logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ionuţ Lupescu: 'Săptămâna viitoare va ieşi soarele în fotbalul românesc'

Imagine din galeria Agerpres

Fostul internaţional Ionuţ Lupescu, candidat la alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, a declarat că ''săptămâna viitoare va ieşi soarele în fotbalul românesc", la încheierea turneului naţional de promovare a candidaturii sale, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

"Astăzi am vizitat ultima reşedinţă de judeţ în turneul naţional pentru preşedinţia FRF. Vreau să vă spun că sunt deosebit de încântat, din mai multe puncte de vedere: în cadrul întâlnirilor din aceste aproape două luni am revăzut prieteni dragi, cu care am lucrat, dar am întâlnit şi oameni noi, iar discuţiile pe care le-am avut cu ei, modul în care am relaţionat, îmi confirmă că am luat decizia corectă, aceea de a mă întoarce în fotbalul românesc", a declarat fostul director tehnic al UEFA.

Lupescu s-a întâlnit cu toţi membrii afiliaţi ai FRF, dar şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale - primari şi preşedinţi de consilii judeţene, deoarece aceştia sunt cei care asigură finanţarea majorităţii cluburilor din România, iar stabilirea unei relaţii bune de parteneriat are o importanţă strategică pentru fotbalul românesc, menţionează comunicatul.

"A fost o deosebită plăcere, pentru că absolut toţi au dorit să contribuie cu idei, prin grupuri de lucru, la dezvoltarea fotbalului. Am avut dezbateri şi am identificat multe idei bune pe care, cu siguranţă, le vom pune în aplicare în programul pe care, împreună, l-am realizat. Aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat, tuturor celor care m-au primit în casele lor şi aş vrea să le mulţumesc şi românilor care, indiferent că eram pe stradă, la un restaurant sau într-o benzinărie, au fost alături de noi. Sincer, eu ştiam deja că Generaţia de Aur este iubită de români, dar nu mi-am imaginat că eu şi colegii mei suntem iubiţi atât de mult", a mai spus Lupescu, precizând că e decis să organizeze un turneu naţional similar, din postura de preşedinte al FRF, în fiecare an.

"Încă o dată mii de mulţumiri tuturor şi vreau să ne vedem săptămâna viitoare, pe 18 aprilie, şi în special după aceea, pentru că avem foarte multe lucruri de implementat. Am plecat pe ninsoare, lapoviţă, ger şi vânt, şi iată că ne întoarcem pe o vreme însorită. Cu siguranţă, săptămâna viitoare, va ieşi soarele şi în fotbalul românesc", a concluzionat Ionuţ Lupescu.

Comisia de verificare a candidaturilor la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal a validat dosarele a patru candidaţi, Răzvan Burleanu, Ionuţ Lupescu, Marcel Puşcaş şi Ilie Drăgan, pentru scrutinul de săptămâna viitoare.

Adunarea Generală de alegeri a Federaţiei Române de Fotbal a fost convocată de Comitetul Executiv pentru data de 18 aprilie 2018, ora 11,00. Două sute cincizeci şi şapte de membri afiliaţi au drept de vot la alegerile pentru şefia FRF din 18 aprilie.

Răzvan Burleanu conduce Federaţia Română de Fotbal din 5 martie 2014, atunci când a câştigat alegerile pentru preşedinţie în dauna celorlalţi trei candidaţi: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian şi Sorin Răducanu.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Ţenea, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 55

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 06-11-2026 19:37

Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat la Arad, 1-0 cu UTA

Petrolul Ploiești a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), vineri, în deplasare, în primul meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de Mario Ioniță (71). Arădenii au avut o ocazie bună prin Marius Coman (19), dar Omar El Sawy (40) a ratat incredibil din faț

Sport Intern 06-11-2026 16:10

Giurgiu: Narcis Coman, fotbalistul anului în România în 1978, nu a uitat calificarea cu FC Argeș din 1967

Fostul portar Narcis Coman, giurgiuvean de origine, a declarat vineri, pentru AGERPRES, la împlinirea a 80 de ani de viață, că nu a uitat nici acum meciul în care FC Argeș s-a calificat în optimile de finală, în 1967, în Cupa Orașelor Târguri (actuala Europa League), după 5-1 cu Toulouse. 'Am împli

Sport Intern 06-11-2026 16:01

Fotbal: Laurențiu Reghecampf - La FCSB nu este vorba de răbdare, suntem aici să facem rezultate

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din etapa a 15-a a Superligii, că la gruparea bucureșteană nu se pune problema răbdării, întrucât toți cei implicați trebuie să obțină rezultate, acest mesaj fiind transmis jucătorilor după ultimele d

Sport Intern 06-11-2026 14:00

Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm

Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa

Sport Intern 06-11-2026 12:16

Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș

Sport Intern 06-11-2026 00:56

Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce

Sport Intern 06-11-2026 00:41

Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League

Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur

Sport Intern 06-11-2026 00:31

Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici

Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.

Sport Intern 06-11-2026 00:20

Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League

Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa

Sport Intern 05-11-2026 23:55

VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia

Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î

Sport Intern 05-11-2026 17:33

Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor

Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit

Sport Intern 05-11-2026 14:26

Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F

Sport Intern 05-11-2026 12:39

Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice

Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu

Sport Intern 05-11-2026 12:15

Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României

Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.

Sport Intern 05-11-2026 12:09

Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal

Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la