Fotbal: Sperăm la un meci spectaculos cu FC Viitorul, spune antrenorul Universităţii Craiova, Devis Mangia
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Devis Mangia, speră ca partida de sâmbătă de pe teren propriu, contra celor de la FC Viitorul Constanţa, din etapa a 9-a a Ligii 1, să fie la fel de spectaculoasă ca cea din sezonul trecut, când în Bănie s-au înscris şase goluri, scorul de atunci fiind 3-3.
''Sper că va fi un meci spectaculos, cum a fost sezonul trecut. Nu ştiu dacă meciul va fi mai dificil dar ştiţi că mereu au fost partide spectaculoase, grele, dar studiate, cu foarte multe elemente tehnice. Sper să fie la fel de spectaculos'', a spus Mangia, joi, într-o conferinţă de presă.
El a menţionat că nu trebuie repetate erorile comise în partida pierdută de la Mediaş, din etapa trecută, dar a arătat că jucătorii săi mai au nevoie de timp pentru a se familiariza pe teren.
''După partida cu Mediaş pe care eu o consider o partidă bună, cu ceva erori dar bună, eu vreau să mă gândesc la ce pot să fac, la cum voi lucra. Băieţii aceştia trebuie să se cunoască între ei, încă nu s-au familiarizat foarte bine unii cu ceilalţi, deci mai e de lucru. La Mediaş am făcut ceva greşeli, am luat un gol după un corner, apoi au fost ceva greşeli la marcajele preventive, trebuie să lucrăm mai bine aceste faze în echipă. Până la partida cu Gaz Metan aveam al doilea cel mai bun atac şi a doua cea mai bună apărare. Era bine şi din punct de vedere al golurilor marcate, mai puţin bine din puncte de vedere al golurilor primite, deci lucrul acesta trebuie remediat. Eu sunt convins că dacă vom avea echilibru atât în momentele mai puţin frumoase dar şi în momentele bune, care sper să vină cât mai repede, echipa va ajunge departe. Dacă vom gândi partidă cu partidă, o să ajungem departe. Am spus şi după meciul cu Mediaş că este destul de dificil să ai trei înfrângeri în opt partide, dar pot să vă spun că echipa pe care eu o am în cap încă nu am făcut-o să joace anul acesta'', a afirmat Mangia.
Tehnicianul a precizat că deşi echipa are conturat un stil de joc, trebuie integraţi şi noii veniţi. ''Echipa are conturat un stil de joc dar trebuie să-i integrăm şi pe noii veniţi. Avem nevoie de echilibru şi de timp ca să putem face ce-mi doresc'', a declarat antrenorul italian, adăugând că speră ca suprafaţa de joc să se prezinte în condiţii bune.
Mangia a subliniat că deşi pentru formaţia sa urmează trei partide grele, cu Viitorul, CFR Cluj şi FC Hermannstadt, îşi doreşte maxim de puncte din aceste confruntări.
Prezent la conferinţa de presă, mijlocaşul Alexandru Cicâldău, care a sosit în Bănie chiar de la Viitorul, a spus că obiectivul este obţinerea celor 3 puncte din întâlnirea cu constănţenii.
''Soarta m-a adus să joc contra foştilor colegi, dar va fi un meci ca oricare altul. Vrem să luăm cele trei puncte. Suntem două echipe care încercăm să jucăm fotbal, sperăm că şi sâmbătă va fi la fel'', a punctat Cicâldău.
În clasamentul Ligii 1, Universitatea Craiova este pe locul 8 după opt etape, cu 11 puncte, FC Viitorul ocupând poziţia a 6-a, cu 13 puncte. AGERPRES/(AS-editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de












