logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Gimnastică: 12 medalii pentru sportivii reşiţeni, la Naţionalele de juniori III

Image

Gimnaştii reşiţeni au reuşit, la Naţionalele de juniori III, să-şi îmbogăţească palmaresul cu încă 12 medalii, eroul echipei reşiţene fiind Andrei Titi, care a urcat de şapte ori pe podium.

''Mă bucur foarte tare de diferenţa dintre locul întâi şi locul al doilea, de peste zece puncte, şi de individualul câştigat de Andrei Titi, care şi-a redobândit valoarea, după ce a avut câteva probleme de concentrare la competiţiile anterioare. Din urmă vin şi ceilalţi. Andrei Titi are patru medalii de aur şi un bronz, a câştigat aproape toate aparatele, Robert Aioanei a fost în apropierea lui, iar Albert Ilie a câştigat o medalie la bară fixă. Din păcate, Alexandru Puiu a avut mici nereguli în integrale, mici greşeli, dar a progresat foarte mult, fiind aproape de podium, locurile patru şi cinci'', a declarat luni, pentru AGERPRES, antrenorul coordonator Robert Bălan, din partea CSS Reşiţa.

Per ansamblu, şcoala reşiţeană de gimnastică şi-a atins obiectivele, a declarat antrenorul coordonator Robert Bălan, care i-a avut alături pe tehnicienii Mihaela Rugaci, Alexandru Avram şi Gheorghi Rotaru. În acest fel, viitorii campioni ai gimnasticii masculine româneşti se pare că, din nou, cresc în pepiniera reşiţeană. Semnele mult-aşteptatului reviriment al gimnasticii din municipiul de pe Bârzava au fost evidente la Campionatul Naţional al juniorilor III, care s-a desfăşurat în perioada 17-19 mai, competiţie dominată de gazdele din Reşiţa.

În faţa suporterilor de acasă, gimnaştii reşiţeni au debutat cu dreptul, reuşind să-şi adjudece titlul naţional al echipelor de nivel 2, înaintea grupărilor CSS Sibiu şi Steaua Bucureşti. CSS Reşiţa a aruncat în luptă o echipă deja rodată, formată din Andrei Titi, Robert Aioanei, Albert Ilie şi Alexandru Puiu. În aceeaşi zi, reşiţenii au spulberat concurenţa la individual compus, unde Andrei Titi a devenit campion naţional, iar Robert Aioanei a cucerit medalia de argint.

''Organizarea a fost ireproşabilă, iar nivelul tehnic a fost unul bun. Sunt copii bine pregătiţi, cu elemente de bază bine însuşite, cu care se poate construi şi care pot ajunge mari gimnaşti. Depinde de ei şi de antrenorii lor. S-a remarcat, în special, echipa Reşiţei de nivel II, care a şi ocupat locul întâi'', a afirmat vicepreşedinte FR Gimnastică, Dan Grecu.

Ziua dedicată finalelor pe aparate a reconfirmat valoarea sportivilor din Reşiţa, când Andrei Titi a mai cucerit patru medalii de aur şi una de argint, Robert Aioanei a luat un titlu naţional, un argint şi un bronz, iar Albert Ilie a completat palmaresul reşiţean cu o medalie de bronz. În total, gimnaştii reşiţeni au cucerit 12 medalii, dintre care şapte de aur, trei de argint şi două de bronz.

Triumful reşiţean a fost oficializat la final printr-o frumoasă festivitate de premiere, campionii Reşiţei fiind îndelung aplaudaţi de publicul local. Deşi nu au urcat pe podium, gimnaştii de nivel I au avut şi ei evoluţii promiţătoare.

''Ne bucurăm că după 16 ani a fost organizată aici, la Reşiţa, în condiţii excepţionale şi, mai ales, ne bucurăm că echipa Clubului Şcolar Sportiv Reşiţa a obţinut locul întâi. Mulţumim Primăriei Reşiţa şi Consiliului Judeţean Caraş-Severin, care ne-au ajutat să organizăm această competiţie şi sperăm ca de acum să o organizăm în fiecare an'', a spun directorul CSS Reşiţa, Marius Creţeanu.

La categoria juniori III, nivelul 1, titlul pe echipe a fost adjudecat de Steaua Bucureşti. Gruparea din capitală şi-a îndeplinit astfel obiectivul pe care reşiţeanul Alin Jivan, acum antrenor în cadrul clubului bucureştean, îl anunţase înaintea competiţiei.

La buna desfăşurare a Naţionalelor desfăşurate sub egida Federaţiei Române de gimnastică au contribuit CSS şi CSM Reşiţa, Primăria reşiţeană, administraţia judeţeană, Inspectoratul Şcolar, Direcţia pentru Sport şi Tineret a judeţului Caraş-Severin, precum şi câţiva sponsori. AGERPRES/(AS - autor: Paula Neamţu, editor: Teodora Oprea, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa foto: facebook.com/www.romgym.ro

Afisari: 35

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 05-09-2026 00:15

Auto: Bogdan Gheorghiu a câștigat superspeciala Râpa Galbenă, care a deschis Raliul Iașului (CNR)

Bogdan Gheorghiu a câștigat superspeciala Râpa Galbenă, care a deschis, vineri seara, cea de-a 42-a ediție a Raliului Iașului, etapa a 6-a a Campionatului Național de Raliuri (CNR). Echipajul Bogdan Gheorghiu/Mircea Onofrei (Skoda Fabia RS Rally 2) s-a impus cu timpul de 1 min 44 sec 2/10, fiind urmat de Andrei Gîrtofan/Dorin

Sport Intern 04-09-2026 23:40

Baschet masculin: CSM CSU Oradea a câștigat primul meci din cadrul Memorialului 'Antonio Alexe'

CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația maghiară Szolnok Olajbanyasz cu scorul de 90-85 (24-20, 27-19, 27-21, 12-25), vineri seara, în Oradea Arena, în primul meci din cadrul celei de-a 13-a ediții a turneului internațional de baschet masculin Memorialul ''Antonio Alexe''. De la vicecampioana Românie

Sport Intern 04-09-2026 23:31

Hochei: Steaua a învins-o pe SC Miercurea Ciuc în Cupa României

CSA Steaua București a învins-o pe Sport Club Miercurea Ciuc cu scorul de 5-2 (3-1, 0-0, 2-1), vineri, în Grupa B a Cupei României la hochei pe gheață, găzduită de Patinoarul Olimpic din Brașov. Filip Dvorak, Patrik Machala (2), Alexandru Cristian Munteanu și Mircea Constantin au marcat pentru Steaua, iar golurile ciucanilor

Sport Intern 04-09-2026 22:57

Handbal masculin: Victorii pentru HC Buzău și CSM București, în Liga Națională

HC Buzău și CSM București au obținut victorii, vineri, în prima etapă a Ligii Naționale de handbal masculin. Vicecampioana ACS HC Buzău 2012 a învins-o pe nou-promovata CSA Steaua București cu scorul de 35-29 (18-13), în Sala Apollo din Capitală. Cei mai buni de la învingători au fost Gabrielius Zanas Vir

Sport Intern 04-09-2026 22:38

Baschet masculin: SCM Politehnica Timișoara a câștigat Cupa Timișoara

SCM Politehnica Timișoara a câștigat cea de-a 20-a ediție a Cupei Timișoara, după ce a învins-o pe CSU Sibiu, cu 78-75, vineri, în Sala ''Constantin Jude'', în ultimul meci al turneului, potrivit paginii de Facebook a clubului bănățean 'Leii' din Banat s-au impus miercuri, în primul meci al

Sport Intern 04-09-2026 22:25

VIDEO Fotbal: Remiză între CFR Cluj și Farul (0-0), în Superligă

CFR Cluj și Farul Constanța au terminat la egalitate, 0-0, vineri seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, într-un meci din etapa a opta a Superligii de fotbal. Ambele echipe și-au creat ocazii de gol, cu un plus pentru Farul, care a avut o posesie mai bună și o bară, prin Cristian Ganea (3).

