Cristian Jura (arbitru TAS): La Lausanne procesele României sunt cele mai spectaculoase
Cristian Jura, arbitru în cadrul Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, a declarat, joi, că procesele României sunt cele mai spectaculoase de la TAS, pentru că aceste cazuri reprezintă o premieră în lume de fiecare dată.
"La TAS procesele României sunt cele mai spectaculoase. La TAS a fost o premieră când s-a confirmat o campioană, e cazul clubului FC Viitorul de anul trecut. În 2000 s-a retras pentru prima oară la TAS o medalie de aur, şi mă refer la medalia Andreei Răducan. Apoi TAS a dat cea mai mare sancţiune unui sportiv care este român, Adrian Mutu, cu 20 de milioane de euro. Deci toate procesele de la TAS cu "cel mai" sunt legate de România", a spus Jura.
Juristul a menţionat că CSA Steaua are şanse destul de mari să câştige procesul civil prin care solicită grupării FCSB, deţinute de Gigi Becali, suma de 37 de milioane de euro drept prejudiciu pentru folosirea ilegală a mărcii "Steaua Bucureşti", însă a precizat că suma ar putea fi diminuată de instanţă.
"E un caz interesant care a început cu mult timp în urmă. Instanţa s-a pronunţat în primă fază, pentru că marca şi culorile au revenit deja Clubului Sportiv al Armatei. În momentul de faţă este doar o chestiune de calcul al prejudiciului cauzat de folosirea de către domnul Becali a mărcii Steaua Bucureşti. Acest al doilea proces pentru recuperarea prejudiciului este o urmare a procesului privind marca. Probabil că CSA Steaua va câştiga, instanţa a acceptat suma de 37 de milioane de euro, dar procesul e abia la început. Contează şi la ce se raportează acest calcul. Faptul că se cer 37 de milioane de euro nu înseamnă că instanţa o va păstra ca atare, ci poate să o diminueze. Se poate ajunge la 1 milion, sau 500.000 de euro, depinde de multe lucruri", a adăugat juristul.
Juristul Cristian Jura a participat, joi, la deschiderea Forumului Sportului Românesc, găzduit de Palatul Parlamentului în perioada 31 mai - 2 iunie.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto: Bogdan Gheorghiu a câștigat superspeciala Râpa Galbenă, care a deschis Raliul Iașului (CNR)
Bogdan Gheorghiu a câștigat superspeciala Râpa Galbenă, care a deschis, vineri seara, cea de-a 42-a ediție a Raliului Iașului, etapa a 6-a a Campionatului Național de Raliuri (CNR). Echipajul Bogdan Gheorghiu/Mircea Onofrei (Skoda Fabia RS Rally 2) s-a impus cu timpul de 1 min 44 sec 2/10, fiind urmat de Andrei Gîrtofan/Dorin
Baschet masculin: CSM CSU Oradea a câștigat primul meci din cadrul Memorialului 'Antonio Alexe'
CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația maghiară Szolnok Olajbanyasz cu scorul de 90-85 (24-20, 27-19, 27-21, 12-25), vineri seara, în Oradea Arena, în primul meci din cadrul celei de-a 13-a ediții a turneului internațional de baschet masculin Memorialul ''Antonio Alexe''. De la vicecampioana Românie
Hochei: Steaua a învins-o pe SC Miercurea Ciuc în Cupa României
CSA Steaua București a învins-o pe Sport Club Miercurea Ciuc cu scorul de 5-2 (3-1, 0-0, 2-1), vineri, în Grupa B a Cupei României la hochei pe gheață, găzduită de Patinoarul Olimpic din Brașov. Filip Dvorak, Patrik Machala (2), Alexandru Cristian Munteanu și Mircea Constantin au marcat pentru Steaua, iar golurile ciucanilor
Handbal masculin: Victorii pentru HC Buzău și CSM București, în Liga Națională
HC Buzău și CSM București au obținut victorii, vineri, în prima etapă a Ligii Naționale de handbal masculin. Vicecampioana ACS HC Buzău 2012 a învins-o pe nou-promovata CSA Steaua București cu scorul de 35-29 (18-13), în Sala Apollo din Capitală. Cei mai buni de la învingători au fost Gabrielius Zanas Vir
Baschet masculin: SCM Politehnica Timișoara a câștigat Cupa Timișoara
SCM Politehnica Timișoara a câștigat cea de-a 20-a ediție a Cupei Timișoara, după ce a învins-o pe CSU Sibiu, cu 78-75, vineri, în Sala ''Constantin Jude'', în ultimul meci al turneului, potrivit paginii de Facebook a clubului bănățean 'Leii' din Banat s-au impus miercuri, în primul meci al
VIDEO Fotbal: Remiză între CFR Cluj și Farul (0-0), în Superligă
CFR Cluj și Farul Constanța au terminat la egalitate, 0-0, vineri seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, într-un meci din etapa a opta a Superligii de fotbal. Ambele echipe și-au creat ocazii de gol, cu un plus pentru Farul, care a avut o posesie mai bună și o bară, prin Cristian Ganea (3).
