logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Fotbal: Florin Gardoş - Să câştig titlul cu Universitatea Craiova ar fi ceva extraordinar

Imagine din galeria Agerpres

Fotbalistul Florin Gardoş (29 de ani), prezentat oficial, joi, la CS Universitatea Craiova, a declarat într-o conferinţă de presă că ar fi un lucru extraordinar să câştige titlul de campion cu gruparea olteană în actualul sezon.

"Am ales să vin la Craiova pentru că aici am fost dorit de toată lumea, de conducere, de antrenor, iar asta fost important pentru mine. Am rămas plăcut surprins de ceea ce se întâmplă la Craiova, pentru că la momentul la care am plecat eu din România lucrurile aici nu erau aşa de bine puse la punct. Să câştig titlul cu Craiova ar fi cea mai mare palmă dată celor care au spus că nu am jucat de 3 ani... Dar strict în ceea ce mă priveşte, eu îmi doresc să revin la forma de dinainte de accidentare şi să îmi ajut echipa cât mai mult. Să câştig titlul cu Craiova ar fi ceva extraordinar. Dar şi o clasare în primele două... sau chiar locul 3 pe care eu zic că nu avem voie să-l ratăm. De asemenea, Cupa ar fi ceva extraordinar, aşa că sunt multe obiective care se pot atinge. Eu promit tuturor că voi face tot ce îmi stă în putinţă să îmi ajut echipa şi să joc cât mai bine", a spus el.

Fundaşul împrumutat de la Southampton a explicat că nu mai are probleme medicale de un an şi jumătate, dar a menţionat că nu ştie exact care este nivelul său din punct de vedere fizic. "Eu sunt pregătit să joc cu Timişoara. Mi-e greu să îmi dau seama fizic la ce nivel sunt, pentru că ultimul meci l-am jucat în ianuarie pentru echipa a doua a celor de la Southampton. Nu am alt termen de comparaţie, aşa că nu ştiu care e nivelul meu în România. Normal că îmi pun întrebări despre forma mea fizică, nejucând în Anglia la prima echipă lumea nu mai ştie nimic despre situaţia mea. Dar eu de un an şi jumătate nu am mai avut niciun fel de problemă medicală. Am făcut pregătirea din vară cu Souhtampton, am jucat câteva amicale, iar în rest m-am antrenat normal cu echipa de Premier League", a precizat el

Gardoş a menţionat că în afară de CS Universitatea Craiova singurul club din Liga I care s-a arătat interesat de el a fost FC Viitorul. "Mi-aş dori foarte mult să revin la naţională. Ăsta este unul dintre motivele pentru care am ales să revin în ţară. Pentru că am avut şi alte variante, dar era foarte departe. Vreau însă să lămuresc un lucru: eu nu am discutat cu nimeni de la Steaua (n.r. - FCSB), nici în vară şi nici acum. Restul sunt poveşti. În perioada asta, din ţară, singurul om cu care am mai vorbit a fost Gică Hagi. Am luat în calcul şi varianta FC Viitorul. Am avut câteva discuţii cu dânsul şi vreau să îi mulţumesc pentru sfaturile pe care mi le-a dat", a afirmat Florin Gardoş.

"Mai am contract până în vară cu Southampton. Atunci voi lua în calcul orice variantă, chiar şi să rămân la Craiova. Am o înţelegere cu domnul Rotaru (Mihai Rotaru, patronul echipei din Bănie, n. red.), i-am spus că dacă lucrurile merg bine iau în considerare să mai rămân. Nu mai e nicio clauză în contractul cu clubul englez, voi fi jucător liber din vară. În momentul de faţă salariul îmi e plătit şi de Souhtampton şi de Craiova, aşa se întâmplă la un împrumut", a adăugat fundaşul care va purta la CS Universitatea Craiova tricoul cu numărul 24.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)

 

Citeşte şi:

 

* Fotbal: Andre Santos (CSU Craiova) - Voi lupta pentru câştigarea titlului 

 

* Fotbal: Marcel Popescu (CSU Craiova) - Putem intra în play-off cu doar 3 puncte diferenţă de prima clasată

Afisari: 79

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 06-11-2026 23:30

VIDEO Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe își menține invincibilitatea în campionat

ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe este singura echipă cu victorii pe linie în Liga Națională de baschet feminin, după ce a învins-o pe CS Agronomia București cu scorul de 90-36, vineri, în Capitală, într-un meci din etapa a 6-a. Beage Riel Chut Dut (20 puncte, 10 recuperări) și Matehya Marie Bryant (19 p, 13 rec) au f

Sport Intern 06-11-2026 23:12

Baschet masculin: Succese pe muchie de cuțit pentru CS Vâlcea și CSM Galați, în Liga Națională

CS Vâlcea și CSM Galați au obținut victorii pe muchie de cuțit, vineri, în etapa a 6-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a întrecut-o pe FC Argeș Pitești cu scorul de 75-74 (22-14, 16-21, 14-21, 23-18), în Sala Traian. Miryne Djuam Thomas a transformat o aruncare libe

Sport Intern 06-11-2026 22:38

Fotbal: Victorie dramatică pentru FC Argeș cu Dinamo (2-1), în Superligă

FC Argeș a învins-o dramatic pe Dinamo București cu scorul de 2-1 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, la Mioveni, în etapa a 15-a a Superligii de fotbal, ultima a turului. FC Argeș a deschis scorul prin spaniolul Rober Sierra (38), cu o lovitură de cap la cornerul executat de Dorinel Oancea. Liderul a egalat cu șansă, după ce ko

Sport Intern 06-11-2026 20:23

Rugby: România, învinsă de Tonga cu 43-38, în Cupa Națiunilor

Reprezentativa României a fost învinsă de Tonga, cu scorul de 43-38 (22-17), vineri seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din Cupa Națiunilor, turneu organizat de World Rugby.

Sport Intern 06-11-2026 19:52

Hochei feminin: România a învins Lituania, după prelungiri, în Cupa Europeană a Națiunilor

Naționala României a învins formația Lituaniei cu scorul de 2-1 (1-1, 0-0, 0-0, 1-0), după prelungiri, vineri, în Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor la hochei pe gheață feminin, găzduită de Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni. Edit Szekeres și Julia Bende au marcat golurile tricolorelor, după ce oaspetele au deschi

Sport Intern 06-11-2026 19:37

Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat la Arad, 1-0 cu UTA

Petrolul Ploiești a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), vineri, în deplasare, în primul meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de Mario Ioniță (71). Arădenii au avut o ocazie bună prin Marius Coman (19), dar Omar El Sawy (40) a ratat incredibil din faț

Sport Intern 06-11-2026 16:10

Giurgiu: Narcis Coman, fotbalistul anului în România în 1978, nu a uitat calificarea cu FC Argeș din 1967

Fostul portar Narcis Coman, giurgiuvean de origine, a declarat vineri, pentru AGERPRES, la împlinirea a 80 de ani de viață, că nu a uitat nici acum meciul în care FC Argeș s-a calificat în optimile de finală, în 1967, în Cupa Orașelor Târguri (actuala Europa League), după 5-1 cu Toulouse. 'Am împli

Sport Intern 06-11-2026 16:01

Fotbal: Laurențiu Reghecampf - La FCSB nu este vorba de răbdare, suntem aici să facem rezultate

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din etapa a 15-a a Superligii, că la gruparea bucureșteană nu se pune problema răbdării, întrucât toți cei implicați trebuie să obțină rezultate, acest mesaj fiind transmis jucătorilor după ultimele d

Sport Intern 06-11-2026 14:00

Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm

Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa

Sport Intern 06-11-2026 12:16

Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș

Sport Intern 06-11-2026 00:56

Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce

Sport Intern 06-11-2026 00:41

Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League

Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur

Sport Intern 06-11-2026 00:31

Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici

Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.

Sport Intern 06-11-2026 00:20

Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League

Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa

Sport Intern 05-11-2026 23:55

VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia

Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î