logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

MTS: Ioana Bran-Comitetul interministerial pentru organizarea EURO2020 se va întruni lunar, vom face o listă cu priorităţi

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că membrii Comitetului Interministerial pentru Organizarea Campionatului European de fotbal din 2020 se vor întâlni lunar de acum înainte, urmând ca în perioada următoare să se facă o listă cu priorităţi pentru ca proiectul să fie finalizat în timp.

"Au trecut patru ani şi jumătate de când UEFA ne-a oferit onoarea de a găzdui o parte din meciurile de la EURO 2020. În perioada scurtă de când mi-am preluat mandatul am încercat să aflu stadiul lucrărilor şi pregătirilor din acest proiect. Zilele trecut a avut loc prima întâlnire din acest an a Comitetului Interministerial pentru Organizarea EURO 2020. A fost o întâlnire foarte utilă. În ultimul timp s-a schimbat componenţa acestui grup, iar acum a fost o ocazie să ne cunoaştem şi să vedem cum vom colabora pe viitor. Tocmai pentru că trecuseră opt luni de la ultima întâlnire, am stabilit ca de acum înainte acest comitet să ne întrunească lunar. În perioada următoare vom încerca să ne întâlnim cu fiecare instituţie în parte pentru a stabili în funcţie de urgenţe o listă a priorităţilor acestui comitet interministerial. Prima întâlnire va avea loc săptămâna aceasta cu doamna primar Gabriela Firea. Primăria Capitalei are foarte multe atribuţii în ceea ce priveşte organizarea EURO 2020, dar are şi o echipă dedicată acestui eveniment", a spus Ioana Bran.

Ea a subliniat importanţa organizării EURO 2020 la Bucureşti şi beneficiile pe care le va avea România în urma acestui eveniment. "Mă bucur că lucrurile au început să se mişte la modul concret şi foarte repede. Şi săptămâna trecută doamna premier a subliniat importanţa acestui eveniment. Pentru că este un proiect de interes naţional. Avem în acest comitet mulţi colegi care au lucrat şi la organizarea finalei Europa League din 2012, care au experienţa finalizării cu succes a unui astfel de proiect. Se ştie că pe lângă câştigurile ce vor rezulta din organizarea competiţiei în sine, vor exista beneficii în domeniul turismului, al culturii, în ceea ce priveşte imaginea României în Europa. În acelaşi timp, întreaga infrastructură modernizată şi ridicată va rămâne statului român", a precizat Bran.

Ministerul Ioana Bran, viceprim-ministrul Paul Stănescu, consilierul onorific al premierului, Gheorghe Popescu, şi director general al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), Manuela Pătrăşcoiu, au susţinut, luni, la Palatul Victoria o conferinţă de presă referitoare la stadiul proiectului organizării la Bucureşti a EURO 2020.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA obligă ţările organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 48

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 06-11-2026 23:30

VIDEO Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe își menține invincibilitatea în campionat

ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe este singura echipă cu victorii pe linie în Liga Națională de baschet feminin, după ce a învins-o pe CS Agronomia București cu scorul de 90-36, vineri, în Capitală, într-un meci din etapa a 6-a. Beage Riel Chut Dut (20 puncte, 10 recuperări) și Matehya Marie Bryant (19 p, 13 rec) au f

Sport Intern 06-11-2026 23:12

Baschet masculin: Succese pe muchie de cuțit pentru CS Vâlcea și CSM Galați, în Liga Națională

CS Vâlcea și CSM Galați au obținut victorii pe muchie de cuțit, vineri, în etapa a 6-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a întrecut-o pe FC Argeș Pitești cu scorul de 75-74 (22-14, 16-21, 14-21, 23-18), în Sala Traian. Miryne Djuam Thomas a transformat o aruncare libe

Sport Intern 06-11-2026 22:38

Fotbal: Victorie dramatică pentru FC Argeș cu Dinamo (2-1), în Superligă

FC Argeș a învins-o dramatic pe Dinamo București cu scorul de 2-1 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, la Mioveni, în etapa a 15-a a Superligii de fotbal, ultima a turului. FC Argeș a deschis scorul prin spaniolul Rober Sierra (38), cu o lovitură de cap la cornerul executat de Dorinel Oancea. Liderul a egalat cu șansă, după ce ko

Sport Intern 06-11-2026 20:23

Rugby: România, învinsă de Tonga cu 43-38, în Cupa Națiunilor

Reprezentativa României a fost învinsă de Tonga, cu scorul de 43-38 (22-17), vineri seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din Cupa Națiunilor, turneu organizat de World Rugby.

Sport Intern 06-11-2026 19:52

Hochei feminin: România a învins Lituania, după prelungiri, în Cupa Europeană a Națiunilor

Naționala României a învins formația Lituaniei cu scorul de 2-1 (1-1, 0-0, 0-0, 1-0), după prelungiri, vineri, în Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor la hochei pe gheață feminin, găzduită de Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni. Edit Szekeres și Julia Bende au marcat golurile tricolorelor, după ce oaspetele au deschi

Sport Intern 06-11-2026 19:37

Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat la Arad, 1-0 cu UTA

Petrolul Ploiești a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), vineri, în deplasare, în primul meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de Mario Ioniță (71). Arădenii au avut o ocazie bună prin Marius Coman (19), dar Omar El Sawy (40) a ratat incredibil din faț

Sport Intern 06-11-2026 16:10

Giurgiu: Narcis Coman, fotbalistul anului în România în 1978, nu a uitat calificarea cu FC Argeș din 1967

Fostul portar Narcis Coman, giurgiuvean de origine, a declarat vineri, pentru AGERPRES, la împlinirea a 80 de ani de viață, că nu a uitat nici acum meciul în care FC Argeș s-a calificat în optimile de finală, în 1967, în Cupa Orașelor Târguri (actuala Europa League), după 5-1 cu Toulouse. 'Am împli

Sport Intern 06-11-2026 16:01

Fotbal: Laurențiu Reghecampf - La FCSB nu este vorba de răbdare, suntem aici să facem rezultate

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din etapa a 15-a a Superligii, că la gruparea bucureșteană nu se pune problema răbdării, întrucât toți cei implicați trebuie să obțină rezultate, acest mesaj fiind transmis jucătorilor după ultimele d

Sport Intern 06-11-2026 14:00

Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm

Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa

Sport Intern 06-11-2026 12:16

Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș

Sport Intern 06-11-2026 00:56

Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce

Sport Intern 06-11-2026 00:41

Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League

Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur

Sport Intern 06-11-2026 00:31

Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici

Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.

Sport Intern 06-11-2026 00:20

Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League

Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa

Sport Intern 05-11-2026 23:55

VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia

Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î