logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Gimnastică ritmică: Sportive din 7 ţări participă la cea de-a 17-a ediţie a Cupei Irina Deleanu

Imagine din galeria Agerpres

Sportive din 7 ţări vor participa la cea de-a 17-a ediţie a Cupei ''Irina Deleanu'', găzduită de Sala Polivalentă din Bucureşti în perioada 18-20 mai, a anunţat preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică (FRGR), Irina Deleanu, într-o conferinţă de presă.

Aceasta s-a arătat mândră de faptul că a reuşit să organizeze încă o ediţie, precizând că îi este din ce în ce mai greu să strângă fondurile necesare. "Suntem mândri că am reuşit să organizăm şi în 2018 această competiţie. Ne este din ce în ce mai greu pentru că bugetul competiţiei se ridică la 50.000 de euro. Fără sprijinul COSR şi al Fundaţiei Ion Ţiriac nu am fi reuşit să organizăm această a 17-a ediţie. E o competiţie mică în 2018 din punctul de vedere al ţărilor participate pentru că vom avea doar 7 ţări la start", a spus preşedinta.

Andreea Verdeş şi Denisa Mailat vor reprezenta România la competiţia de la Bucureşti în absenţa Anei Luiza Filiorianu, accidentată. "Vom arunca în competiţie la senioare pe Denisa Mailat de la CSA Steaua şi pe Andreea Verdeş de la CS Unirea Iaşi. Iar la junioare pe Laura Aniţei de la CS Unirea Iaşi şi pe Denisa Stoian de la CSM Ploieşti, calificată deja la Jocurile Olimpice de tineret de la Buenos Aires de anul acesta. Va fi o competiţie strânsă, mai ales că vom avea două echipe din Rusia. Sperăm să fie un spectacol frumos la Sala Polivalentă", a afirmat Irina Deleanu.

 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


"Anul acesta am introdus şi categorii pentru sportivele mici unde România va avea trei echipe. Chiar începem cu categoria 6-8 ani. Toate fetiţele sunt foarte nerăbdătoare să o întâlnească pe Eugenia Kanaeva, idolul lor. Doresc să o vadă, să se fotografieze cu ea şi să îi ia autografe. Vor putea să vadă că totul este posibil în acest sport", a adăugat ea.
 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat în cadrul aceleiaşi conferinţe că de anul viitor Fundaţia Ion Ţiriac, al cărui preşedinte de onoare este, va face un parteneriat cu FRGR pentru organizarea Cupei Irina Deleanu.

"Deocamdată Fundaţia Ion Ţiriac doar sponsorizează Cupa Irina Deleanu, dar pe viitor ne dorim să fim parteneri. Adică o implicare mai mare, asta mi-a spus domnul Ţiriac să transmit. Probabil că dacă vom deveni parteneri competiţia va fi o Cupă Mondială. Nu ştiu câţi bani se vor da, dar când eşti partener vor fi mai mulţi. Şi se vor da constant, an de an, pentru că asta înseamnă să fii partener. Domnul Ţiriac a făcut patinoar, acum, dacă se implică şi la gimnastică ritmică, nu ştiu ce să spun, dacă face şi o sală de gimnastică. Nu promit pentru că nu ştiu", a spus Năstase.
 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


Elena Nefedova, membră a Comitetului Tehnic din cadrul Uniunii Europene de Gimnastică, a explicat că pentru Rusia gimnastica ritmică e un sport extrem de important, având peste 1 milion de sportive legitimate. "În Rusia avem legitimate peste 1 milion de sportive la acest sport. Gimnastica ritmică a fost înfiinţată la Sankt Petersburg, în Rusia. Aşa că noi ne mândrim cu acest sport. Este ca o carte de vizită a Rusiei", a adăugat Nefedova.
 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


Prezentă la Bucureşti, singura dubla campioană olimpică din istoria gimnasticii ritmice (JO 2008 şi JO 2012), Eugenia Kanaeva, a declarat că este mai complicat că fii antrenor decât sportiv. "Când eram sportivă eu singură îmi făceam programul, ştiam cum să mă recuperez şi aşa mai departe. Ca antrenor trebuie să fiu în acelaşi timp şi un bun psiholog pentru că trebuie să îmi cunosc sportivii. Am un lot foarte larg cu multe sportive talentate, dar mai sunt şi altele care nu se pregătesc cu noi şi care au valoare", a afirmat Kanaeva, care este acum antrenoarea lotului Rusiei.

A 17-a ediţie a Cupei Irina Deleanu se va desfăşura la Sala Polivalentă din Bucureşti în perioada 18-20 mai, intrarea spectatorilor fiind gratuită. AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea)

Afisari: 41

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 06-11-2026 16:10

Giurgiu: Narcis Coman, fotbalistul anului în România în 1978, nu a uitat calificarea cu FC Argeș din 1967

Fostul portar Narcis Coman, giurgiuvean de origine, a declarat vineri, pentru AGERPRES, la împlinirea a 80 de ani de viață, că nu a uitat nici acum meciul în care FC Argeș s-a calificat în optimile de finală, în 1967, în Cupa Orașelor Târguri (actuala Europa League), după 5-1 cu Toulouse. 'Am împli

Sport Intern 06-11-2026 16:01

Fotbal: Laurențiu Reghecampf - La FCSB nu este vorba de răbdare, suntem aici să facem rezultate

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din etapa a 15-a a Superligii, că la gruparea bucureșteană nu se pune problema răbdării, întrucât toți cei implicați trebuie să obțină rezultate, acest mesaj fiind transmis jucătorilor după ultimele d

Sport Intern 06-11-2026 14:00

Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm

Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa

Sport Intern 06-11-2026 12:16

Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș

Sport Intern 06-11-2026 00:56

Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce

Sport Intern 06-11-2026 00:41

Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League

Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur

Sport Intern 06-11-2026 00:31

Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici

Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.

Sport Intern 06-11-2026 00:20

Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League

Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa

Sport Intern 05-11-2026 23:55

VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia

Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î

Sport Intern 05-11-2026 17:33

Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor

Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit

Sport Intern 05-11-2026 14:26

Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F

Sport Intern 05-11-2026 12:39

Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice

Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu

Sport Intern 05-11-2026 12:15

Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României

Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.

Sport Intern 05-11-2026 12:09

Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal

Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la

Sport Intern 05-11-2026 11:34

Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb