în cele din urmă au fuzionat Europa Cup şi World Cup, iar acum competiţia se numeşte Europa Cup World Cup. Iar la masculin Under 19 am reuşit să batem Franţa într-un meci relativ bun. Iar eu zic că avem o generaţie foarte bună, vom merge pe mâna ei. Trebuie să valorificăm generaţia asta", a afirmat Găvruş.
Naţionala de seniori, condusă acum de antrenorul interimar Cristian Iordache, va avea un nou selecţioner la sfârşitul lunii ianuarie. "În continuare nu avem selecţioner la prima reprezentativă după plecarea antrenorului sârb Dejan Stanojevic. De echipă se ocupă antrenorul federal Cristian Iordache. Dânsul e interimar până vom numi un selecţioner. Eu cred că rezolvăm această problemă până la sfârşitul lunii ianuarie. Am fost în discuţii şi cu antrenori români, acum avem şi varianta unui antrenor străin. Vom vedea, nu vreau să mă hazardez să spun mai mult", a precizat Găvruş.
Campionatul Naţional masculin a ajuns la un număr de 9 echipe, lucru apreciat de preşedintele FRP: "La nivel de cluburi lucrurile arată ceva mai bine. Pot să spun cu mândrie că avem 9 echipe acum în Campionatul Naţional de seniori, un lucru extraordinar. La masculin nu e nicio surpriză, CSA domină, dar Oradea dă semne de revigorare, mai ales după ce a transferat doi japonezi, o premieră pentru campionatul românesc. Ei aduc nu doar un plus de exotism, ci şi un plus de valoare în Campionatul Naţional. Deşi fizic nu sunt impresionanţi, ei arată că se poate face polo şi altfel. Aşa că şi anul acesta vom avea eternul derby pentru campionat între Steaua şi Oradea. Însă şi Corona Sportul Studenţesc arată mai bine decât sezoanele trecute, mai ales că anul acesta a fost în premieră şi în cupele europene".
"La fete avem o nouă campioană, Rapid Bucureşti, o echipă care a început să aibă un cuvânt greu de spus. După ce Rapid va avea bazinul propriu, care am înţeles că va fi finalizat undeva în luna aprilie, atunci va reveni în elita poloului. Şi sper eu ca Rapid să aibă evoluţii mai bune şi la băieţi. Acum la polo feminin există trei echipe cu pretenţii care generează meciuri spectaculoase: Steaua, Dinamo şi Rapid. Ele s-au întâlnit zilele trecute în Cupa României, trofeu câştigat de Rapid", a adăugat preşedintele.
Călin Găvruş susţine că obiectivul principal al poloului românesc este calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. "Ne propunem în 2019 calificarea la Europene şi Mondiale. Dar obiectivul principal al federaţiei noastre este calificarea la Tokyo. Este foarte greu realizabil, dar ne ţinem de el. E imperios necesar să facem absolut totul pentru a-l îndeplini şi a reveni în elită. Pentru Jocurile Olimpice, calificarea se obţine într-un turneu preolimpic, turneu care va avea loc după Mondiale. Cele mai bine clasate de la Mondiale şi Europene vor juca împotriva altor selecţionate din lume, dar nu se ştie exact, pentru că mereu au existat modificări de ultim moment. Nu se ştie niciodată exact câte echipe vin din Zona Oceaniei sau altele... Dar o poziţionare bună la Europene e de dorit, ne-ar da mult mai multe şanse la calificare. Ar fi bine să terminăm Europenele în primele opt locuri", a spus el.
În ceea ce priveşte titlul de cel mai bun jucător de polo în 2018, Găvruş a menţionat că acesta ar putea fi primit de Cosmin Radu, Marius Tic sau Tudor Fulea. "Pentru performerul anului în polo am de ales între generaţia veche, Cosmin Radu, şi generaţia nouă, unde îi avem pe Marius Tic şi pe Tudor Fulea. Ei au fost cei mai în formă jucători de polo în 2018. Dar la toate disciplinele e greu să spui cine e cel mai bun sportiv român. Ca idee, numărul 1 mondial la tenis e greu de atins. Deci Simona Halep e înscrisă în această cursă. Mai sunt sportivii de la canotaj, scrimă, handbal... cam acestea sunt sporturile cu rezultate", a precizat preşedintele Federaţiei Române de Polo.
Echipa naţională masculină de polo pe apă a României a ocupat locul 11 la Campionatele Europene de la Barcelona. Prima reprezentativă a obţinut la această ediţie două victorii (Slovacia şi Franţa) şi a înregistrat patru înfrângeri (Serbia, Rusia, Muntenegru şi Olanda).

Foto: (c) SIMION MECHNO - AGERPRES FOTO
În prima ediţie a competiţiei LEN Europa Cup, naţionala a ratat calificarea în Super Finală după ce a încheiat Grupa A pe poziţia a patra. România a obţinut o victorie cu Franţa, a remizat cu Georgia şi a pierdut cu Ungaria şi Spania.
În Grupa D a preliminariilor Ligii Mondiale 2019, România a disputat două partide, ambele pierdute în faţa Croaţiei şi Serbiei.
Selecţionata masculină Under 19 s-a clasat pe poziţia a 9-a în acest an la Campionatul European (victorii cu Franţa, Belarus şi Turcia şi înfrângeri cu Muntenegru şi Grecia), iar cea feminină pe locul 15 (victorie cu Bulgaria şi înfrângeri cu Rusia, Turcia, Grecia, Slovacia).
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de












