Handbal masculin: Bozo Rudic, prezentat oficial ca antrenor al echipei HC Vaslui
Noul antrenor al echipei masculine de handbal HC Vaslui, sârbul Bozo Rudic, a fost prezentat oficial, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, în care a declarat că formaţia are şanse să se salveze de la retrogradare şi că el va face tot posibilul pentru atingerea acestui obiectiv.
"Este o nouă provocare pentru mine. De câte ori am fost aici, am găsit sala plină, echipa are susţinere. Ştiu că e greu şi cu bătaie să nu retrogradăm, dar echipa este cunoscută, e o formaţie care se luptă, se bate, o echipă cu o mentalitate deosebită, care nu pierde uşor acasă. Dacă nu credeam că se poate salva, nu veneam aici. Azi am avut primul antrenament, cu lot cam subţire, dar trebuie să facem tot posibilul să ne salvăm de la retrogradare. Eu nu vorbesc prea mult, sunt mai cunoscut pentru faptul că prefer să muncesc decât să vorbesc", a afirmat Bozo Rudic.
El va fi secondat pe banca tehnică de Bogdan Pralea, cel care a pregătit echipa după plecarea antrenorului Sandu Iacob.
"Sper ca împreună să reuşim să scoatem echipa din pasa mai proastă şi să ne atingem obiectivul de a nu retrograda. Important este ca toţi jucătorii să răspundă pozitiv cerinţelor noastre. Prima etapă este foarte importată, iar apoi lucrurile vor merge bine, cu siguranţă", a spus Bogdan Pralea.
Conducerea administrativă a clubului vasluian a precizat că noul antrenor a semnat un contract pe şase luni, cu posibilitate de prelungire pe unul sau doi ani. Oficialii HC Vaslui au declarat că echipa are probleme de lot şi în perioada următoare vor fi aduşi cel puţin doi jucători, dintre care unul pentru postul de pivot. AGERPRES /(AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Mariano Navone a câștigat turneul Țiriac Open (ATP)
Tenismanul argentinian Mariano Navone a câștigat primul său titlu ATP, duminică, la turneul Țiriac Open (ATP 250), dotat cu premii totale de 612.620 de euro și găzduit de Centrul Național de Tenis ''Simona Halep'' din București, după ce l-a învins în finală pe spaniolul Daniel Merida, cu 6-2, 4-6, 7-5. Navone
Clubul U Cluj: Liviu Maior a fost un promotor al valorilor naționale
Clubul de fotbal 'Universitatea' Cluj transmite condoleanțe familiei profesorului Liviu Maior, despre care spune că a fost un promotor al valorilor naționale. 'Rămas bun, Liviu Maior! Profesorul Liviu Maior, fost conducător al Clubului Sportiv Universitatea Cluj în perioada 1984-1991, s-a stins din viață astăzi, 5 aprilie 202
VIDEO Fotbal: FC Argeș - Dinamo București 1-1, în play-off-ul Superligii
FC Argeș a terminat la egalitate cu Dinamo București, 1-1 (1-0), sâmbătă seara, la Mioveni, într-un meci din etapa a treia a play-off-ului Superligii de fotbal.ț Gazdele au deschis scorul prin portughezul Ricardo Matos (44 - penalty), după ce scoțianul Danny Armstrong l-a lovit peste față pe Florin Borța în careu, fază semnal
Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște s-a calificat în finala Ligii Naționale
CSM CSU Târgoviște s-a calificat în finala Ligii Naționale de baschet feminin, după ce a învins-o pe ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe cu scorul de 66-60 (20-21, 14-14, 16-17, 16-8), sâmbătă, în Sepsi Arena, în meciul decisiv al semifinalei. Echipa dâmbovițeană, care a făcut diferența în ultimu
Handbal masculin: HC Buzău, eliminată din EHF European Cup
ACS HC Buzău 2012 a fost eliminată din competiția de handbal masculin EHF European Cup de echipa slovenă RK Celje Pivovarna Lasko, cu care a terminat la egalitate, 36-36 (21-17), sâmbătă seara, în Sala ''Romeo Iamandi'', în manșa secundă a sferturilor de finală. În primul meci, slovenii au câștigat
Tenis: Daniel Merida va juca la Țiriac Open prima sa finală ATP
Tenismanul spaniol Daniel Merida s-a calificat în prima sa finală ATP, sâmbătă, la Țiriac Open (ATP 250), turneu dotat cu premii totale de 612.620 de euro și găzduit de Centrul Național de Tenis ''Simona Halep'' din București, după ce l-a învins în penultimul act pe maghiarul Fabian Marozsan, cu 6-7 (4/7), 6-3, 6-1.
