Fotbal: Florin Gardoş a semnat pe doi ani cu CS Universitatea Craiova
Fundaşul Florin Gardoş a semnat un contract pe doi ani, cu începere din data de 1 iulie, cu CS Universitatea Craiova, a anunţat, luni, pe site-ul său oficial clubul la care a evoluat internaţionalul în a doua parte a sezonului recent încheiat.
Gardoş a evoluat doar în patru jocuri (trei în play-off-ul Ligii I şi unul în Cupa României), bifând 269 de minute, dar a ratat finalul de sezon din cauza unei accidentări.
''Pentru că mi-a întins o mână într-un moment în care alţii mi-au întors spatele, şi pentru că am fost primit şi adorat de suporteri din prima clipă, am decis să semnez un nou contract cu Universitatea Craiova, pe încă doi ani. Vă mulţumesc din suflet tuturor'', a scris Gardoş pe pagina sa de Facebook.
Florin Gardoş şi-a trecut, totuşi, în palmares medalia de bronz din Liga I şi Cupa României, performanţe reuşite de echipa din Bănie în sezonul 2017-2018.
Născut pe data de 29 octombrie 1988 în Satu Mare, Gardoş are 1,93 m şi este un fotbalist de picior drept. Florin Gardoş şi-a început cariera la Someşul Satu Mare şi a făcut pasul în Liga I în 2010, la Steaua Bucureşti. A îmbrăcat tricoul roş-albastru în 121 de meciuri, timp în care a marcat patru goluri şi a oferit două pase decisive. În cei patru ani petrecuţi la gruparea din Ghencea, Gardoş a obţinut două titluri de campion al ţării, o Cupă şi o Supercupă a României. Are 17 prezenţe în Europa League şi 11 în Champions League. În vara anului 2014 a fost transferat la echipa engleză Southampton, contra unei sume de 6 milioane de euro. Din cauza unor accidentări grave, a evoluat doar în 18 meciuri pentru Southampton şi în 17 jocuri pentru gruparea Under-23 a clubului. În iarnă a fost împrumutat de ''sfinţi'' la Universitatea, pentru ultimele şase luni de contract cu clubul din Premier League.
Gardoş a evoluat pentru selecţionatele Under-19 şi Under-21 (10 prezenţe şi un gol marcat), dar şi pentru naţionala de seniori (14 selecţii), pentru care a debutat în data de 8 februarie 2011, într-un amical cu Ucraina.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Ţenea, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto: Bogdan Gheorghiu a câștigat superspeciala Râpa Galbenă, care a deschis Raliul Iașului (CNR)
Bogdan Gheorghiu a câștigat superspeciala Râpa Galbenă, care a deschis, vineri seara, cea de-a 42-a ediție a Raliului Iașului, etapa a 6-a a Campionatului Național de Raliuri (CNR). Echipajul Bogdan Gheorghiu/Mircea Onofrei (Skoda Fabia RS Rally 2) s-a impus cu timpul de 1 min 44 sec 2/10, fiind urmat de Andrei Gîrtofan/Dorin
Baschet masculin: CSM CSU Oradea a câștigat primul meci din cadrul Memorialului 'Antonio Alexe'
CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația maghiară Szolnok Olajbanyasz cu scorul de 90-85 (24-20, 27-19, 27-21, 12-25), vineri seara, în Oradea Arena, în primul meci din cadrul celei de-a 13-a ediții a turneului internațional de baschet masculin Memorialul ''Antonio Alexe''. De la vicecampioana Românie
Hochei: Steaua a învins-o pe SC Miercurea Ciuc în Cupa României
CSA Steaua București a învins-o pe Sport Club Miercurea Ciuc cu scorul de 5-2 (3-1, 0-0, 2-1), vineri, în Grupa B a Cupei României la hochei pe gheață, găzduită de Patinoarul Olimpic din Brașov. Filip Dvorak, Patrik Machala (2), Alexandru Cristian Munteanu și Mircea Constantin au marcat pentru Steaua, iar golurile ciucanilor
Handbal masculin: Victorii pentru HC Buzău și CSM București, în Liga Națională
HC Buzău și CSM București au obținut victorii, vineri, în prima etapă a Ligii Naționale de handbal masculin. Vicecampioana ACS HC Buzău 2012 a învins-o pe nou-promovata CSA Steaua București cu scorul de 35-29 (18-13), în Sala Apollo din Capitală. Cei mai buni de la învingători au fost Gabrielius Zanas Vir
Baschet masculin: SCM Politehnica Timișoara a câștigat Cupa Timișoara
SCM Politehnica Timișoara a câștigat cea de-a 20-a ediție a Cupei Timișoara, după ce a învins-o pe CSU Sibiu, cu 78-75, vineri, în Sala ''Constantin Jude'', în ultimul meci al turneului, potrivit paginii de Facebook a clubului bănățean 'Leii' din Banat s-au impus miercuri, în primul meci al
VIDEO Fotbal: Remiză între CFR Cluj și Farul (0-0), în Superligă
CFR Cluj și Farul Constanța au terminat la egalitate, 0-0, vineri seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, într-un meci din etapa a opta a Superligii de fotbal. Ambele echipe și-au creat ocazii de gol, cu un plus pentru Farul, care a avut o posesie mai bună și o bară, prin Cristian Ganea (3).
