Rugby: Cu Spania jucăm practic calificarea la Mondiale, spune 'stejarul' Stelian Burcea

Stelian Burcea, jucătorul de linia a treia a naţionalei de rugby a României, cel care poartă banderola de căpitan atunci când titularul Mihai Macovei lipseşte, spune că partida de duminică, împotriva Spaniei, din REIC 2018, este decisivă în privinţa calificării ''Stejarilor'' la CM 2019 din Japonia.
''Am avut două zile foarte bune de recuperare, am făcut şi mişcare în sală. Am început săptămâna foarte bine, ne pregătim intens, suntem foarte concentraţi pe acest meci. La antrenamente ne simţim foarte bine, am avut un antrenament foarte reuşit de grămezi, cu siguranţă vom duce aceste grămezi în meciul de duminică. Meciul este cu o miză aparte, jucăm calificarea la Mondiale şi de aceea suntem foarte concentraţi şi conştienţi de importanţa partidei'', a spus Burcea, într-o declaraţie acordată site-ului FRR.
''Stejarii'' se află în capitala Spaniei, unde pregătesc meciul cu ibericii care va avea loc pe stadionul Central Field Universidad Complutense de Madrid, duminică, de la ora 13,45.
După confruntarea cu Spania, tricolorii vor mai avea de disputat trei partide, contra Rusiei (3 martie, Cluj), Belgiei (10 martie, Buzău) şi Georgiei (18 martie, Tbilisi).
România a câştigat primul meci din REIC 2018, învingând sâmbătă Germania, pe Cluj Arena, cu 85-6, în timp ce Spania a câştigat, în deplasare, cu Rusia, scor 20-13.
În meciul de anul trecut, de la Bucureşti, ''Stejarii'' s-au impus în faţa "Leilor" cu 13-3.
În clasamentul mondial, România este pe locul 15, iar Spania pe 19.
România ocupă în acest moment primul loc în REIC şi, dacă îşi va păstra postura de lider sau se va clasa pe locul secund, după Georgia (deja calificată), va avea asigurat locul în Grupa A de la CM 2019, grupă în care se regăsesc deja Irlanda, Scoţia şi Japonia.
''Stejarii'' vor mai avea însă alte două posibilităţi de calificare la CM 2019: dacă se clasează după echipa calificată direct şi se impun în barajul cu ocupanta locului 3 în Pacific Tri-Nations (Samoa) sau dacă se impun în turneul de recalificare, la care vor mai participa o echipă din America, una din Africa şi una din Asia/Oceania. În ultimul caz, însă, România ar fi repartizată în Grupa B, alături de actuala campioană a lumii, Noua Zeelandă, şi de Africa de Sud, medaliată cu bronz la ediţia precedentă a Cupei Mondiale. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Auto: Simone Tempestini a câștigat Raliul Maramureșului
Multiplul campion național Simone Tempestini a câștigat Raliul Maramureșului, etapa a doua a Campionatului Național de Raliuri, obținând prima sa victorie din acest sezon. Echipajul Simone Tempestini/Carmen Poenaru (Porsche 997 RGT) a fost cronometrat cu timpul de 01 h 11 min 11 sec 6/10. Pe locul secund s-au clasat
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Dinamo (2-1) și încheie Superliga pe locul al treilea
Universitatea Craiova s-a clasat pe locul al treilea în acest sezon al Superligii de fotbal, după ce a învins-o pe Dinamo București cu scorul de 2-1 (0-1), sâmbătă seara, pe teren propriu, în ultimul meci al stagiunii, în etapa a 10-a a fazei play-off. Echipa din Bănie a profitat de remiza dintre Universitatea Clu
Fotbal: Universitatea Cluj - Rapid 2-2, în ultima etapă a Superligii
Universitatea Cluj a terminat la egalitate cu Rapid București, 2-2 (2-1), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 10-a a fazei play-off a Superligii de fotbal. Rapid, condusă de pe margine de antrenorul interimar Octavian Chihaia, a deschis scorul prin sârbul Borisav Burmaz (36 - penalty), după ce Iulian Criste
Tenis de masă: Bernadette Szocs va juca pentru aur la dublu feminin la Mondialele de la Doha
Jucătoarea română de tenis de masă Bernadette Szocs va lupta pentru aur la Campionatele Mondiale individuale de la Doha (Qatar), după ce s-a calificat în finala probei feminine de dublu, alături de austriaca Sofia Polcanova, potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Tenis de Masă. Vicecampioanele europene au î
Fotbal: Chindia Târgoviște s-a salvat de la retrogradarea din Liga a II-a
Chindia Târgoviște s-a salvat spectaculos de la retrogradare după ce a învins-o pe CSC Dumbrăvița cu scorul de 3-2, sâmbătă, pe Stadion ''Eugen Popescu'' din Târgoviște, în manșa secundă a barajului pentru menținerea în Liga a II-a de fotbal. Chindia, care se impusese în prima manșă cu
