Fotbal: Pancu, în locul lui Schumacher la Rapid - Dacă trebuie, vom vărsa sânge pentru a ne atinge obiectivul
Daniel Pancu (41 de ani), retras din activitatea de fotbalist la finalul sezonului 2017-2018, a fost instalat în funcţia de antrenor principal la FC Rapid, grupare din Liga a III-a, în locul lui Constantin Schumacher, el declarând că de acum înainte jucătorii vor "vărsa sânge" dacă va fi nevoie pentru a-şi îndeplini obiectivul.
Deţinător al licenţei B de antrenor, Pancu a semnat un contract valabil până în vara anului 2019 şi îi va avea ca secunzi pe Mihai Iosif şi Nicolae Grigore.
"Mă simt onorat şi mă bucur că am fost în capul listei. Ştiam de decizia conducerii de vineri. Am avut trei zile la dispoziţie să mă gândesc, iar ieri am luat decizia de a continua acest proiect. Nu am obiectiv decât promovarea. Jucătorii cred că au înţeles după meciul de la Făurei că Liga a III-a este una de luptă, de atitudine. Nimeni nu ne face niciun cadou. Toţi adversarii vor să învingă Rapidul. Am fost super încântat de evoluţia jucătorilor de la Făurei, aşa se iese de pe un teren de fotbal. Acum a fost cazul lui Grigore, al lui Duriţă, Voicu... deci dacă trebuie să vărsăm sânge o vom face pentru a ne atinge obiectivul", a spus cel care a ocupat în acest debut de sezon funcţia de director tehnic.
"Îmi pare rău de ceea ce s-a întâmplat cu Schumacher, însă în orice club există ierarhii, există oameni care iau decizii. În acest caz a fost strict decizia conducerii, a celor care investesc acum la Rapid. Nu am avut absolut nicio implicare în decizia lor. Din ce am înţeles, conducerea a fost nemulţumită de unele evoluţii ale echipei. Sper şi eu ca de acum să nu mai existe fluctuaţii, nici în ceea ce priveşte jocul, nici în ceea ce priveşte determinarea şi atitudinea. Am alternat momente bune şi foarte bune, cum a fost în partida cu Daco-Getica din Cupă, cu prestaţii slabe sau foarte slabe. Primul lucru pe care mi-l impun este constanţa în evoluţii. Eu pot să spun că am fost surprins de demiterea lui Schumacher după o înfrângere în 50 de meciuri, dar decizia nu a fost a mea. Mi se poate întâmpla şi mie. Dar eu mi-am ales calea asta, ştiu ce mă aşteaptă", a adăugat tehnicianul.
Aflat la începutul carierei, Daniel Pancu vrea să îşi formeze un stil propriu de a antrena. El recunoaşte însă că o mare influenţă în cariera lui va avea Mircea Lucescu, antrenor alături de care a obţinut cele mai importante performanţe ca jucător.
"Eu îmi încep oficial acum cariera de antrenor. Dar am mai fost două meciuri la FC Voluntari în Liga I, o perioadă de 7-8 etape am fost secund cu Florin Marin tot la FC Voluntari, de asemenea 8-9 etape cu Marian Rada la Rapid. Dar eu împreună cu staff-ul vom îndeplini obiectivul, care e promovarea. Nimeni nu poate da un răspuns în ceea ce îl priveşte pe antrenorul Daniel Pancu, dacă va confirma sau nu, doar timpul poate spune. În Liga a II-a dacă voi lua licenţa A de antrenor voi putea sta pe banca Rapidului şi sezonul următor. Eu îmi doresc să antrenez Rapidul în Liga I peste doi ani. Eu voi avea stilul meu de antrenor, dar normal că sunt şi influenţe. Iar asemenea influenţe nu pot veni decât de la antrenorii cu care ai obţinut rezultate. Iar în cazul meu este un singur om alături de care am câştigat două titluri, cupe şi meciuri în cupele europene, este vorba de Mircea Lucescu. Am avut însă şi alţi antrenori de valoare şi de la fiecare cred că am învăţat câte ceva", a precizat antrenorul.
Pancu le-a transmis suporterilor să îl critice pe el şi nu pe jucători în cazul în care evoluţia echipei nu se ridică la aşteptările lor. "Am şi un mesaj pentru suporteri. Pe jucătorul Daniel Pancu, tot ce a însemnat şi a făcut el pentru Rapid pe teren, să-l închidă undeva într-un sertar sau o vitrină. E un capitol încheiat. Acum începe o altă perioadă, sigur de acum vor avea o altă percepţie despre mine. La ultimul meci din Cupă i-au contestat pe unii jucători, dar acum i-aş ruga să înţeleagă faptul că sunt mulţi jucători noi, jucători tineri, care nu sunt obişnuiţi cu presiunea Giuleştiului. Dacă suporterii mai au asemenea manifestări să le aibă la adresa mea, nu a jucătorilor. Îmi doream să mai joc un meci înainte de demolarea Giuleştiului, dar nu cred că mai e posibil pentru că nu s-a mai anunţat nimic de acest proiect. Poate un meci de retragere, mi-aş dori unul cu Beşiktaş la inaugurarea noului Giuleşti. E posibil, dar nu ştim când va fi gata stadionul, iar cei de la Beşiktaş trebuie anunţaţi cu un an înainte", a menţionat Pancu.
Singura echipă pe care Daniel Pancu nu o va antrena este Steaua. "Pe Steaua nu o voi antrena niciodată, dar oricare altă echipă de pe pământul ăsta o voi antrena. Mă văd pe viitor antrenând în Turcia, cred că mi se potriveşte campionatul turc. Cred că e un fotbal care mi se potriveşte, un fotbal ofensiv, cu atitudine, cu determinare, e complet diferit de cel din România. Gheorghe Hagi nu se va duce la Fenerbahce, e vorba despre rivalitate acolo, el fiind asociat cu Galatasaray. Şi eu când eram jucător la Beşiktaş am avut ofertă de la Galata, dar nici nu am vrut să aud", a explicat Pancu.
El speră ca fundaşul Vasile Maftei să rămână la Rapid, deşi s-a arătat nemulţumit de demiterea lui Constantin Schumacher. "M-am întâlnit cu Vasile şi m-a surprins puţin zvonul legat de faptul că ar putea pleca. Eu i-am spus că azi îl aştept la antrenament şi sper să se întâmple aşa. Toţi avem sentimente, dar avem şi obligaţii pentru că suntem jucători profesionişti. Nu putem să ne supărăm aşa, este şi căpitanul echipei şi eu sunt convins că azi va fi la antrenament. Din câte am înţeles e supărat de plecarea lui Schumacher, dar nu pot vorbi eu în numele lui. Ar fi o mare pierdere să plece căpitanul. Nico a plecat în vară....Dar eu sunt convins că Vasile se va întoarce. Mâine pot să plec eu de la Rapid, dar această echipă trebuie să îşi urmeze drumul pentru că a trecut printr-o perioadă foarte grea. Rapidul trebuie să meargă doar înainte, fără X, Y, fără mine, nu contează. Am încercat toţi să îl readucem pe Nico. Eu nici nu sunt certat cu el. El s-a exprimat în public şi acum două săptămâni, a spus clar care sunt condiţiile lui".
Prezent la conferinţa de presă, managerul sportiv al FC Rapid, Florin Manea, a declarat că decizia de demitere a lui Constantin Schumacher i-a aparţinut acţionarului Victor Angelescu. "Despărţirea de Constantin Schumacher a avut loc în termeni amiabili. El este un rapidist, dar mi se poate întâmpla şi mie să fiu demis. Ne pare rău, dar începem un nou capitol. Un investitor îşi rezervă dreptul de a face schimbările necesare. Eu când voi vedea o decizie luată împotriva Rapidului îmi voi da demisia. Însă un investitor îşi poate alege cu cine să lucreze. Sunt banii lui, vrea să îşi protejeze investiţia. Domnul Angelescu ne-a transmis că vrea un joc spectaculos, un Rapid care să aducă lumea la stadion. Poate din unele unghiuri este incorectă (n.r. - demiterea lui Constantin Schumacher), dar pe de altă pare este o investiţie. Înţeleg, Vasile Maftei e solidar cu Schumacher, dar toţi ar trebui să fim în primul rând supuşi Rapidului. Eu îl iubesc pe Daniel Pancu, dar iubesc mai mult Rapidul. De asta am venit aici, să servim un club care are un investitor. Trebuie să îi îndeplinim dorinţele, ale lui şi ale suporterilor. Pentru că avem nişte suporteri foarte exigenţi. Pe postul de director tehnic nu va veni altcineva. Eu sunt manager sportiv şi îl voi ajuta mereu cu orice va avea nevoie", a menţionat Manea.
Echipa de fotbal Rapid a fost eliminată din Cupa României la 27 septembrie de formaţia Turris Turnu Măgurele, scor 0-2, în şaisprezecimile de finală ale competiţiei. Aceasta a fost prima şi singura înfrângere a lui Constantin Schumacher în funcţia de antrenor la Rapid în 48 de partide. În campionat, după 6 etape, FC Rapid se află pe locul 2 în Seria a II-a a Ligii a III-a, la egalitate de puncte, 16, cu liderul Unirea Slobozia.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de












