Tenis: Carol Zhao consideră că Sorana Cîrstea a avut un joc solid în Fed Cup
Jucătoarea canadiană de tenis Carol Zhao consideră că Sorana Cîrstea, adversara sa din primul meci al confruntării România - Canada, din cadrul Grupei Mondiale II a Fed Cup, a avut un joc foarte solid sâmbătă la Cluj.
"Sunt multe lucruri pe care am sperat să le fac mai bine, dar mâine vom face o analiză. (...) Sorana a jucat un meci foarte solid azi", a spus Carol Zhao.
Acesta consideră că au existat câteva puncte cheie în primul set pe care nu le-a putut câştiga, iar acestea ar fi putut-o ajuta să controleze mai bine meciul. Ea a spus că va analiza jocul de sâmbătă cu antrenorul înainte de meciurile de duminică.
Carol Zhao a mai spus despre Cluj că este un oraş frumos, din câte a apucat să vadă, în care a fost primit-o foarte bine.
"Am avut o vizită foarte frumoasă aici, nu prea am ieşit din hotel dar oamenii au fost foarte prietenoşi şi am avut o şedere plăcută", a spus Zhao.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, numărul 38 mondial, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-2 pe Carol Zhao (138 WTA), iar echipa de Fed Cup a României conduce Canada cu scorul de 1-0 după primul meci al întâlnirii care se desfăşoară în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în turul I al Grupei Mondiale II. AGERPRES/(A - autor: Elena Stanciu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Alexandru Musi (Dinamo) - Cred că se vede că suntem echipa cea mai bună în acest moment
Jucătorul Alexandru Musi a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de Dinamo cu scorul de 2-1 în fața formației FCSB, că echipa sa este, în acest moment, cea mai bună din campionat, subliniind schimbările produse în jocul formației după venirea antrenorului Nuno Campos. 'Mă bucur că am luat cele trei puncte.
Auto: Norbert Maior, lider în Raliul Iașului (CNR), după două zile
Norbert Maior este lider în cea de-a 42-a ediție a Raliului Iașului,etapa a 6-a a Campionatului Național de Raliuri (CNR), la finalul zilei de sâmbătă, a doua a cursei. Echipajul Norbert Maior/Vlad Colceriu (Skoda Fabia R5), care încheiase cu al 13-lea timp proba specială de deschidere, a fost cronometrat în 43 min 03 s
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Nu e ușor să câștigi în fața unei echipe cum este FCSB
Antrenorul echipei Dinamo, Nuno Campos, a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută în fața formației FCSB, scor 2-1, că nu este ușor să câștigi împotriva unei echipe care are în componență fotbaliști de valoare, tehnicianul afirmând că este foarte mulțumit de modul în care elevii săi și-au creat ocazii de gol.
Fotbal: Marius Baciu (FCSB) - Jocul s-a rupt acolo când s-a luat cartonașul roșu
Antrenorul echipei FCSB, Marius Baciu, a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea cu Dinamo, scor 1-2, că jocul s-a rupt în momentul în care formația sa a rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Andre Duarte, tehnicianul considerând că la faza respectivă nu a existat fault. 'În
Baschet masculin: CS Vâlcea a câștigat Cupa Corona
CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a câștigat ediția din acest an a Cupei Corona la baschet masculin, după ce a învins-o pe Corona Brașov cu scorul de 77-76, sâmbătă, în ziua a doua a competiției, în Sala Sporturilor ''Dumitru Popescu-Colibași'' din Brașov. În celălalt meci de s&
Fotbal: Dinamo a câștigat derby-ul cu FCSB (2-1), în Superligă (FOTO-VIDEO)
Dinamo București a învins-o pe FCSB cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, într-un etern derby al fotbalului românesc, desfășurat în etapa a opta a Superligii.
VIDEO Fotbal: UTA Arad a învins-o pe FK Csikszereda cu 5-1, în Superligă
UTA Arad a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 5-1 (1-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a opta a Superligii de fotbal. Arădenii s-au impus prin golurile marcate de Marius Coman (32), Hakim Abdallah (50), Marinos Tzionis (63), Sota Mino (81) și Andrea Padula (84).