Sărituri în apă: România, locul 5 la Europene în proba de trambulină 3 m sincron mixt
Sportivii români Alexandru Avasiloae și Amelie Enya Foerster s-au clasat pe locul al cincilea, vineri, în proba de sărituri de la trambulina de 3 metri sincron mixt, la Campionatele Europene de sărituri în apă pentru seniori de la Antalya (Turcia). Tricolorii au totalizat 235,53 puncte. Medaliile de aur au fost
Auto: Simone Tempestini, lider în Raliul Maramureșului după prima zi
Multiplul campion național Simone Tempestini este lider în Raliul Maramureșului, etapa a doua a Campionatului Național de Raliuri, după cele trei probe speciale desfășurate vineri. Echipajul Simone Tempestini/Carmen Poenaru (Porsche 997 RGT) a fost cronometrat cu timpul de 25 min 26 sec 3/10. Pe locul secund se află frații Norbert și Fra
Fotbal: FCSB încheie play-off-ul fără înfrângere, după 1-1 cu CFR Cluj
Campioana FCSB a încheiat faza play-off a Superligii de fotbal fără înfrângere, după ce a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 1-1 (1-0), vineri seara, în deplasare, în etapa a 10-a, ultima a sezonului. Tânărul atacant Alexandru Stoian a marcat cel mai rapid gol al sezonului, deschizând scorul pentru FCS
Fotbal: Ciprian Deac și Mario Camora și-au prelungit contractele cu CFR Cluj până în 2026
Jucătorii Ciprian Deac și Mario Camora și-au prelungit contractele cu echipa de fotbal CFR Cluj, scadente la finalul acestui sezon, până în 2026, au anunțat, vineri, reprezentanții grupării clujene pe pagina oficială de Facebook. 'Ați pășit în Gruia cu încredere și speranță, fără a ști ce vă rezervă viitorul. Ați muncit din greu pen
Fotbal: Antrenorul Mehmet Topal s-a despărțit de Petrolul Ploiești
Clubul de fotbal Petrolul Ploiești a anunțat, vineri, într-un comunicat publicat pe site-ul său oficial, încetarea relațiilor contractuale cu antrenorul turc Mehmet Topal (39 de ani). 'Clubul Petrolul Ploiești îi mulțumește lui Mehmet Topal pentru întreaga activitate depusă pe parcursul acestui sezon. O colaborare pe care ne-am fi d
Fotbal: Selecționerul Ion Marin a convocat un lot preliminar de 25 de jucători pentru pregătirea Campionatului European U19
Selecționerul echipei naționale Under-19 a României, Ion Marin, a convocat un lot preliminar alcătuit din 25 de jucători în vederea pregătirilor pentru Campionatul European de fotbal U19, care va avea loc în România în perioada 13-26 iunie, potrivit site-ului FRF. Jucătorii și stafful acestei reprezentative se vor reuni &i
Fotbal: Claudiu Petrila (Rapid) - Nu găsesc o explicație pentru sezonul ratat, am clacat la fiecare meci important
Jucătorul Claudiu Petrila a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Universitatea Cluj, că nu își explică parcursul ratat de FC Rapid în acest sezon al Superligii, în care fotbaliștii giuleșteni au clacat la toate partidele importante. 'Nu găsesc o explicație pentru acest sezon ratat, la fiecare meci
Fotbal: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova) - Podiumul este important pentru noi, locul 4 nu este al nostru
Jucătorul Vladimir Screciu a afirmat, vineri, într-o conferință de presă că încă mai speră ca Universitatea Craiova să ocupe ultimul loc pe podium în acest sezon al Superligii de fotbal, poziția a patra nefiind mulțumitoare. 'Pentru noi este un derby meciul cu Dinamo. Având în vedere faptul că este ultimul mec
Fotbal: Kopic (Dinamo), înaintea ultimului meci - Avem toate motivele să fim satisfăcuți de acest sezon
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Zeljko Kopic, a declarat, vineri, într-o conferință de presă înaintea meciului cu Universitatea Craiova, ultimul din actuala ediție a Superligii, că are toate motivele să fie satisfăcut de acest sezon. 'Urmează ultimul meci al sezonului și cred că eu, clubul, toată lumea avem multe
Tenis de masă: Bernadette Szocs și-a asigurat o medalie la dublu feminin la Mondialele de la Doha
Jucătoarea română de tenis de masă Bernadette Szocs și-a asigurat o medalie la Campionatele Mondiale individuale de la Doha (Qatar), vineri, după ce s-a calificat în semifinalele probei feminine de dublu, alături de austriaca Sofia Polcanova, potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Tenis de Masă. Vicecampioanele e