Handbal masculin: Vlad Caba (CSM Bucureşti) - Dinamo e în revenire de formă, trebuie să fim atenţi
Antrenorul echipei de handbal masculin CSM Bucureşti, Vlad Caba, a declarat, miercuri, înaintea antrenamentului de dimineaţă, că Dinamo Bucureşti este în revenire de formă după problemele din prima parte a campionatul şi a precizat că elevii săi trebuie atenţi în partida directă de vineri.
"Este un meci dificil cu una dintre cele mai bune echipe ale campionatului. Dinamo este într-o evidentă revenire de formă după problemele pe care le-au întâmpinat în prima parte a campionatului. Acum joacă mai bine, mai aproape de potenţialul lor real. Trebuie să privim cu mare atenţie acest joc. Am urmărit meciurile lor din ultima perioadă şi deşi au avut rezultate strânse calitatea jocului cred că e pe plus. Din ce am studiat până acum am observat că marchează destul de multe goluri pe contraatac, dar, în aceeaşi măsură, şi primesc multe goluri pe contraatac. Am văzut că a revenit şi Dan Savenco, un jucător important în apărare pentru Dinamo. Repet, privită din toate unghiurile Dinamo e o echipă bună. Va fi un meci important în ceea ce priveşte clasamentul. Pentru că dacă ne uităm la el vedem că echipele din faţă sunt despărţite de foarte puţine puncte şi de la o etapă la alta se face rocadă de lider. Iar asta face competiţia destul de interesantă", a spus el.
Tehnicianul susţine că Dinamo va avea avantajul oferit de suporteri proprii. "Pentru unii dintre jucătorii noştri, în special cei străini, va fi prima oară când vor călca în Sala Dinamo. Dacă adversarii vor aduce şi galeria atunci va fi o atmosferă frumoasă. Va fi greu, dar şi plăcut să joci într-o atmosferă care te stimulează. Ei au însă atuul ăsta că joacă acasă şi vor fi susţinuţi de public. Avem însă speranţe că şi dintre fanii CSM-ului vor fi prezenţi la acest meci pentru a echilibra lucrurile cât de cât", a adăugat antrenorul.
Vlad Caba a menţionat că lupta pentru titlu este "pasionantă" deoarece nu există o favorită clară. "O victorie te ridică, o înfrângere te coboară. Valoarea echipelor este relativ apropiată, aşa că nu cred că e o favorită absolută aşa cum era în alţi ani. Nu e o dominare categorică, ci un echilibru, iar asta face lupta pentru titlu destul de pasionantă. Însă ceasurile la un moment dat se resetează şi începe play-off-ul", a precizat Caba.
Echipa de handbal masculin CSM Bucureşti, ocupanta locului doi în clasamentul Ligii Naţionale, întâlneşte, vineri, de la ora 17,30, în deplasare, formaţia Dinamo Bucureşti, într-o partidă contând pentru etapa a 20-a a Ligii Naţionale.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe își menține invincibilitatea în campionat
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe este singura echipă cu victorii pe linie în Liga Națională de baschet feminin, după ce a învins-o pe CS Agronomia București cu scorul de 90-36, vineri, în Capitală, într-un meci din etapa a 6-a. Beage Riel Chut Dut (20 puncte, 10 recuperări) și Matehya Marie Bryant (19 p, 13 rec) au f
Baschet masculin: Succese pe muchie de cuțit pentru CS Vâlcea și CSM Galați, în Liga Națională
CS Vâlcea și CSM Galați au obținut victorii pe muchie de cuțit, vineri, în etapa a 6-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a întrecut-o pe FC Argeș Pitești cu scorul de 75-74 (22-14, 16-21, 14-21, 23-18), în Sala Traian. Miryne Djuam Thomas a transformat o aruncare libe
Fotbal: Victorie dramatică pentru FC Argeș cu Dinamo (2-1), în Superligă
FC Argeș a învins-o dramatic pe Dinamo București cu scorul de 2-1 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, la Mioveni, în etapa a 15-a a Superligii de fotbal, ultima a turului. FC Argeș a deschis scorul prin spaniolul Rober Sierra (38), cu o lovitură de cap la cornerul executat de Dorinel Oancea. Liderul a egalat cu șansă, după ce ko
Rugby: România, învinsă de Tonga cu 43-38, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de Tonga, cu scorul de 43-38 (22-17), vineri seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din Cupa Națiunilor, turneu organizat de World Rugby.
Hochei feminin: România a învins Lituania, după prelungiri, în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala României a învins formația Lituaniei cu scorul de 2-1 (1-1, 0-0, 0-0, 1-0), după prelungiri, vineri, în Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor la hochei pe gheață feminin, găzduită de Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni. Edit Szekeres și Julia Bende au marcat golurile tricolorelor, după ce oaspetele au deschi
Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat la Arad, 1-0 cu UTA
Petrolul Ploiești a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), vineri, în deplasare, în primul meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de Mario Ioniță (71). Arădenii au avut o ocazie bună prin Marius Coman (19), dar Omar El Sawy (40) a ratat incredibil din faț
Giurgiu: Narcis Coman, fotbalistul anului în România în 1978, nu a uitat calificarea cu FC Argeș din 1967
Fostul portar Narcis Coman, giurgiuvean de origine, a declarat vineri, pentru AGERPRES, la împlinirea a 80 de ani de viață, că nu a uitat nici acum meciul în care FC Argeș s-a calificat în optimile de finală, în 1967, în Cupa Orașelor Târguri (actuala Europa League), după 5-1 cu Toulouse. 'Am împli
Fotbal: Laurențiu Reghecampf - La FCSB nu este vorba de răbdare, suntem aici să facem rezultate
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din etapa a 15-a a Superligii, că la gruparea bucureșteană nu se pune problema răbdării, întrucât toți cei implicați trebuie să obțină rezultate, acest mesaj fiind transmis jucătorilor după ultimele d
Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm
Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î









