Fotbal: Claudiu Niculescu (FC Voluntari) - Sper să le stricăm sărbătoarea celor de la Sepsi OSK
Antrenorul echipei de fotbal FC Voluntari, Claudiu Niculescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte o victorie în meciul din deplasare cu Sepsi OSK şi să strice astfel sărbătoarea gazdelor care vor juca, luni, în premieră în Liga I pe stadionul propriu din Sfântu Gheorghe.
"Ne aşteaptă un meci foarte greu pentru că Sepsi s-a întărit în pauza competiţională din iarnă. În plus, vor juca acum cu noi pentru prima oară pe propriul stadion. Am înţeles că stadionul va fi arhiplin, lucru care poate fi un avantaj pentru ei, dar şi un dezavantaj. Rămâne de văzut care va fi deznodământul. Eu sper să le stricăm această sărbătoare. Pentru că am mare încredere că putem câştiga meciul. Moralul băieţilor este ridicat după victoria din meciul cu Iaşi, sunt concentraţi... pentru noi ar însemna enorm să legăm două victorii în acest debut de play-out. Va fi o luptă cu o echipă total schimbată faţă de cea din prima parte a campionatului. Întâlnim echipa de pe locul 12 şi o victorie ne-ar da posibilitatea să ne distanţăm la 9 puncte de ei. Ar fi o injecţie cu moral pentru noi. Ne-ar da liniştea necesară să pregătim perioada următoare", a spus el.
Tehnicianul susţine că gazonul stadionului va conta, dar le-a transmis jucătorilor că indiferent de vreme trebuie să lupte pentru victorie. "Nu trebuie să ne intereseze vremea, chiar dacă înţeleg că se va schimba în aceste zile. Din câte am înţeles gazonul de acolo arată bine, nu s-au jucat meciuri oficiale acolo. Acum vom vedea la faţa locului. E clar că gazonul va conta foarte mult în economia jocului. Dar repet, nu trebuie să ne intereseze dacă plouă sau ninge, trebuie să ne facem treaba pentru că sunt trei puncte foarte, foarte importante pentru noi", a afirmat Niculescu.
"Dacă ne uităm la clasament, sunt şanse să atacăm primele două locuri. Mai ales că primele două echipe, Botoşani şi Dinamo, joacă între ele în această etapă şi putem profita. Dar noi nu vrem să ne facem calcule prea multe, să nu ne gândim aşa de departe. Vrem să luăm fiecare meci în parte şi să ne clasăm cel puţin pe locul ocupat sezonul trecut", a adăugat antrenorul.
Echipa de fotbal FC Voluntari întâlneşte, luni, de la ora 20,45, în deplasare, formaţia Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, într-o partidă contând pentru etapa a 2-a a play-out-ului Ligii I.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe își menține invincibilitatea în campionat
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe este singura echipă cu victorii pe linie în Liga Națională de baschet feminin, după ce a învins-o pe CS Agronomia București cu scorul de 90-36, vineri, în Capitală, într-un meci din etapa a 6-a. Beage Riel Chut Dut (20 puncte, 10 recuperări) și Matehya Marie Bryant (19 p, 13 rec) au f
Baschet masculin: Succese pe muchie de cuțit pentru CS Vâlcea și CSM Galați, în Liga Națională
CS Vâlcea și CSM Galați au obținut victorii pe muchie de cuțit, vineri, în etapa a 6-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a întrecut-o pe FC Argeș Pitești cu scorul de 75-74 (22-14, 16-21, 14-21, 23-18), în Sala Traian. Miryne Djuam Thomas a transformat o aruncare libe
Fotbal: Victorie dramatică pentru FC Argeș cu Dinamo (2-1), în Superligă
FC Argeș a învins-o dramatic pe Dinamo București cu scorul de 2-1 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, la Mioveni, în etapa a 15-a a Superligii de fotbal, ultima a turului. FC Argeș a deschis scorul prin spaniolul Rober Sierra (38), cu o lovitură de cap la cornerul executat de Dorinel Oancea. Liderul a egalat cu șansă, după ce ko
Rugby: România, învinsă de Tonga cu 43-38, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de Tonga, cu scorul de 43-38 (22-17), vineri seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din Cupa Națiunilor, turneu organizat de World Rugby.
Hochei feminin: România a învins Lituania, după prelungiri, în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala României a învins formația Lituaniei cu scorul de 2-1 (1-1, 0-0, 0-0, 1-0), după prelungiri, vineri, în Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor la hochei pe gheață feminin, găzduită de Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni. Edit Szekeres și Julia Bende au marcat golurile tricolorelor, după ce oaspetele au deschi
Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat la Arad, 1-0 cu UTA
Petrolul Ploiești a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), vineri, în deplasare, în primul meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de Mario Ioniță (71). Arădenii au avut o ocazie bună prin Marius Coman (19), dar Omar El Sawy (40) a ratat incredibil din faț
Giurgiu: Narcis Coman, fotbalistul anului în România în 1978, nu a uitat calificarea cu FC Argeș din 1967
Fostul portar Narcis Coman, giurgiuvean de origine, a declarat vineri, pentru AGERPRES, la împlinirea a 80 de ani de viață, că nu a uitat nici acum meciul în care FC Argeș s-a calificat în optimile de finală, în 1967, în Cupa Orașelor Târguri (actuala Europa League), după 5-1 cu Toulouse. 'Am împli
Fotbal: Laurențiu Reghecampf - La FCSB nu este vorba de răbdare, suntem aici să facem rezultate
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din etapa a 15-a a Superligii, că la gruparea bucureșteană nu se pune problema răbdării, întrucât toți cei implicați trebuie să obțină rezultate, acest mesaj fiind transmis jucătorilor după ultimele d
Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm
Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î









