Canotaj: Elisabeta Lipă - În sport sunt foarte mulţi bani, dar nu sunt gestionaţi cum trebuie
Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, luni, că în sportul românesc sunt foarte mulţi bani, dar ei nu sunt gestionaţi cum trebuie, făcând referire la nemulţumirile angajaţilor MTS ale căror proteste vor culmina la 8 august cu greva generală.
Lipă a pus întârzierea mesajelor de felicitare din partea MTS după cele 7 medalii cucerite la CE de canotaj pe seama faptului că persoanele din conducerea ministerului nu cunosc fenomenul sportiv, dar a menţionat că nu doreşte "război" cu nimeni.
"Atâta timp cât nu cunoşti acest fenomen sportiv şi nu ştii ce înseamnă să stai în cantonament 11 luni din 12... E greu pentru un sportiv ca după o competiţie nimeni să nu vină să îi spună "mulţumesc"... vorbesc la nivel de minister. Eu nu mi-am propus să port un război cu nimeni. Dar eu reacţionez de fiecare dată când loturile sunt destabilizate. Pentru că această performanţă nu vine oricum şi nu vine de oriunde. Ea vine de la nişte oameni dăruiţi sportului de performanţă care au nevoie de linişte să se pregătească. Mă bucur că e aici şi secretarul de stat, domnul Cosmin Butuza, pentru că vreau să spun că avem nevoie de sprijin, nu de frecuşurile care se întâmplă la ora actuală. Pentru că aceste frecuşuri nu fac nici cinste şi nici bine sportului de înaltă performanţă. Este greu să te lupţi cu toată lumea. Eu sper din tot sufletul ca acea perioadă care a trecut, şi ştie domnul Butuza foarte bine, să nu se mai întâmple. Pentru că tot aici e antrenorul Mircea Roman, care a adus două titluri europene, iar acum câteva luni nu se regăsea pe niciun stat de indemnizaţie pentru că "nu pregătea pe nimeni". Şi atunci fetele sunt cele mai în măsură să spună cine le-a pregătit pentru a ajunge aici. În sport sunt foarte mulţi bani, dar banii nu sunt gestionaţi cum trebuie. Eu am obosit să fiu dată exemplu că sunt la federaţia cu cel mai mare buget. Dar avem 50 de salariaţi, nu doar la federaţie, ci şi la bazele sportive de la Năvodari şi Iaşi", a spus Lipă, care a ocupat în trecut funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului.
Preşedinta speră ca premierile medaliaţilor la CE de canotaj să nu întârzie precum cele de după Mondialele de anul trecut. "Îmi doresc să nu mai trecem prin ce am trecut în 2017 când aceşti sportivi au obţinut rezultate la Campionatele Mondiale, dar tot după un scandal mai mic sau mai mare şi-au primit drepturile la începutul lui 2018. Drepturile care li se cuvin, pentru că ei nu cer de la nimeni nimic în plus. Sper ca anul acesta să nu se mai întâmple aşa. Munca lor trebuie să răsplătită. Nu e o muncă uşoară, sacrificiile sunt imense. Pentru că dacă nu te sacrifici nu poţi ajunge nici măcar campion naţional", a precizat Lipă la întoarcerea delegaţiei României de la Europene.
Aceasta a menţionat că o diurnă de 25 de lei este prea mică pentru un sportiv de performanţă. "Nu ştiu la ce s-a gândit doamna ministru când a spus că 25 de lei e prea mult. Nu cred că îşi imaginează nimeni că sportivii care participă la finale de Campionate Europene stau pe 25 de lei pe zi. Apoi e o altă exprimare nefericită cu "dieta" (n.r. - a ministrului Ioana Bran)... Sportivii slăbesc muncind. Un canotor pe căldurile astea dă jos 3 kilograme la un antrenament fără să se forţeze prea mult. Deci nu se pune problema de dietă pentru sportivii de performanţă. Nici nu e recomandată dieta, de asta avem nevoie de nutriţionişti, ei le recomandă meniul, când să bea apă, când să mănânce şi aşa mai departe. Pentru că toate aceste lucruri contează când te baţi la nişte sutimi de secundă pentru o medalie", a afirmat ea.
