Fotbal: Rednic (Dinamo) - Mi-aş fi dorit să câştigăm, FCSB nu şi-a creat nicio ocazie
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, duminică seara, într-o conferinţă de presă, că şi-ar fi dorit să câştige derby-ul cu FCSB, încheiat la egalitate, scor 1-1, mai ales că adversarii nu şi-a creat nicio ocazie.
"Sunt mulţumit şi nemulţumit, amândouă stările le am acum. E un punct şi ne-am apropiat la 3 de locul şase. Dar mi-aş fi dorit să câştigăm azi, mai ales că jucătorii au avut o atitudine bună. FCSB în afară de cornerele din prima repriză nu a fost periculoasă. Penedo nu a avut probleme, poate doar la penalty, dar şi acolo a apărat săracul. În rest FCSB nu şi-a creat nicio ocazie. Am jucat cu un om în plus, dar să nu uităm că l-am pierdut pe Nistor, accidentat. El ne-ar fi fost foarte util în repriza a doua. Nistor e un jucător care poate să decidă un meci", a spus tehnicianul.
El a menţionat că Dan Nistor a suferit o ruptură musculară din cauza gazonului foarte prost de pe Arena Naţională. "La Nistor s-ar putea să fie o ruptură musculară, dar să vedem cât de gravă e. Clar însă nu va putea juca în meciul cu Mediaş. Păi ăsta a fost gazon? A văzut cineva gazon undeva? Ăsta e o ruşine de teren. Păi jucătorii trebuie felicitaţi, în afară de Nistor şi Salomao are o uşoară entorsă. Avem şi noi un stadion în ţara asta şi terenul arată aşa. E o ruşine pentru România, pentru Bucureşti. Nu se poate să aibă întâietate şuşanelele, meciurile de copii... mai rămâne să se joace şi partide de old boys. Vorbim de spectacol, păi ce spectacol să fi fost, bine că nu s-au accidentat mai mulţi jucători", a precizat Rednic.
Antrenorul a menţionat că Harlem Gnohere, atacant pe care l-a adus în 2015 la Dinamo, nu a avut o evoluţie prea bună în derby: "Pe Gnohere nu l-am întâlnit. Nu ştiu dacă a fost nervos azi... Dar ştiu că dacă era la noi, azi ar fi dat vreo 2-3 goluri fără probleme. Sunt sigur că şi-a dorit să înscrie împotriva noastră. Dar uneori când îţi doreşti prea mult nu îţi iese. Mare lucru nu a reuşit în meciul de azi, de asta şi îi felicit pe fundaşii centrali. Gnohere e un atacant bun, îmi pare rău că relaţia noastră s-a stricat. Cred că el avea mult de câştigat dacă relaţia noastră rămânea una bună".
Mircea Rednic este de părere că în afară de Harlem Gnohere, arbitrul Istvan Kovacs îl putea elimina şi pe Romario Benzar de la FCSB. "A fost o intrare agresivă a lui Gnohere, fără minge. Nu ştiu dacă putem să reproşăm ceva arbitrului. Chiar cred că arbitrul mai putea să dea un cartonaş roşu la faza în care Benzar a lovit cu cotul", a afirmat Redic.
"Eu cred că Dinamo a arătat bine. Normal că mai sunt lucruri de pus la punct, dar am arătat bine. Jucătorii nu iau bonus de la mine. Dacă nu au câştigat nu iau, rămân banii pentru meciul următor. Eu vreau să îi motivez pentru că îmi dau seama nu e uşor. Zenke (n.r. - Simon Zenke, jucător recent transferat) are nişte kilograme în plus, am riscat puţin cu el, dar mi-a plăcut, are şi viteză bună. Sunt sigur că la Mediaş va juca titular. Risc, pentru că acum nu mai avem nimic de pierdut, doar de câştigat", a adăugat antrenorul.
Echipele Dinamo şi FCSB au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), meciul direct disputat, duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a 15-a a Ligii I de fotbal.
AGERPRES (editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi :
Fotbal: Nicolae Dică (FCSB) - Dacă rămâneam în 11 jucători puteam să câştigăm cu Dinamo
Fotbal - Liga I: Dinamo - FCSB 1-1
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de
Baschet masculin: Victorie spectaculoasă pentru CSO Voluntari în ENBL
CSO Voluntari a învins spectaculos echipa norvegiană Fyllingen Lions, cu scorul de 106-93 (26-20, 24-35, 20-24, 36-14), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', într-un meci din Grupa B a Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Câștigătoarea competiției în 2025 a început bine, dar













