Canotaj: Elisabeta Lipă - Inima mea bate pentru Dinamo şi va bate toată viaţa
Multipla campioană olimpică la canotaj Elisabeta Lipă a declarat, marţi, în cadrul galei în care Clubul Sportiv Dinamo a sărbătorit 70 de ani de existenţă, că inima sa a bătut şi bate numai pentru gruparea alb-roşie.
"Inima mea bate pentru Dinamo şi va bate toată viaţa. Am avut colegi care au spus că prin venele lor curge sânge alb-roşu, ei bine pot spune că la fel se întâmplă şi la mine. Clubul Dinamo are nevoie de sportivi tineri şi talentaţi care să ne înlocuiască pentru că noi am devenit legende. Sunt ferm convinsă că parcursul sportivilor dinamovişti va fi la fel ca şi până acum. Asta pentru că în clubul Dinamo nu a ajunge oricine şi nu pleacă oricum. Românii merită să trăiască din nou sentimentele trăite atunci când am fost noi pe podium. Aşa că actuala conducere a clubului Dinamo are obligaţia să ducă tradiţia mai departe", a spus Lipă, fostă sportivă şi preşedintă a clubului Dinamo.
Fosta colegă de barcă a Elisabetei Lipă, Georgeta Andrunache, a declarat că îşi doreşte ca sportivii tineri ai clubului Dinamo să îi depăşească performanţele. "Noi suntem Dinamo şi vom rămâne alături cu sufletul de acest club. Cu siguranţă că vom mai avea campioni. Toţi trebuie să avem încredere în generaţia tânără şi sunt convinsă că în cele mai scurt timp alţi sportivi vor ajunge acolo unde am fost şi noi. Le dorim succes şi să depăşească performanţele noastre. Suntem exemple pentru cei tineri şi promitem că le vom fi alături în continuare", a afirmat Andrunache.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
La rândul ei, Viorica Susanu a meţionat că va continua să ajute clubul Dinamo pentru că şi ea a fost sprijinită atunci când era sportivă. "Dinamo este de cel puţin 20 de ani în sufletul nostru. Este a doua casă pentru mine pentru că am început la alt club sportul, însă uşor-uşor m-am repoziţionat. Am găsit o familie şi un sprijin la Dinamo. În acest spirit am încercat şi eu să duc mai departe tradiţia, să rămân în cadrul clubului şi să ajut atât cât pot", a explicat fosta canotoare.
Ivan Patzaichin a declarat că atunci când a venit la clubul Dinamo singurul său gând a fost să devină campion. "Sunt 70 de ani încărcaţi cu performanţe şi asta nu e chiar uşor de realizat. Chiar azi se împlinesc 50 de ani de când am câştigat eu prima medalie olimpică. Pentru mine înseamnă foarte mult pentru că eu am venit la Dinamo am venit cu gândul de a deveni campion", a precizat Ivan Patzaichin, care a câştigat în cariera sa patru titluri olimpice şi nouă mondiale la canoe.
Fostul jucător dinamovist Ionel Dănciulescu a declarat că fotbalul este dator în comparaţie cu celelalte sporturi, dar speră ca rezultatele echipei alb-roşii să fie mai bune în sezonul următor. "Este un club încărcat de istorie, de mii de medalii şi de tradiţie. Cel mai important club din România a ajuns la o frumoasă vârstă de 70 de ani. Sper să ne vedem aici peste ani la fel de bogaţi în tofee. Mă refer aici la celelate sporturi, pentru că noi, cei de la fotbal, suntem datori la capitolul ăsta din păcate. Sperăm să facem ca lucrurile să meargă mai bine în sezonul următor. Avem încredere în ceea ce facem acum, nu e uşor, dar suntem optimişti că putem obţine rezultate mai bune decât în acest sezon, care nu a fost unul reuşit", a menţionat Dănciulescu.
Clubul Sportiv Dinamo a sărbătorit, marţi seara, 70 de ani de la înfiinţare în cadrul unei gale organizate la Opera Naţională Bucureşti la care au participat şi ministrul Aacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran şi preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu.
Gruparea alb-roşie, al cărei act de infiinţare datează din 14 mai 1948, şi-a premiat în cadrul evenimentului marii campioni care de-a lungul celor 70 de ani de existenţă au adus clubului 128 de medalii olimpice, 1068 la Campionatele Mondiale şi 1354 la Campionatele Europene.
AGERPRES (editor: Marius Ţone, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Giurgiu: Narcis Coman, fotbalistul anului în România în 1978, nu a uitat calificarea cu FC Argeș din 1967
Fostul portar Narcis Coman, giurgiuvean de origine, a declarat vineri, pentru AGERPRES, la împlinirea a 80 de ani de viață, că nu a uitat nici acum meciul în care FC Argeș s-a calificat în optimile de finală, în 1967, în Cupa Orașelor Târguri (actuala Europa League), după 5-1 cu Toulouse. 'Am împli
Fotbal: Laurențiu Reghecampf - La FCSB nu este vorba de răbdare, suntem aici să facem rezultate
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din etapa a 15-a a Superligii, că la gruparea bucureșteană nu se pune problema răbdării, întrucât toți cei implicați trebuie să obțină rezultate, acest mesaj fiind transmis jucătorilor după ultimele d
Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm
Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb










