Volei feminin: Giovanni Guidetti (VakifBank) - A fost un sezon incredibil, am câştigat toate trofeele

Antrenorul echipei de volei feminin VakifBank Istanbul, Giovanni Guidetti, a declarat, duminică seara, după victoria din finala Ligii Campionilor cu CSM Alba Blaj, că pentru formaţia sa a fost un sezon incredibil, câştigând toate trofeele în competiţiile la care a participat.
"A fost un sezon incredibil pentru noi, am câştigat toate trofeele în toate competiţiile la care am participat. Le-am cerut fetelor să câştige totul anul acesta şi au reuşit. A fost fantastic. Au fost şi momente grele, dar am reuşit să le depăşim. Să câştigăm a doua oară consecutiv Liga Campionilor înseamnă foarte mult. Pentru că e foarte dificil, toţi adversarii s-au întărit şi vor să învingă VakifBank Istanbul. Dar noi nu am obosit să câştigăm. Am muncit mai mult decât anul trecut pentru a câştiga trofeul", a afirmat tehnicianul italian.
El a menţionat că România trebuie să fie mândră de ceea ce a realizat echipa CSM Alba Blaj în Liga Campionilor. "Alba Blaj a fost o mare surpriză pentru mine prin ceea ce realizat ieri, în semifinale. A făcut ceva incredibil în opinia mea. Dacă faci o comparaţie între Galatasaray şi Alba Blaj în ceea ce priveşte bugetul şi lotul... este o diferenţă mare. Aşa că românii trebuie să fie foarte mândri de echipa Alba Blaj. Le felicit pe jucătoare, pe antrenori şi pe cei implicaţi la club pentru ceea ce au realizat. Pentru că această medalie de argint în Liga Campionilor înseamnă foarte mult pentru voleiul românesc", a menţionat Giovanni Guidetti.
CSM Volei Alba Blaj a fost învinsă de formaţia turcă VakifBank Istanbul cu 3-0 (25-17, 25-11, 25-17), duminică, în finala Ligii Campionilor la volei feminin, disputată în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Bucureşti, gazda turneului Final4.
VakifBank a cucerit pentru a patra oară trofeul, după ediţiile din 2011, 2013 şi 2017, formaţia turcă având şi alte patru finale jucate (1998, 1999, 2014, 2016).
CSM Volei Alba Blaj a reuşit o performanţă unică fiind prima echipă din România care a ajuns în finala Ligii Campionilor.
Tot duminică, în finala mică, echipa italiană Imoco Volley Conegliano a învins formaţia turcă Galatasaray Istanbul cu scorul de 3-0 (25-17, 25-18, 25-20) şi a câştigat medaliile de bronz.
Sâmbătă, în semifinale, CSM Volei Alba Blaj a trecut de Galatasaray Istanbul cu scorul de 3-1 (23-25, 25-17, 25-22, 25-22), iar VakifBank Istanbul a învins-o pe Imoco Volley Conegliano cu scorul de 3-2 (25-22, 25-21, 17-25, 15-25, 16-14). AGERPRES (editor: Marius Ţone, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO/Cristina Neagu, înaintea meciului de retragere: Îmi doresc să ne bucurăm împreună de handbal, va fi o sărbătoare
Handbalista Cristina Neagu a declarat, sâmbătă seara, la o cină de gală organizată la un restaurant din București, că își dorește să se bucure împreună cu invitații și fanii săi la meciul de retragere, care va avea loc, duminică, la Sala Polivalentă. 'Mulțumesc tuturor celor care s-au ocupat de organizarea galei în
VIDEO/CSA Steaua și-a inaugurat magazinul oficial cu ocazia împlinirii a 78 de ani de la înființarea clubului
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a inaugurat, sâmbătă, magazinului oficial în incinta Stadionului Steaua cu ocazia împlinirii a 78 de ani de la înființarea clubului, la eveniment participând foști mari campioni, oficiali și câteva zeci de suporteri. Câștigători ai Cupei Campionilor Europeni la fotbal,
Box: Flavius Biea și-a anunțat retragerea din ring
Pugilistul român Flavius Biea și-a anunțat retragerea din boxul profesionist după ce a pierdut, prin KO tehnic în prima repriză, meciul cu britanicul Josh Kelly, vineri seara, într-o gală profesionistă desfășurată la Newcastle. ''Cu lacrimi în ochi, pun punct unei etape din viața mea. Din păcate, astăzi (vineri,
Fotbal: Andrei Prepeliță, noul antrenor al Unirii Slobozia
Fostul internațional Andrei Prepeliță a fost numit în funcția de antrenor al echipei de fotbal Unirea Slobozia, a anunțat, sâmbătă, clubul ialomițean pe pagina sa de Facebook.