Rugby: Steaua, victorioasă în derby-ul cu CS Dinamo, din Liga Națională
CSA Steaua București a învins-o pe rivala CS Dinamo București cu scorul de 17-12 (10-5), vineri, pe Stadionul Ghencea, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii Naționale de rugby. Steaua s-a impus prin eseurile marcate de Xamlashe Sibabalwe, Isaacs Vaughen și Eseria Komainaisoro. Dinamoviștii au reușit încercări p
Fotbal: FCSB l-a transferat pe atacantul Denis Drăguș
Internaționalul român Denis Drăguș, ultima oară la gruparea turcă Trabzonspor, va evolua la formația pregătită de Marius Baciu, a anunțat, vineri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, echipa de fotbal FCSB. 'Denis Drăguș este, începând de astăzi, jucătorul nostru. Internaționalul român în vârst
Fotbal: Mijlcașul kosovar Meriton Korenica va evolua pentru FCSB
Echipa de fotbal FCSB a anunțat, vineri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, că mijlocașul kosovar Meriton Korenica, ultima oară la CFR Cluj, va evolua pentru formația antrenată de Marius Baciu.
Fotbal: Marius Baciu (FCSB) - Sunt sigur că derby-ul cu Dinamo va fi un meci foarte tacticizat
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Marius Baciu, a declarat vineri, în conferința de presă de dinaintea derby-ului cu Dinamo, că partida de pe Arena Națională va fi una extrem de tacticizată, în care concentrarea și greșelile vor face diferența. 'Un asemenea derby se poate câștiga sau se poate pierde, bineînțeles, d
Fotbal: Danny Armstrong (Dinamo) - Nu știu de ce spun oamenii că FCSB nu a început bine, vor fi sigur în play-off
Jucătorul echipei de fotbal Dinamo, Danny Armstrong, a declarat, vineri, înaintea derby-ului cu FCSB, că nu înțelege criticile unora la adresa adversarilor, că nu ar fi început bine sezonul, arătându-se convins că aceștia vor ajunge în play-off în acest sezon. Armstrong a subliniat că Dinamo trebuie să se co
Fotbal: Rapid l-a achiziționat pe fundașul gambian Sheriff Sinyan, de la CFR Cluj
Echipa de fotbal Rapid a anunțat, vineri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, transferul fundașului gambian Sheriff Sinyan, care a semnat un contract valabil pentru un an, cu opțiune de prelungire. '
VIDEO Handbal masculin: Victorie la limită pentru CS Dinamo la Constanța, în prima etapă a campionatului
Campioana CS Dinamo București a învins-o pe CSM Constanța cu scorul de 23-22 (14-9), joi seara, în deplasare, într-un meci din prima etapă a Ligii Naționale de handbal masculin. Golul victoriei a fost marcat de Mads Lenbroch, când mai erau 11 secunde de joc.
VIDEO Fotbal: Rapid s-a impus pe final în duelul cu Poli Timișoara, din Cupa României
Rapid București a învins-o pe Politehnica Timișoara cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, într-un meci desfășurat la Sibiu, în prima etapă a Grupei A din Cupa României la fotbal. Rapid a făcut diferența prin două goluri marcate în ultimele cinci minute, de Mohammed Kamara (85) și Vladan Bubanja (88), după ce a domina
Eduard Novak: Politicul își va da seama că mai jos de atât nu se poate și că avem nevoie de un Minister al Sportului
Președintele Comitetului Național Paralimpic și fost ministru al Sportului, Eduard Novak, a declarat, joi, la Ceremonia Oficială de Deschidere a primei ediții a Jocurilor Parasport România București 2026, că sportul românesc nu are viitor în actuala formulă instituțională și că este nevoie de reînființarea Ministerului Sportului pentru a refor














