Tenis: Marius Copil - A fost ceva extraordinar să joc o finală la Federer acasă, el era idolul meu
Tenismanul Marius Copil a declarat, luni, pe Aeroportul Henri Coandă, că a fost extraordinar să joace finala turneului ATP 500 de la Basel împotriva elveţianului Roger Federer, mai ales că actualul număr 3 mondial a fost idolul copilăriei sale.
"Pot să spun că a fost cea mai bună săptămână a mea. Sper să continui aşa anul viitor şi să ajung acolo unde îmi doresc. E frumos să joci împotriva lui Federer, mai ales într-o finală. Îmi doream de când am început tenisul să joc contra lui. Era idolul meu când eram mic. A fost ceva extraordinar să joc o finală la el acasă. A fost unul dintre visele mele şi s-a îndeplinit. Acum urmează altele. Cu Federer am încercat să îmi fac jocul, să fiu agresiv, să vin des în faţă. Mi-a mers iniţial, am început fiecare set cu un break, dar după aceea, din păcate, nu am reuşit să ţin jocul. În tiebreak am pierdut cu o scurtă care în mod normal nu trebuia să o folosesc. Dar acum ştiu, o să învăţ, o să prind experienţă şi data viitoare voi avea şanse mai mari. La 4-1 în al doilea set am simţit o durere la piciorul stâng, nu ştiu ce am, voi vedea. Am fost foarte aproape, chiar şi la 4-4 am avut ghinion cu acele patru solicitări de challenge, ale mele două puţin afară şi ale lui în teren şi aşa s-a dus meciul, din păcate. Nu cred că am avut probleme foarte, foarte mari încât să fie nevoie să mă reinventez. Dar cred că acum stau mult mai bine psihic, nu mă mai gândesc la trecut sau la viitor. Aveam multă presiune pe mine, dar am învăţat să mă stăpânesc", a spus Copil.
"Ştiam că într-o zi îmi va veni şi mie rândul să câştig nişte meciuri, să fiu mai constant. Am început să lucrez şi pe partea mentală de vreo 2 săptămâni şi asta m-a ajutat foarte mult. M-am simţit altfel în teren, mult mai încrezător în mine. A contat şi Andrei (n.r. - antrenorul său Andrei Pavel), experienţa lui, pentru că şi el a jucat împotriva lui Federer acum mulţi ani. Dar toată echipa m-a ajutat, nu numai el. Am primit peste 1.000 de mesaje de felicitare, o să încerc să îmi fac timp şi să răspund la toate pentru că mi se pare frumos că s-au gândit la mine", a adăugat el.
Marius Copil a fost invitat de Federer să se antreneze împreună în Dubai. "Federer m-a felicitat pentru săptămâna avută, mi-a spus că dacă merg să mă pregătesc în Dubai să ne pregătim împreună pentru că va fi şi el acolo. Şi mi-a spus să continui aşa, că îi place. Mi-a zis că dacă voi continua cu stilul agresiv de a veni la fileu pot să bat mulţi jucători", a menţionat jucătorul român.
Întrebat dacă mâncarea este secretul serviciilor sale puternice din ultimul timp, Copil a răspuns: "Încerc să mănânc fără gluten. Nu ca Djokovic, că aşa pot să spun că mănânc precum Crivoi, că el a început prima oară. Pe mine mă ajută să mănânc fără gluten pentru că eu am o mică problemă. Dar e mai greu să găseşti restaurante să mănânci fără gluten. La Basel am servit cu viteza de 243 de km pe oră, am mai avut şi 245, dar serviciul nu se pune pentru că nu a fost în teren. Aşa că recordul meu acum e 243 km/h".
"Sper ca tenisul românesc masculin să revină. Avem nevoie, pentru că ultimii ani au fost cam negri pentru noi, la simplu vorbesc, pentru că la dublu nu ne putem plânge. Horia Tecău a avut 30 de trofee, ceva uriaş. Sper ca după rezultatele mele să vină şi altcineva din spate pentru că avem nevoie de jucători şi pentru Cupa Davis", a mai afirmat Copil.
În vârstă de 28 de ani, Copil a urcat după disputarea finalei de la Basel pe locul 60 în clasamentul ATP. "Vreau să intru în primii 50 de jucători, apoi în primii 30 şi tot aşa. Am nişte ţeluri mici ca să le pot atinge pe fiecare. De asemenea, mi-aş dori foarte mult să joc alături de Simona Halep la Hopman Cup. E un vis de-al meu să joc acolo, mai ales cu Simona cu care am crescut împreună. Am încercat anul trecut să jucăm împreună la Hopman Cup, dar nu am fost acceptaţi, nu s-a putut. Sper ca din 2020 să putem juca. Simona mi-a scris şi după meciul cu Cilic, şi după cel cu Federer. Mă bucur că se uită la meciurile mele fiind în vacanţă, îi mulţumesc", a precizat tenismanul.
Marius Copil a fost învins în două seturi, 7-6 (7/5), 6-4, de elveţianul Roger Federer, duminică, în finala turneului ATP 500 de la Basel (Elveţia), dotat cu premii totale de 1.984.420 euro.
Venit din calificări, el a reuşit cea mai bună performanţă a carierei la Basel, aceasta fiind a doua sa finală ATP, după ce la începutul anului fost întrecut în ultimul act al turneului ATP 250 de la Sofia, de bosniacul Mirza Basic (7-6, 6-7, 6-4).
Marius Copil a fost recompensat cu 209.715 euro şi 320 de puncte ATP, după ce i-a învins la Basel pe germanul Mischa Zverev, sârbul Dusan Lajovic, ambii în calificări, pe americanul Ryan Harrison, pe croatul Marin Cilic (7 ATP), americanul Taylor Fritz şi pe germanul Alexander Zverev (5 ATP).
Jucătorul român ocupă cel mai bun loc al său în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), dat publicităţii luni, 60, după un salt de 33 de poziţii, în urma finalei jucate la Basel. AGERPRES (editor: Marius Ţone, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de












