COSR a prezentat oficial Echipa Olimpică a României care va participa la JO de la PyeongChang
Echipa Olimpică a României care va participa la Jocurile Olimpice de la PyeongChang, programate în perioada 9-25 februarie, a fost prezentată oficial de COSR în cadrul unei ceremonii care a avut loc, miercuri, la Sala Polivalentă din cadrul Complexului Sportiv Sydney 2000 din Izvorani.
În cadrul evenimentului, Marius Petru Ungureanu a preluat drapelul României de la Eva Tofalvi, cea care l-a purtat la ceremonia de închidere a ultimei ediţii a Jocurilor Olimpice de iarnă (Soci 2014). De asemenea, Ungureanu a depus jurământul olimpic în numele sportivilor români.
În discursul său, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, le-a transmis celor 28 de sportivi români care vor face deplasarea în Coreea de Sud că trebuie să creadă în forţele lor. "Ştiu că eforturile nu au fost puţine, pentru o ţară în care iarna este scurtă, iar amenajările pentru sporturile de iarnă nu sunt atât de numeroase ori performante pe cât ne-am dori. Alături de cluburi şi federaţii, COSR a venit prompt în întâmpinarea dumneavoastră şi v-a sprijinit pentru a fi prezenţi la această ediţie a Jocurilor Olimpice. Vreau să vă spun un lucru foarte clar: mergeţi cu toată încrederea şi fiţi permanent animaţi de ideea ca puteţi. Avem dreptul să sperăm, avem dreptul să credem în noi, avem dreptul să vrem să câştigăm. Poate că nu avem condiţiile altor ţări. Dar în competiţia supremă contează la fel de mult şi spiritul, dorinţa de a învinge, talentul, determinarea de a da totul, până la ultima picătură, de a te arunca curajos în orice bătălie cu convingerea că la capăt poţi ieşi învingător", a spus Covaliu.
"În multe sporturi nu am fost consideraţi o forţă în istoria noastră olimpică. Şi totuşi am învins. Am câştigat medalii. Ne-am impus! Am scris istorie! Am produs surprize, am răsturnat pronosticuri, am făcut o lume întreagă să ne privească cu respect şi admiraţie. Nimeni nu e înfrânt înainte de competiţie, nimeni nu e câştigător înainte de competiţie. Voi sunteţi cei care puteţi scrie istorie, voi sunteţi cei care puteţi schimba referinţele din sportul de iarnă. Pentru România, pentru sportul olimpic românesc şi, mai ales, pentru voi înşivă! Mergeţi cu încredere la PyeongChang, cu bucuria de a participa la competiţia supremă şi cu mândria de a reprezenta o Românie care vă iubeşte şi vă susţine", a adăugat Covaliu.
La evenimentul de la Izvorani au mai participat ambasadorul Coreei de Sud la Bucureşti, Kim Eun Joong, Octavian Morariu, membru CIO, George Boroi, secretar general al COSR, preşedintele FR de Volei, Gheorghe Vişan, preşedintele FR de Handbal, Alexandru Dedu, şi alte personalităţi ale mişcării olimpice româneşti.
Echipa Olimpică a României pentru PyeongChang 2018 numără 28 de sportivi, dintre care o rezervă, şi 27 de tehnicieni şi oficiali. România va fi reprezentată la 6 sporturi, bob, schi (alpin, fond şi sărituri), patinaj (viteză), biatlon, sanie şi skeleton.
Biatlonistul Marius Petru Ungureanu va fi purtătorul de drapel al României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, programată pe 9 februarie.
