Alexandru Giboi, director general AGERPRES: În sport nu doar performanţa prin ea însăşi aduce şi atenţia presei
Directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă, Alexandru Giboi, a declarat, vineri, în cadrul Forumului Sportului Românesc care se desfăşoară la Palatul Parlamentului, că în sport nu doar performanţa prin ea însăşi aduce şi atenţia presei.
"Şi în sport, ca în orice altă piaţă de produse, este o foarte mare concurenţă pe lângă acea competiţie tipică din sport. Fiecare vrea să câştige, să fie pe primul loc sau să iasă înaintea celuilalt. Dar nu întotdeauna cel care câştigă acea competiţie, câştigă şi competiţia banilor sau competiţia atenţiei. De aceea trebuie să fim conştienţi că nu doar performanţa prin ea însăşi aduce şi atenţia presei", a spus el.
Directorul AGEPRES a subliniat faptul că de obicei ştirile din alte sporturi, cu excepţia fotbalului, vin în urma unor campanii de marketing. "În România e o situaţie puţin mai dificilă pentru că presa nu e atentă la altceva în afara fotbalului. Faptul că prezintă ştiri şi din alte domenii sportive nu înseamnă că şi contează foarte mult pentru mass-media. De obicei, ştirile din alte domenii vin în urma unor campanii de marketing. Pentru mine ar fi interesant de aflat în ce fel şi după cât timp campanii de marketing precum cele din volei sau handbal îşi ating scopul final, şi anume să aducă lume pe terenul de sport sau bani în plus", a menţionat directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă.
"Concurenţa se manifestă faţă de mass-media. Avem nenumărate sporturi cu numeroşi practicanţi, dar avem o mână de organizaţii mass-media. Trebuie înţeles că resursa de timp a jurnaliştilor este foarte, foarte importantă. Cei care nu fac fotbal sunt într-o competiţie acerbă pentru câteva secunde la TV, câteva rânduri de text sau câteva fotografii cu nişte titani ai PR-ului. AGERPRES, ca Agenţie Naţională de Presă, nu se focusează numai pe fotbal. Noi oferim informaţii cam din tot ce înseamnă sport în România în momentul ăsta. Nici noi nu suntem suficienţi, ca să zic aşa, nu suntem infinit disponibili. Vedem din partea noastră faptul că sportul trebuie promovat şi susţinut. De asta sunt aici pentru că susţin proiectul lui Adrian Socaciu (n.r.- Institutul Naţional de Sport). Şi cred că e foarte important să ne implicăm toţi în promovarea sportului. Este foarte greu, nu văd o soluţie general valabilă care ar putea să atragă mass-media către un alt sport decât fotbalul în România în momentul acesta. Dar cred că prin inventivitate se poate capta atenţia astfel încât publicul să observe şi o altfel de performanţă", a adăugat Alexandru Giboi.
Acesta a precizat că "din păcate sau din fericire" sportul are nevoie de mass-media. "Nu vreau să sune dezamăgitor, dar Federaţia Română de Atletism sau Volei trebuie să se lupte pentru atenţia presei cu tot ce se întâmplă în fiecare secundă în lumea asta. Deci nu doar cu fotbalul. E greu, gândiţi-vă că mass-media e limitată numeric, dar şi ca timp. Gândiţi-vă că e foarte posibil ca în timpul unui maraton să apară o criză politică sau că în timpul meciului de volei e posibil să aibă loc un atentat terorist undeva. Ce vreau să vă spun despre relaţia cu presa şi despre ce face mass-media pentru sport este că nu trebuie să renunţaţi. Chiar dacă vi se pare că va fi imposibil ca sportul pe care îl reprezentaţi să ajungă în atenţia publicului, perseverând şi având o relaţie bună cu mass-media veţi reuşi să vă strecuraţi măcar puţin în atenţia ei. Pentru că, din păcate sau din fericire pentru sport, fără mass-media nu se poate. Şi aici mă refer la mass-media tradiţională. Da, social media este importantă. Dar atunci când ceea ce facem în social media ajunge şi în mass-media tradiţională, totul devine mult mai important şi are un impact mult mai mare. Banii cei mai mulţi sunt încă în mass-media tradiţională, publicul cel mai mare se află încă în mass-media tradiţională. Şi cred sincer că momentan acolo trebuie să ne păstrăm atenţia", a mai spus directorul AGERPRES.
Directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă, Alexandru Giboi, a participat, vineri, la panelul "Media în sport" din cadrul Forumului Sportului Românesc alături de Michal Grundland, Cristian Gheorghe şi Mihaela Constantinescu.
Forumul Sportului Românesc, prin care Institutul Sportiv Român (ISR) marchează Centenarul Marii Uniri, a început joi, la Palatul Parlamentului şi se va încheia sâmbătă.
Evenimentul, a cărui temă este "Locul şi rolul României în contextul sportului mondial, la 100 de ani de la Marea Unire", reuneşte 75 de speakeri de pe patru continente şi include trei conferinţe şi 16 workshopuri de specialitate. Printre subiectele abordate se află: management sportiv, provocări juridice actuale în sport, psihologie şi coaching în sport, modalităţi de finanţare în sport, match fixing, antidoping, corupţie şi integritate în sport, educaţie pentru şi prin sport, provocări şi ameninţări în sport, tehnologie, sport profesionist, sport pentru toţi etc.
La forum participă în cele 3 zile lideri internaţionali şi locali din partea organizaţiilor sportive, din rândul sportivilor şi a altor actori importanţi din domeniu precum Mihai Covaliu (Comitetul Olimpic şi Sportiv Român), Octavian Morariu (Comitetul Olimpic Internaţional / Rugby Europe), Jaime Cambreleng Contreras (FIFA), Eric Saintrond (FISU), Michele Colucci (oficial UE), Carlos del Campo Colas (La Liga, Spania), Octavian Bellu (antrenor gimnastică), Raffaele Chiulli (preşedintele ARISF - Asociaţia Federaţiilor Olimpice), Stephan Fox (preşedintele AIMS - Asociaţia Federaţiilor Neolimpice), Gabriela Szabo (director general CSM Bucureşti), Rui Botica Santos (arbitru TAS), Thierry Kinderstuth (INSEP Franţa), Miguel Maria Garcia Caba (Real Madrid), Ionuţ Lupescu (fost fotbalist), Christopher Neesham (Societatea Australiană a Psihologilor), Takuya Yamazaki (Tokyo 2020) şi Vlad Marinescu (Rsportz).
Conform programului, forumul continuă sâmbătă, la Palatul Parlamentului, sala C.A Rosetti, începând cu ora 9,30.
Institutul Sportiv Român (ISR) este o instituţie înfiinţată cu scopul de a dezvolta industria sportului prin educaţie şi cunoaştere. Prin proiectele sale de dezvoltare, institutul reuneşte specialişti din toate domeniile, personalităţi sportive şi actori importanţi din diverse sectoare de business, cu scopul de a spori expertiza şi nivelul de implicare a resurselor umane specializate în sport. ISR îşi propune să construiască o fundaţie solidă pentru sportul românesc, o fundaţie construită pe valori, cunoştinţe, integritate şi fair play.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Giurgiu: Narcis Coman, fotbalistul anului în România în 1978, nu a uitat calificarea cu FC Argeș din 1967
Fostul portar Narcis Coman, giurgiuvean de origine, a declarat vineri, pentru AGERPRES, la împlinirea a 80 de ani de viață, că nu a uitat nici acum meciul în care FC Argeș s-a calificat în optimile de finală, în 1967, în Cupa Orașelor Târguri (actuala Europa League), după 5-1 cu Toulouse. 'Am împli
Fotbal: Laurențiu Reghecampf - La FCSB nu este vorba de răbdare, suntem aici să facem rezultate
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din etapa a 15-a a Superligii, că la gruparea bucureșteană nu se pune problema răbdării, întrucât toți cei implicați trebuie să obțină rezultate, acest mesaj fiind transmis jucătorilor după ultimele d
Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm
Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb










