Nataţie: O mie de copii se antrenează în bazinul descoperit de la Lia Manoliu, părinţii şi antrenorii au depus un memoriu la MTS
Aproximativ 1.000 de copii de la peste 20 de cluburi şcolare, departamentale şi private se antrenează, în ciuda temperaturilor scăzute, în bazinul exterior din cadrul Complexului Sportiv "Lia Manoliu" din Capitală, după ce bazinul acoperit a fost închis pentru reabilitare.
Părinţii şi antrenorii sportivilor au depus, miercuri, un memoriu la Ministerul Tineretului şi Sportului prin care solicită redeschiderea bazinului acoperit sau găsirea unei soluţii pentru copii.
Mihai Vintilă, profesor la CSS1 Bucureşti, a declarat că bazinul aflat în proprietatea MTS a fost închis în luna aprilie, dar până acum nu au început lucrările de reabilitare.
"Bazinul a fost închis în aprilie pentru că s-a găsit un şoricel în apă. S-a făcut deratizare, igienizare, iar apoi ne-am continuat activitatea în bazinul descoperit pentru că urma vara. Dar bazinul închis ni s-a transmis că nu se va mai deschide, iar noi nu avem unde să lucrăm. Sunt aproape 1.000 de copii care acum nu mai au unde să se antreneze. Suntem 7 cluburi şcolare, 4 departamentale şi 10 cluburi private. Ne antrenăm afară cât ne mai permite vremea. Temperatura apei este OK, însă temperatura exterioară nu ne mai permite să facem antrenamente, e frig", a spus el.
"Vrem o soluţie din partea Ministerului Tineretului şi Sportului. Memoriul e semnat de 660 de persoane, copii, sportivi, antrenori, profesori, părinţi. Cerem să se deschidă bazinul de interior în starea în care e până intră în reabilitare. Înţeleg că bazinul aparţine MTS, iar CNI-ul ar trebui să îl modernizeze. Pentru că în aprilie aşa ne-au spus, că intră în reabilitare, dar nu s-a făcut nimic acolo. Şi de asta cerem să se deschidă să mai lucrăm până începe reabilitarea. Pentru că noi nu avem o alternativă, de aceea am făcut acest memoriu la doamna ministru. Pentru că până în primăvară ce facem? Vine iarna. Mai era o soluţie bazinul de la Olimpia, dar s-a întâmplat ca şi acolo să se spargă nişte ţevi şi e închis şi acela. Deci acum nu avem unde merge. Bazinul de la Otopeni e în construcţie, sperăm să fie gata în primăvară", a adăugat profesorul.
Mihai Vintilă susţine că sunt cazuri de copii care au renunţat sau intenţionează să renunţe la sportul de performanţă din cauza bazinului închis. "Cei de la Federaţia Română de Nataţie au încercat şi ei să găsească o soluţie, dar e greu şi pentru dânşii, pentru că au loturile naţionale toate la Izvorani. La Dinamo e bazinul Ministerului de Interne, iar noi suntem la Ministerul Educaţiei. Iar la Dinamo e plin de sportivii lor, nu mai e loc pentru câteva cluburi cu sute de copii. Toată lumea încearcă să găsească soluţii, acum să vedem dacă există bani şi bunăvoinţă. Aşteptăm şi noi un răspuns de la MTS, sperăm să fie pozitiv. Sunt cazuri de copii care au renunţat sau vor să renunţe la înotul de performanţă din cauza acestui bazin închis. E logic să fie aşa. Chiar şi să zicem că se deschide la Otopeni, pierderile de sportivi vor fi mari, pentru că e greu să convingi părinţii, bunicii să îşi ducă aşa departe copiii în fiecare zi. Bazinul de la 'Lia Manoliu' se adresează în primul rândul cartierelor din jur. Pe traficul din Bucureşti e cumplit să te duci în celălalt capăt al oraşului. Faci două ore pe drum, cât antrenamentul în sine, iar acei copii mai au şi şcoală, lecţii", a precizat Vintilă.
Irina Mărginean, antrenoare la clubul privat Aquis, a afirmat la rândul ei că e "inuman" să faci antrenamente cu copiii la bazinul exterior în luna octombrie. "Avem o grămadă de copii mici, între 4 şi 10 ani, care nu au unde să facă antrenament. Până acum am fost la bazinul exterior, dar sunt 13 grade afară şi nu ai cum să faci antrenamente la temperatura asta. S-au îmbolnăvit copiii, tuşesc, le curge nasul... E inuman să bagi copiii în apă pe vremea asta. Am sistat toate cursurile de înot momentan, pentru că şi bazinul Olimpia e închis. Au închis bazinul în aprilie. De atunci şi până acum sunt 6 luni şi se putea face ceva. Conducerea de la 'Lia Manoliu' nu ne-a spus decât că nu se mai deschide bazinul şi că să ne îndreptăm spre alte bazine. Dar unde? În condiţiile astea noi, care suntem club privat, ne îndreptăm spre sistarea totală a activităţii. Mai rău nu se poate", a menţionat Mărginean.
Adrian Tomuţa, tatăl unui elev de la Colegiul "Emil Racoviţă" care practică înotul, a declarat că MTS trebuia să găsească o soluţie pentru cei 1.000 de sportivi înainte de a închide bazinul pentru reabilitare.
"Copiii se antrenează acum în bazinul de afară. O zi sunt răciţi, o zi fac antrenament, nu avem de ales. Temperatura apei e OK. Însă în unele nopţi e mai rece şi nu se poate menţine temperatura potrivită. Nu sunt scafandri, copiii ies şi la suprafaţă, iar dacă e frig şi bate vântul sunt expuşi. Acum era normal să fie închis bazinul exterior. Sunt destui copii care s-au lăsat de sport din cauza asta. Sau au oprit antrenamentele. Dar dacă te laşi de sportul ăsta jumătate de an, te-ai lăsat definitiv. Într-adevăr, bazinul de interior arată rău şi ne-am bucura să fie reabilitat. Dar să fie făcut cât mai repede, nu după ce copiii noştri se lasă de sport. Trebuie să ni se ofere o alternativă. Adică dacă îl închizi pe ăsta, trebuie să îi duci în altă parte pe aceşti sportivi. Sunt generaţii întregi de copiii. Mulţi dintre ei s-au lăsat de înot, v-am spus. Dar cei de acolo dacă ştiau că nu se apucă de reabilitare, nu trebuia să îl golească şi să distrugă pe acolo. Din aprilie până acum nu s-a mişcat nimic", a precizat Adrian Tomuţa.
Aproximativ 15 profesori, părinţi şi reprezentanţi ai cluburilor de profil au avut o întâlnire, miercuri dimineaţa, cu ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, care le-a promis că va căuta o soluţie pentru ca micii sportivi să îşi poată continua activitatea.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm
Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da