Echipa României:
Bob (8 sportivi): Maria Adela Constantin şi Andreea Grecu (bob-2), Mihai Cristian Tentea şi Nicolae Ciprian Daroczi (bob-2), Dorin Alexandru Grigore, Florin Cezar Crăciun, Levente Bartha (bob-4), Beatrice Puiu (rezervă), antrenori Paul Neagu (bob-2 - feminin), Iulian Daniel Păcioianu (bob-2 - masculin), Silviu Dan Scurtu (bob-4);
Schi alpin (2 sportivi): Alexandru George Barbu, Ania Monica Germaine Caill - antrenor Sebastian Petruş Barbu;
Patinaj viteză (1 sportivă): Alexandra Ianculescu - antrenor Gregg Douglas Planert;
Schi fond (3 sportivi): Alin Florin Cioancă, Paul Constantin Pepene, Timea Lorincz - antrenori Carlo Zoller şi Constantin Daniel Borca;
Sărituri cu schiurile (1 sportivă): Daniela Vasilica Haralambie - antrenor Csaba Magdo-Nemeth;
Biatlon (6 sportivi): Eva Tofalvi, Cornel Dumitru Puchianu, Nicolae Remus Faur, George Răzvan Buta, Gheorghe Iulian Pop, Marius Petru Ungureanu - antrenori Gheorghe Gîrniţă, Gheorghe Vasile, Simon Marton; masor - Cristian Marian Mosoiu; serviceman - Roland Ciprian Gerbacea;
Sanie (5 sportivi): Raluca Strămăturaru (simpu feminin), Valentin Creţu, Andrei Turea (simplu masculin), Cosmin Atodiresei, Ştefan Muşei (dublu masculin) - antrenori Eugen Teodor Radu (sanie dublu), Alexandru George Comşa (sanie simplu);
Skeleton (2 sportivi): Maria Marinela Mazilu, Dorin Dumitru Velicu - antrenor Delia Ivas.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe își menține invincibilitatea în campionat
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe este singura echipă cu victorii pe linie în Liga Națională de baschet feminin, după ce a învins-o pe CS Agronomia București cu scorul de 90-36, vineri, în Capitală, într-un meci din etapa a 6-a. Beage Riel Chut Dut (20 puncte, 10 recuperări) și Matehya Marie Bryant (19 p, 13 rec) au f
Baschet masculin: Succese pe muchie de cuțit pentru CS Vâlcea și CSM Galați, în Liga Națională
CS Vâlcea și CSM Galați au obținut victorii pe muchie de cuțit, vineri, în etapa a 6-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a întrecut-o pe FC Argeș Pitești cu scorul de 75-74 (22-14, 16-21, 14-21, 23-18), în Sala Traian. Miryne Djuam Thomas a transformat o aruncare libe
Fotbal: Victorie dramatică pentru FC Argeș cu Dinamo (2-1), în Superligă
FC Argeș a învins-o dramatic pe Dinamo București cu scorul de 2-1 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, la Mioveni, în etapa a 15-a a Superligii de fotbal, ultima a turului. FC Argeș a deschis scorul prin spaniolul Rober Sierra (38), cu o lovitură de cap la cornerul executat de Dorinel Oancea. Liderul a egalat cu șansă, după ce ko
Rugby: România, învinsă de Tonga cu 43-38, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de Tonga, cu scorul de 43-38 (22-17), vineri seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din Cupa Națiunilor, turneu organizat de World Rugby.
Hochei feminin: România a învins Lituania, după prelungiri, în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala României a învins formația Lituaniei cu scorul de 2-1 (1-1, 0-0, 0-0, 1-0), după prelungiri, vineri, în Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor la hochei pe gheață feminin, găzduită de Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni. Edit Szekeres și Julia Bende au marcat golurile tricolorelor, după ce oaspetele au deschi
Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat la Arad, 1-0 cu UTA
Petrolul Ploiești a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), vineri, în deplasare, în primul meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de Mario Ioniță (71). Arădenii au avut o ocazie bună prin Marius Coman (19), dar Omar El Sawy (40) a ratat incredibil din faț
Giurgiu: Narcis Coman, fotbalistul anului în România în 1978, nu a uitat calificarea cu FC Argeș din 1967
Fostul portar Narcis Coman, giurgiuvean de origine, a declarat vineri, pentru AGERPRES, la împlinirea a 80 de ani de viață, că nu a uitat nici acum meciul în care FC Argeș s-a calificat în optimile de finală, în 1967, în Cupa Orașelor Târguri (actuala Europa League), după 5-1 cu Toulouse. 'Am împli
Fotbal: Laurențiu Reghecampf - La FCSB nu este vorba de răbdare, suntem aici să facem rezultate
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din etapa a 15-a a Superligii, că la gruparea bucureșteană nu se pune problema răbdării, întrucât toți cei implicați trebuie să obțină rezultate, acest mesaj fiind transmis jucătorilor după ultimele d
Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm
Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î