Fotbal: Emil Săndoi - România nu trebuie să piardă cu Italia în debutul turneului final U21
Emil Săndoi, selecționerul naționalei de tineret la precedenta participare la un turneu final de Campionat European, a declarat, pentru AGERPRES, că România nu trebuie să piardă cu Italia în prima sa partidă de la EURO U21 din Slovacia pentru a avea șanse să depășească faza grupelor. 'Poate a fost puțin ghinion la tragerea la s
Volei feminin: România, învinsă acasă de Ungaria, în Golden League
Naționala feminină de volei a României a fost învinsă de echipa Ungariei, cu scorul de 3-2 (21-25, 23-25, 25-21, 25-21, 20-18), vineri, la Blaj, într-un meci din Golden League. Tricolorele s-au înclinat după două ore și 22 de minute, după ce a câștigat primele sale două meciuri, săptămâna trecută, în S
Volei masculin: România a debutat cu dreptul în Golden League
Naționala masculină de volei a României a învins echipa Muntenegrului cu scorul de 3-0 (25-19, 25-16, 25-19), vineri seara, la Mioveni, în meciul său de debut în acest sezon al Golden League. Tricolorii au obținut victoria după o oră și 21 de minute. Cristian-Daniel Chițigoi, cu 16 puncte, a fost cel mai bun jucător al ec
Fotbal: Lucescu - Ne propunem să riscăm cu Austria atât cât e nevoie, să fiți convinși că am analizat foarte bine
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, vineri seara, într-o conferință de presă susținută la Viena, că în meciul din deplasare cu Austria, din preliminariile CM 2026, își propune să riște atât cât e nevoie, subliniind că a analizat foarte bine adversarul. 'Austria este o echipă
Fotbal: Andrei Burcă - Cu Austria intrăm pe teren încrezători că putem să ne impunem jocul și să câștigăm
Fundașul echipei naționale de fotbal a României Andrei Burcă a afirmat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Viena, că 'tricolorii' sunt încrezători că își pot impune jocul în partida cu Austria din deplasare, din preliminariile Cupei Mondiale, și că vor câștiga cele trei puncte care îi vor menține în lupta p
Fotbal: Andrei Ciobanu a semnat un contract pe doi ani cu Oțelul Galați
Mijlocașul Andrei Ciobanu, ultima oară legitimat la Farul Constanța, a semnat, vineri, un contract valabil pentru următorii doi ani cu echipa de fotbal Oțelul Galați, din postura de jucător liber. 'Mijlocașul central Andrei Virgil Ciobanu, campion al României cu Viitorul Constanța și component al mai multor selecționate tricolore, a semnat un contrac
Fotbal: Louis Munteanu a părăsit cantonamentul primei reprezentative a României și s-a alăturat lotului naționalei de tineret
Fotbalistul Louis Munteanu a părăsit, vineri, cantonamentul primei reprezentative a României din cauza unor probleme medicale și s-a alăturat echipei naționale de tineret cu care va participa la Campionatul European U21 din Slovacia, informează Federația Română de Fotbal pe un site de socializare. Staff-ul medical al primei repreze
INTERVIU/Fotbal: Daniel Pancu (U21) - Suntem obligați să fim la nivelul nostru maxim la acest turneu final
Selecționerul echipei naționale de tineret a României, Daniel Pancu, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că jucătorii săi sunt obligați să fie la nivelul maxim la turneul final al Campionatului European de fotbal Under-21, care se va desfășura în Slovacia în perioada 11-28 iunie. El a explicat că este normal
Fotbal: Adrian Mihalcea este noul antrenor principal al echipei UTA
Clubul de fotbal UTA a anunțat, joi seara, pe site-ul său oficial, numirea în funcția de antrenor principal a lui Adrian Mihalcea, tehnician care a condus în sezonul precedent formația Unirea Slobozia. 'Clubul nostru are plăcerea de a anunța numirea lui Adrian Mihalcea în funcția de antrenor principal la UTA. Unul dintre argumentele esenț
Baschet: Carmen Tocală - Vom trece la o politică de naturalizări, dar sportivii români trebuie să aibă o șansă
Președinta Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, a afirmat, joi, după ce a fost realeasă în funcție cu unanimitate de voturi în Adunarea Generală Ordinară de Alegeri, că în noul mandat î
Carmen Tocală, realeasă în funcția de președintă a Federației Române de Baschet
Fosta jucătoare de baschet Carmen Tocală a fost realeasă, joi, în funcția de președintă a Federației Române de Baschet în cadrul Adunării Generale Ordinare de Alegeri a FRB, care a avut loc la arena de baschet de lângă sediul instituției. Tocală a fost aleasă cu unanimitate de voturi la Adunarea Generală care s-a bucurat de prez