Rugby: Steaua, victorioasă în derby-ul cu CS Dinamo, din Liga Națională
CSA Steaua București a învins-o pe rivala CS Dinamo București cu scorul de 17-12 (10-5), vineri, pe Stadionul Ghencea, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii Naționale de rugby. Steaua s-a impus prin eseurile marcate de Xamlashe Sibabalwe, Isaacs Vaughen și Eseria Komainaisoro. Dinamoviștii au reușit încercări p
Fotbal: FCSB l-a transferat pe atacantul Denis Drăguș
Internaționalul român Denis Drăguș, ultima oară la gruparea turcă Trabzonspor, va evolua la formația pregătită de Marius Baciu, a anunțat, vineri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, echipa de fotbal FCSB. 'Denis Drăguș este, începând de astăzi, jucătorul nostru. Internaționalul român în vârst
Fotbal: Mijlcașul kosovar Meriton Korenica va evolua pentru FCSB
Echipa de fotbal FCSB a anunțat, vineri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, că mijlocașul kosovar Meriton Korenica, ultima oară la CFR Cluj, va evolua pentru formația antrenată de Marius Baciu.
Fotbal: Marius Baciu (FCSB) - Sunt sigur că derby-ul cu Dinamo va fi un meci foarte tacticizat
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Marius Baciu, a declarat vineri, în conferința de presă de dinaintea derby-ului cu Dinamo, că partida de pe Arena Națională va fi una extrem de tacticizată, în care concentrarea și greșelile vor face diferența. 'Un asemenea derby se poate câștiga sau se poate pierde, bineînțeles, d
Fotbal: Danny Armstrong (Dinamo) - Nu știu de ce spun oamenii că FCSB nu a început bine, vor fi sigur în play-off
Jucătorul echipei de fotbal Dinamo, Danny Armstrong, a declarat, vineri, înaintea derby-ului cu FCSB, că nu înțelege criticile unora la adresa adversarilor, că nu ar fi început bine sezonul, arătându-se convins că aceștia vor ajunge în play-off în acest sezon. Armstrong a subliniat că Dinamo trebuie să se co
Fotbal: Rapid l-a achiziționat pe fundașul gambian Sheriff Sinyan, de la CFR Cluj
Echipa de fotbal Rapid a anunțat, vineri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, transferul fundașului gambian Sheriff Sinyan, care a semnat un contract valabil pentru un an, cu opțiune de prelungire. '
VIDEO Handbal masculin: Victorie la limită pentru CS Dinamo la Constanța, în prima etapă a campionatului
Campioana CS Dinamo București a învins-o pe CSM Constanța cu scorul de 23-22 (14-9), joi seara, în deplasare, într-un meci din prima etapă a Ligii Naționale de handbal masculin. Golul victoriei a fost marcat de Mads Lenbroch, când mai erau 11 secunde de joc.
VIDEO Fotbal: Rapid s-a impus pe final în duelul cu Poli Timișoara, din Cupa României
Rapid București a învins-o pe Politehnica Timișoara cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, într-un meci desfășurat la Sibiu, în prima etapă a Grupei A din Cupa României la fotbal. Rapid a făcut diferența prin două goluri marcate în ultimele cinci minute, de Mohammed Kamara (85) și Vladan Bubanja (88), după ce a domina
Eduard Novak: Politicul își va da seama că mai jos de atât nu se poate și că avem nevoie de un Minister al Sportului
Președintele Comitetului Național Paralimpic și fost ministru al Sportului, Eduard Novak, a declarat, joi, la Ceremonia Oficială de Deschidere a primei ediții a Jocurilor Parasport România București 2026, că sportul românesc nu are viitor în actuala formulă instituțională și că este nevoie de reînființarea Ministerului Sportului pentru a refor














