Gimnastică: Larisa Iordache a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul UNEFS
Multipla campioană europeană la gimnastică artistică Larisa Iordache a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti (UNEFS).
Prezentă, vineri, la festivitatea de absolvire, promoţia 2018, desfăşurată pe terenul central al UNEFS, gimnasta a declarat că doreşte să îşi continue studiile.
"Pentru mine aceşti ani de facultate au fost destul de tensionaţi, deoarece a trebuit să mă împart între antrenamente, cursuri şi examene. Dar cu toate acestea mă bucur că am terminat facultatea. Eu voi continua, însă, voi face şi masterul la UNEFS şi sper să fie totul în regulă. Voi alege la master specializarea 'Performanţa sportivă în gimnastică'. E logic, pentru că asta am făcut şi asta ştiu să fac", a spus ea.
Întrebată dacă în viitor se gândeşte la o carieră în antrenorat, Larisa Iordache a răspuns: "Nu ştiu dacă voi fi antrenoare, dacă voi rămâne în sala de gimnastică să antrenez copiii, deşi mi-ar plăcea foarte tare. Va fi o decizie pe care o voi lua în funcţie de ce voi simţi pe moment. Sunt sigură că mai departe totul va merge aşa cum îmi doresc".
În vârstă de 22 de ani, Larisa Iordache are în palmares 1 medalie la Jocurile Olimpice (bronz), 4 la Campionatele Mondiale (2 de argint, 2 de bronz) şi 12 la Campionatele Europene (5 de aur, 5 de argint şi 2 de bronz) şi 3 la Universiadă (2 de aur şi 1 de bronz).
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Facem tot posibilul să rezolvăm calificarea din prima manșă
Căpitanul echipei Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a afirmat, marți, într-o conferință de presă organizată înaintea partidei cu belarușii de la ML Vitebsk, din prima manșă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, că jucătorii antrenați de Filipe Coelho vor face tot posibilul să 'rezolve' calificarea din acest pri
Fotbal: Filipe Coelho (Universitatea Craiova) - ML Vitebsk va veni cu un ritm bun, dar nu e de ajuns pentru a câștiga
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, marți, într-o conferință de presă că belarușii de la ML Vitebsk, adversara din primul tur preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, vor avea un ritm bun având în vedere că au început deja campionatul intern, dar acest lucru nu este de ajuns pentru a se impune în partid
Ciclism: Italianul Lorenzo Finn a câștigat Turul Sibiului; Danny van Poppel, victorios în ultima etapă
Ciclistul italian Lorenzo Finn (Red Bull - Bora - Hansgrohe) a câștigat Turul Sibiului din acest an, în timp ce coechipierul său olandezul Danny van Poppel s-a impus în ultima etapă, desfășurată marți pe traseul Sibiu - Mediaș - Dumbrăveni - Sibiu. Campion mondial U23, Finn a încheiat cu un avans de 55 de secunde î
Fotbal: Noi reguli de arbitraj vor fi aplicate în următorul sezon competițional al Superligii
Conducerea Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) le-a prezentat arbitrilor, arbitrilor asistenți și observatorilor, în cadrul unui seminar de vară desfășurat la Mogoșoaia și Buftea, noile reguli care vor fi aplicate în următorul sezon competițional al Superligii, informează
Fotbal: Oțelul Galați l-a cedat pe brazilianul Conrado la gruparea poloneză Radomiak Radom
Clubul de fotbal Oțelul Galați a anunțat, marți, pe site-ul său oficial cedarea fundașului brazilian Conrado Buchanelli Holz la gruparea Radomiak Radom din primul eșalon al Poloniei. 'SC Oțelul Galați a ajuns la un acord cu clubul Radomiak Radom, din prima ligă a Poloniei, pentru transferul definitiv al fundașului brazilian Conrado Buchanelli Holz (29 de a
Tenis: Ștefan Paloși și Radu Papoe, învinși în primul tur la Concord Iași Open (challenger)
Jucătorii români de tenis Ștefan Paloși și Radu Mihai Papoe au fost învinși, luni, în prima rundă a turneului challenger Concord Iași Open, dotat cu premii totale de 160.680 de euro. Paloși (26 ani, 411 ATP) a fost întrecut de cehul Zdenek Kolar (29 ani, 154 ATP) cu 7-5, 6-0. Papoe (23 ani, 358 ATP) a fos
Fotbal: Bogdan Lobonț - Rapid va avea ceva diferit cu Daniel Pancu pe bancă
Fostul fotbalist Bogdan Lobonț a declarat, luni seara, că FC Rapid, echipă cu care a câștigat titlul în 1999, va fi diferită în următorul sezon al Superligii sub conducerea noului antrenor antrenor Daniel Pancu. 'Rapid va avea ceva diferit cu Daniel Pancu pe bancă. Pentru că altfel nu mai vedeam o schimbare la nivelul băn
Fotbal: Răzvan Raț - Speranțe la Rapid nu sunt numai pentru cupele europene, ci și de a câștiga campionatul
Fostul fotbalist Răzvan Raț a declarat, luni seara, că în noul sezon competițional speranțele echipei FC Rapid nu sunt numai pentru calificarea în cupele europene, ci și pentru câștigarea titlului de campioană. 'Sperăm să fie un an bun. Speranțe la Rapid nu sunt numai de a fi din nou în cupele europene, ci și de a c
Fotbal: Cristian Manea (Rapid) - Sperăm ca în acest nou tricou să câștigăm un trofeu
Fotbalistul echipei FC Rapid, Cristian Manea, speră ca în noul echipament prezentat, luni seara, formația sa să câștige un trofeu în sezonul 2026-2027. 'Îmi place foarte mult, chiar îmi doream să joc într-un tricou cu dungi orizontale. Sperăm ca în acest nou tricou să câștigăm un trofeu. Toat
Fotbal: Victor Angelescu anunță noi transferuri - Vor mai veni minimum trei jucători
Președintele clubului FC Rapid, Victor Angelescu, a anunțat, luni, la finalul evenimentului în care au fost prezentate echipamentele pentru noul sezon competițional, că gruparea giuleșteană va mai efectua minimum trei transferuri, printre acestea numărându-se atacantul italian Alessandro Debenedetti (22 de ani), de la Genoa. 'V
Fotbal: FC Rapid și-a prezentat noile echipamente de joc pentru sezonul 2026-2027
Clubul de fotbal FC Rapid și-a prezentat, luni seara, noile echipamente de joc pe care elevii lui Daniel Pancu le vor folosi în sezonul 2026-2027, la eveniment participând doar un singur jucător din lot, Cristian Manea, care se recuperează la București după o accidentare. Fundașul a fost de altfel cel care a prezentat unul dintre e
Ciclism: Italianul Lorenzo Finn a câștigat etapa a treia a Turului Sibiului și rămâne lider la general
Ciclistul italian Lorenzo Finn (Red Bull - Bora- Hansgrohe) a câștigat etapa a treia a Turului Sibiului, desfășurată luni, pe traseul Sibiu - Sâmbăta de Jos - Orașul Victoria - Bâlea Lac, astfel că rămâne lider în clasamentul general al cursei. Finn, campionul mondial Under-23, care se impusese și în etapa d
Auto: Jerome France s-a impus în Memorialul Werner Hirschvogel la viteză în coastă
Pilotul Jerome France (Nova NP01), campionul național en titre, a câștigat, duminică, Memorialul Werner Hirschvogel, desfășurat la Reșița, etapa a patra a Campionatului Național de Viteză în Coastă. France a obținut a treia sa victorie consecutivă cu timpul cumulat de 03 min 53 sec 538/1000 (1 min 56 sec 485/1000 în prima man
Tenis: Zsombor Piros a câștigat turneul Ion Țiriac Challenger
Tenismanul maghiar Zsombor Piros, al doilea favorit, a câștigat turneul Ion Țiriac Challenger, de la Brașov, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, după ce l-a învins în finală pe americanul Keegan Smith cu 6-4, 6-4. Piros (26 ani, 169 ATP) s-a impus după o oră și 19 minute, la primul său duel cu Smith (28 ani, 247 ATP).
Auto: Simone Tempestini s-a clasat pe locul 13 la Rally di Roma Capitale
Campionul național absolut de raliuri, Simone Tempestini, s-a clasat pe locul 13 la Rally di Roma Capitale, cea mai competitivă etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), la care au concurat nu mai puțin de 128 de echipaje din întreaga lume, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Etapa din capitala Italiei a reunit la start 42 de