Sport Intern 04-09-2026 21:26

Rugby: Steaua, victorioasă în derby-ul cu CS Dinamo, din Liga Națională

CSA Steaua București a învins-o pe rivala CS Dinamo București cu scorul de 17-12 (10-5), vineri, pe Stadionul Ghencea, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii Naționale de rugby. Steaua s-a impus prin eseurile marcate de Xamlashe Sibabalwe, Isaacs Vaughen și Eseria Komainaisoro. Dinamoviștii au reușit încercări p

Sport Intern 04-09-2026 18:32

Fotbal: FCSB l-a transferat pe atacantul Denis Drăguș

Internaționalul român Denis Drăguș, ultima oară la gruparea turcă Trabzonspor, va evolua la formația pregătită de Marius Baciu, a anunțat, vineri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, echipa de fotbal FCSB. 'Denis Drăguș este, începând de astăzi, jucătorul nostru. Internaționalul român în vârst

Sport Intern 04-09-2026 17:39

Fotbal: Mijlcașul kosovar Meriton Korenica va evolua pentru FCSB

Echipa de fotbal FCSB a anunțat, vineri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, că mijlocașul kosovar Meriton Korenica, ultima oară la CFR Cluj, va evolua pentru formația antrenată de Marius Baciu.

Sport Intern 04-09-2026 15:59

Fotbal: Marius Baciu (FCSB) - Sunt sigur că derby-ul cu Dinamo va fi un meci foarte tacticizat

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Marius Baciu, a declarat vineri, în conferința de presă de dinaintea derby-ului cu Dinamo, că partida de pe Arena Națională va fi una extrem de tacticizată, în care concentrarea și greșelile vor face diferența. 'Un asemenea derby se poate câștiga sau se poate pierde, bineînțeles, d

Sport Intern 04-09-2026 14:29

Fotbal: Danny Armstrong (Dinamo) - Nu știu de ce spun oamenii că FCSB nu a început bine, vor fi sigur în play-off

Jucătorul echipei de fotbal Dinamo, Danny Armstrong, a declarat, vineri, înaintea derby-ului cu FCSB, că nu înțelege criticile unora la adresa adversarilor, că nu ar fi început bine sezonul, arătându-se convins că aceștia vor ajunge în play-off în acest sezon. Armstrong a subliniat că Dinamo trebuie să se co

Sport Intern 04-09-2026 13:23

Fotbal: Rapid l-a achiziționat pe fundașul gambian Sheriff Sinyan, de la CFR Cluj

Echipa de fotbal Rapid a anunțat, vineri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, transferul fundașului gambian Sheriff Sinyan, care a semnat un contract valabil pentru un an, cu opțiune de prelungire. '

Sport Intern 03-09-2026 22:52

VIDEO Handbal masculin: Victorie la limită pentru CS Dinamo la Constanța, în prima etapă a campionatului

Campioana CS Dinamo București a învins-o pe CSM Constanța cu scorul de 23-22 (14-9), joi seara, în deplasare, într-un meci din prima etapă a Ligii Naționale de handbal masculin. Golul victoriei a fost marcat de Mads Lenbroch, când mai erau 11 secunde de joc.

Sport Intern 03-09-2026 22:27

VIDEO Fotbal: Rapid s-a impus pe final în duelul cu Poli Timișoara, din Cupa României

Rapid București a învins-o pe Politehnica Timișoara cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, într-un meci desfășurat la Sibiu, în prima etapă a Grupei A din Cupa României la fotbal. Rapid a făcut diferența prin două goluri marcate în ultimele cinci minute, de Mohammed Kamara (85) și Vladan Bubanja (88), după ce a domina

Sport Intern 03-09-2026 21:32

Eduard Novak: Politicul își va da seama că mai jos de atât nu se poate și că avem nevoie de un Minister al Sportului

Președintele Comitetului Național Paralimpic și fost ministru al Sportului, Eduard Novak, a declarat, joi, la Ceremonia Oficială de Deschidere a primei ediții a Jocurilor Parasport România București 2026, că sportul românesc nu are viitor în actuala formulă instituțională și că este nevoie de reînființarea Ministerului Sportului pentru a refor