Elisabeta Lipă înţelege situaţia angajaţilor MTS care vor declanşa greva generală la 8 august. "E trist ce se întâmplă. Sportul nu are nevoie de aşa ceva, aceste războaie şi ambiţii nu duc nicărieri. Atât timp cât există o lege a salarizării şi funcţiile similare din alte ministere sunt răsplătite cu alte sume, nu înţeleg de ce la Ministerul Tineretului şi Sportului nu se poate. Eu, în mandatul meu, am reuşit să măresc salariile în aparatul central (n.r. al MTS). Pentru că am ajuns acolo şi oamenii veneau la 9 dimineaţa, până la 11 luau masa, apoi se odihneau şi la 16 încuiau biroul şi plecau. Iar eu nu aveam cu cine să lucrez la MTS. Şi când i-am întrebat de ce fac lucrul ăsta mi-au spus: "Păi, la salariile astea?" Aşa că atât timp cât am fost la MTS am încercat să fac tot ce a depins de mine să îi mulţumesc pe oameni. Poate dacă mandatul era mai lung reuşeam să fac aceste lucruri şi pentru angajaţii din teritoriu, pentru că sunt 3.500 de oameni la direcţiile judeţene, cluburi sportive şi aşa mai departe. Noi nu avem nevoie să ni se destabilizeze pregătirea. Şi am trecut prin asta în februarie-martie, când după 5 luni de pregătire MTS nu plătea indemnizaţiile colectivului tehnic şi antrenorului naţional. Atunci ni s-a spus că nu poate fi plătit pentru că nu pregăteşte pe nimeni. Este inacceptabil un asemenea răspuns", a spus Lipă.
Ea consideră că în sport sunt multe anomalii, una dintre acestea fiind salariul de doar 1.450 de lei al antrenorului lotului naţional feminin de canotaj, Mircea Roman. "Domnul Roman este angajat al federaţiei pe 1.450 de lei pe lună. Toată lumea îi face socoteală cât câştigă din premieri, dar aceste câştiguri pot să vină sau pot să nu vină. Pentru că medaliile României nu sunt puse deoparte. Mi-a pus o întrebare: "Eu cu ce pensie o să ies? Poate îmi trebuie un medicament pentru că vine vârsta". Deci cu ce pensie iese domnul Roman, pentru că i se apropie vârsta. Şi ca dânsul sunt foarte mulţi salariaţi. De asta oamenii au ajuns la limită. Eu am pierdut 4 oameni din federaţie şi din colectivele tehnice de la începutul anului. Iar un om dacă vine mă întreabă ce salariu va avea, iar eu îi spun 1.400 de lei... Nu e normal să nu echivalezi studiile... sunt nişte anomalii care trebuie rezolvate. Pentru că altfel noi nu avem cu cine lucra", a precizat preşedinta.
În ceeea ce priveşte o posibilă demisie a lui Mircea Roman, Lipă a afirmat: "Am încercat să-l opresc pe domnul Roman de foarte multe ori. Este cel mai bun antrenor al nostru şi rămânem descoperiţi dacă pleacă. Îl înţeleg când nu mai suporţi locul, să vezi aceleaşi feţe, aceeaşi cameră, acelaşi pat timp de 11 luni din 12. Are nevoie de o pauză, dar acum nu se pune problema să discutăm să văd dacă îl întorc din drum sau nu pentru că mai sunt 5 săptămâni până la Campionatele Mondiale şi atenţia lui e îndreptată către procesul de pregătire. După aceea vom vedea ce se va întâmpla".
Delegaţia României de canotaj a revenit, luni, în ţară, alături de lotul naţional de gimnastică, după participarea la Campionatele Europene de la Glasgow. Sportivii din cele două delegaţii au fost primiţi la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă de secretarul de stat al MTS, Cosmin Butuza, oficiali ai federaţiilor, rude şi prieteni.
La CE de la Glasgow, canotorii români au obţinut 7 medalii dintre care 3 de aur (patru rame masculin, dublu rame feminin, 8+1 feminin), 2 de argint (dublu vâsle masculin, patru rame feminin) şi 2 de bronz (8+1 masculin, dublu rame masculin). În urma acestor rezultate, România a încheiat Campionatele Europene de canotaj pe primul loc în clasamentul pe medalii.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm
Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da











