Fotbal: FC Rapid joacă ultimul meci oficial pe Stadionul Giuleşti; Pancu se retrage din cariera de jucător
Echipa de fotbal FC Rapid va disputa, sâmbătă, împotriva echipei Înainte Modelu, ultimul meci oficial pe Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu înaintea demolării acestuia în vederea modernizării pentru EURO 2020, iar în această partidă Daniel Pancu îşi va face retragerea din cariera de jucător.
Instalat în funcţia de antrenor la FC Rapid în 2 octombrie, Pancu (41 de ani) a declarat că va evolua pe finalul partidei cu Înainte Modelu din etapa a 14-a a Seriei a II-a din Liga a III-a.
"Este un moment emoţionant. Eu am apucat să spun că voi juca în ultimul meci oficial al Rapidului pe Stadionul Giuleşti, deşi gândurile mele se îndreaptă acum numai spre antrenorat. Dar am făcut această promisiune şi mâine cu Înainte Modelu, undeva pe finalul partidei, voi intra. Îmi doresc să prind finalul de meci, e posibil să joc un minut, dar e posibil şi 10 sau 20. În funcţie de evoluţia echipei, că dacă mă supără un atacant va trebui să intru mai repede", a spus Pancu într-o conferinţă de presă.
"Pe mine mă preocupă însă meciul în sine, pentru că trebuie să îl câştigăm. Nu avem nevoie de surprize, pentru că în tradiţia noastră, a clubului, au avut loc şi asemenea lucruri. Eu am o experienţă cu Beşiktaş, la sărbătorirea Centenarului clubului, când jucam cu una dintre ultimele clasate şi în minutul 30 eram conduşi cu 3-1. Am revenit totuşi şi am câştigat cu 7-3, dar se pot întâmpla asemenea lucruri. Eu le-am spus jucătorilor că este o situaţie specială, probabil că vor veni mulţi suporteri, la fel şi foste legende ale clubului, deci sper să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor. Promovarea nu este jucată şi avem nevoie de puncte pentru că ne aşteaptă un retur de campionat foarte greu", a adăugat el.
Atacantul se simte onorat că este unul dintre puţinii jucători rapidişti care au parte de o retragere într-un meci oficial. "Simt multă emoţie, pentru că sunt momente plăcute, chiar şi mai puţin plăcute, trăite de mine pe acest stadion. Dar cred că era necesar, chiar mai devreme, să se construiască un stadion nou. Condiţiile pe care le oferea acest stadion, în afară de partea emoţională, nu mai erau de mult la un nivel civilizat. Noi nu am avut la Rapid tradiţia cu retragerea. Sunt unul dintre puţinii jucători care are ocazia să se retragă într-un meci oficial. Primul meu meci pentru Rapid a fost cu Sportul Studenţesc la 1 noiembrie 1996, iar mâine, 24 noiembrie 2018, va fi ultimul, cu Înainte Modelu. Au fost multe momente plăcute în cariera mea, îmi aduc aminte de un gol cu Dinamo în deplasare, un gol decisiv atunci. La Beşiktaş la fel am marcat un gol în minutul 94 cu Trabzonspor şi acel punct obţinut ne-a ajutat să câştigăm atunci campionatul. Îmi pare rău că nu am o amintire plăcută şi cu echipa naţională, ar fi trebuit să fie partida cu Danemarca, dar am fost egalaţi în prelungiri", a afirmat Pancu.
"Mâine o să îi egalez pe Ionuţ Voicu şi pe Alexandru Iacob, singurii jucători care au jucat pentru Rapid în primele patru eşaloane din România. Eu prea multe goluri nu am marcat în cariera mea, cred că sunt undeva pe la 160 de goluri. Se putea mai mult, e clar, cu toate că am jucat şi mijlocaş. Dar am înscris de multe ori când echipa era condusă sau la egalitate cu adversarul. La cariera mea nu aş schimba nimic, poate doar legat de echipa naţională unde am fost un mare ghinionist. În rest, să joci 11-12 ani la un club cu suporteri ca ai Rapidului, iar apoi să joci 4 ani la altă echipă, Beşiktaş, cu fani la fel de fanatici, este un adevărat privilegiu", a mai spus Daniel Pancu.
Tehnicianul susţine că noua arenă din Giuleşti trebuia proiectată cu o capacitate de 19.100 de locuri, la fel ca actualul stadion. "Cel mai potrivit era ca stadionul nou să aibă capacitatea veche, cea de 19.100 de locuri. Nu ştiu dacă se mai poate face ceva acum în privinţa asta, dar 14.000 este puţin. Cu Rapid în Liga I şi cu un stadion modern cred că vom bate recordul la abonamente în România. Însă meciurile importante din cupele europene sau derby-urile când vor fi se pot disputa pe Arena Naţională", a precizat Pancu.
Directorul de imagine al FC Rapid, Lucian Ionescu, a declarat în cadrul conferinţei de presă că înainte de demolarea Stadionului Giuleşti din luna martie 2019 va avea loc un meci de old boys. "Mâine are loc ultimul meci oficial al echipei Rapid pe Stadionul Giuleşti. Dar nu înseamnă că de mâine se închid porţile, stadionul urmează să fie dărâmat probabil la începutul lunii martie. Am vrut să organizăm şi un meci de old boys sâmbătă, dar condiţiile meteo nu ne ajută. Aşa că am decis împreună cu galeria ca înainte cu o zi de demolare să se organizeze un meci de old boys la care să fie invitaţi toţi foştii jucători rapidişti, iar la final să aibă loc un spectacol pirotehnic", a spus Ionescu.
Stadionul Giuleşti a fost inaugurat la 10 iunie 1939 în prezenţa Regelui Carol al II-lea, a lui Mihai "Mare Voevod de Alba Iulia", ulterior Regele Mihai I al Românie, a Prinţului Paul al Greciei precum şi a numeroşi membri ai Guvernului României. Arena de lângă Podul Grant este una dintre cele patru pe care România şi-a asumat că le va moderniza în vederea găzduirii Campionatului European din anul 2020.
Compania Naţională de Investiţii (CNI) a anunţat că a semnat contractul pentru începerea lucrărilor de execuţie la Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, arenă care urmează să fie demolată la începutul anului viitor. Pe perioada lucrărilor, FC Rapid va disputa meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Regie din Capitală.
Noua arenă va avea o capacitate de aproximativ 14.000 de locuri (din care peste 250 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii lor) şi se doreşte îndeplinirea criteriilor impuse de UEFA pentru derularea de competiţii sportive pentru nivelul de clasificare UEFA 4, astfel încât arena să poată găzdui competiţii cu public la nivel naţional şi internaţional. AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de
Baschet masculin: Victorie spectaculoasă pentru CSO Voluntari în ENBL
CSO Voluntari a învins spectaculos echipa norvegiană Fyllingen Lions, cu scorul de 106-93 (26-20, 24-35, 20-24, 36-14), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', într-un meci din Grupa B a Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Câștigătoarea competiției în 2025 a început bine, dar