Fotbal: FC Botoșani, victorie la scor cu Sepsi OSK (5-0), în Superliga
FC Botoșani a surclasat-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 5-0 (4-0), sâmbătă, în etapa a opta a Superligii de fotbal. Gazdele au avut o primă repriză de excepție, cu patru goluri marcate, Sebastian Mailat (9 - penalty, 10), Andrei Dumiter (24), Zoran Mitrov (36), și un penalty ratat (Andrei Dumiter), ultimul gol fiind marcat
Fotbal: Oțelul Galați l-a transferat pe portughezul Rafael Brito
Echipa de fotbal Oțelul Galați l-a transferat pe mijlocașul portughez Rafael Brito (24 de ani), a anunțat clubul, sâmbătă, pe site-ul său oficial. Format la unul dintre cele mai importante centre de copii și juniori din Europa, Rafael Brito a semnat un contract valabil pe două sezoane, venind la Galați din postura de jucător liber de contract.
Handbal feminin: Victorie fără emoții pentru SCM Râmnicu Vâlcea, în Liga Națională
SCM Râmnicu Vâlcea a învins-o pe HC Zalău cu 33-23 (16-11), sâmbătă, în Sala Sporturilor ''Traian'', într-un meci din etapa a doua a Ligii Naționale de handbal feminin. După circa zece minute echilibrate, echipa antrenată de Florentin Pera s-a desprins pe tabelă și a controlat jocul până la final, c&aci
Auto: Bogdan Gheorghiu a câștigat superspeciala Râpa Galbenă, care a deschis Raliul Iașului (CNR)
Bogdan Gheorghiu a câștigat superspeciala Râpa Galbenă, care a deschis, vineri seara, cea de-a 42-a ediție a Raliului Iașului, etapa a 6-a a Campionatului Național de Raliuri (CNR). Echipajul Bogdan Gheorghiu/Mircea Onofrei (Skoda Fabia RS Rally 2) s-a impus cu timpul de 1 min 44 sec 2/10, fiind urmat de Andrei Gîrtofan/Dorin
Baschet masculin: CSM CSU Oradea a câștigat primul meci din cadrul Memorialului 'Antonio Alexe'
CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația maghiară Szolnok Olajbanyasz cu scorul de 90-85 (24-20, 27-19, 27-21, 12-25), vineri seara, în Oradea Arena, în primul meci din cadrul celei de-a 13-a ediții a turneului internațional de baschet masculin Memorialul ''Antonio Alexe''. De la vicecampioana Românie
Hochei: Steaua a învins-o pe SC Miercurea Ciuc în Cupa României
CSA Steaua București a învins-o pe Sport Club Miercurea Ciuc cu scorul de 5-2 (3-1, 0-0, 2-1), vineri, în Grupa B a Cupei României la hochei pe gheață, găzduită de Patinoarul Olimpic din Brașov. Filip Dvorak, Patrik Machala (2), Alexandru Cristian Munteanu și Mircea Constantin au marcat pentru Steaua, iar golurile ciucanilor
Handbal masculin: Victorii pentru HC Buzău și CSM București, în Liga Națională
HC Buzău și CSM București au obținut victorii, vineri, în prima etapă a Ligii Naționale de handbal masculin. Vicecampioana ACS HC Buzău 2012 a învins-o pe nou-promovata CSA Steaua București cu scorul de 35-29 (18-13), în Sala Apollo din Capitală. Cei mai buni de la învingători au fost Gabrielius Zanas Vir
Baschet masculin: SCM Politehnica Timișoara a câștigat Cupa Timișoara
SCM Politehnica Timișoara a câștigat cea de-a 20-a ediție a Cupei Timișoara, după ce a învins-o pe CSU Sibiu, cu 78-75, vineri, în Sala ''Constantin Jude'', în ultimul meci al turneului, potrivit paginii de Facebook a clubului bănățean 'Leii' din Banat s-au impus miercuri, în primul meci al












