Şah: Campionii europeni pe echipe de juniori sub 18 ani, premiaţi la Oradea de MTS şi FR Şah
Ministerul Tineretului şi Federaţia Română de Şah i-a premiat marţi, la Oradea, pe cei şase adolescenţi care au cucerit aur şi argint la Campionatul European pe echipe de juniori sub 18 ani, ce s-a desfăşurat la Bad Blankenburg (Germania), în perioada 11-19 iulie a.c.
Cei patru campioni europeni care au reprezentat România pe cea mai înaltă treaptă au fost David Gavrilescu, George Stoleriu, Victor Văsieşiu, Alexandru Bogdan Banzea, medaliaţi cu aur, alături de care au făcut cinste ţării natale Miruna-Daria Lehaci şi Alessia-Mihaela Ciolacu, medaliate cu argint. Aceste două echipe de sportivi au fost însoţite, atât la competiţie cât şi la premiere, de antrenorul FIDE Nad-Titus Petre.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de secretarul de stat Cosmin Butuza şi preşedintele FR Şah, Sorin Iacoban, alături de prim-vicepreşedintele Federaţiei Europene de Şah (ECU), Ionuţ Dobronăuţeanu şi preşedintele Consiliului Judeţean; Pasztor Sandor.
"Nu pot decât să vă asigur de toată susţinerea noastră, a ministerului. Suntem alături de dvs. Sperăm să ajungă premierile şi la seniori. Suntem alături de voi, ne mândrim cu voi. Voi, sportivii, sunteţi cei care ţineţi sus stindardul şi sportul românesc, voi sunteţi generaţia de mâine, voi, juniorii, băieţii şi fetele care aţi câştigat medalii la Campionatele europene. Felicitări din toată inima", a spus secretarul de stat Cosmin Butuza.
Preşedintele FRS l-a îndemnat pe oficialul MTS să pregătească vistieria ministerului pentru că, la Oradea (la Campionatul european de juniori şah rapid, blitz şi dezlegări, 31 iulie - 4 august), sunt hotărâţi să ia multe medalii.
Tinerii campioni şi antrenorul lor au primit diplome şi premii în bani. Medaliaţii cu aur au fost recompensaţi de federaţie cu câte 600 de lei, băieţii şi 400 de lei, fetele, iar din partea ministerului au primit câte 1.760 de lei, băieţii şi 1.085 de lei, fetele. Antrenorul a fost onorat cu suma de 2.845 de lei.
"A fost un turneu foarte greu, cu mulţi jucători foarte valoroşi, care vroiau să câştige, dar noi am reuşit să fim o echipă şi să ne susţinem reciproc. Suntem foarte mulţumiţi că am reuşit să câştigăm acest turneu. Este o mare bucurie şi o mare onoare că am câştigat pentru România", a declarat, pentru AGERPRES, David, elev în clasa a X-a la Colegiul "Fraţii Buzeşti" din Craiova.
Antrenorul Nad-Titus Petre a subliniat, pentru AGERPRES, că o asemenea performanţă, atât la băieţi cât şi la fete, nu a mai existat în istoria federaţiei, fiind una de referinţă mai ales având în vedere contracandidaţii.
"Echipa Germaniei avea patru maeştri internaţionali, la toate cele patru mese de joc aveau titluri superioare băieţilor noştri. Nu mai vorbim de antrenori, care erau mai bine cotaţi decât mine. Dar diferenţa cred că a făcut-o spiritul de echipă şi faptul că ei se gândesc foarte serios la şah şi au deja la 15-16 ani o abordare profesionistă la şah care le-a fost insuflată şi susţinută de către părinţi, în primul rând, şi de antrenorii cu care lucrează în particular, foşti sau actuali jucători de renume care pun suflet şi transmit din experienţa lor", a declarat antrenorul.
Nad-Titus Petre a mai subliniat implicarea deosebită şi profesionalismul Federaţiei Române de Şah în organizarea competiţiilor, fiind bine delimitate cele două domenii: şahul în şcoală, iniţiere, respectiv performanţă. AGERPRES/(A-autor Eugenia Paşca, editor: Mihai Dragomir)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm
Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da