Tenis: Mariano Navone, primul finalist al turneului Țiriac Open (ATP)
Tenismanul argentinian Mariano Navone, al șaptelea favorit, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului Țiriac Open (ATP 250), dotat cu premii totale de 612.620 de euro și găzduit de Centrul Național de Tenis ''Simona Halep'' din București, după ce l-a învins pe olandezul Botic van de Zandschulp, cap de serie numărul opt, cu 5-7, 7-6
Rugby: SCM USV Timișoara a realizat scorul campionatului, 90-3 cu RC Gura Humorului
SCM USV Timișoara a realizat scorul acestui debut de sezon al Ligii Naționale de rugby, 90-3 (43-0) cu nou-promovata Rugby Club Gura Humorului, sâmbătă, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu'', într-un meci din etapa a 2-a. Aripa David Bălan a fost desemnat cel mai bun jucător al meciului, al fiind și jucătorul cu cele ma
Fotbal: FCSB, învinsă la Botoșani cu 3-2, în faza play-out a Superligii
FCSB a fost învinsă neașteptat de FC Botoșani, cu scorul de 3-2 (1-2), vineri seara, în deplasare, într-o partidă din etapa a treia a fazei play-out a Superligii de fotbal. Campioana a deschis scorul prin Darius Olaru (4), cu un șut de la circa 22 de metri, și a controlat prima repriză. Gazdele au reușit egalarea prin francez
Tenis: Mariano Navone, calificat în semifinale la Țiriac Open (ATP)
Tenismanul argentinian Mariano Navone, finalistul din 2024, s-a calificat în semifinalele turneului Țiriac Open (ATP 250), dotat cu premii totale de 612.620 de euro și găzduit de Centrul Național de Tenis ''Simona Halep'' din București, după ce l-a învins, vineri, pe slovacul Alex Molcan, cu 3-6, 6-2, 6-3. Sud-ameri
Handbal masculin: CS Dinamo București, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
CS Dinamo București a obținut a 11-a sa victorie consecutivă în campionat, 37-24 (17-6) cu CSU din Suceava, vineri, în Sala Dinamo, într-un meci din etapa a 18-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Campioana și-a consolidat poziția de lider în clasament. Andrii Akimenko a marcat 8 goluri pentru Dinamo,
Tenis: Victor Cornea s-a oprit în sferturile probei de dublu la Țiriac Open (ATP)
Tenismanul român Victor Cornea și portughezul Nuno Borges au fost învinși de cuplul Yuki Bhambri (India)/Michael Venus (Noua Zeelandă), cu 6-4, 2-6, 10-4, vineri seara, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului Țiriac Open (ATP 250), dotat cu premii totale de 612.620 de euro și găzduit de Centrul Național de Tenis ''Si
Handbal: Constantin Din, Sorin Dinu, Cristian Potoră și Bogdan Voina, candidați la președinția FRH
Președintele în exercițiu al FRH, Constantin Din, vicepreședintele Sorin Dinu, președintele Asociației Județene de Handbal Cluj, Cristian Potoră, și fostul handbalist Bogdan Voina sunt cei patru candidați la alegerile pentru președinția Federației Române de Handbal, a declarat, pentru AGERPRES, secretarul general al instituției, Nicolae Luca.
Fotbal: Bogdan Andone (FC Argeș) - Va fi un joc extrem de dificil cu Dinamo, echipă cu o posesie covârșitoare
Antrenorul echipei FC Argeș, Bogdan Andone, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că meciul cu Dinamo va fi unul extrem de dificil, având în vedere că formația bucureșteană are cea mai mare posesie. ''Ne așteaptă cu siguranță un joc dificil. Noi venim după o înfrângere, iar Dinamo la fel. Ambele
#AnulNadia COSR a sărbătorit Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace alături de micii gimnaști (GALERIE FOTO)
Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română, a organizat, vineri, la Sala de Gimnastică ''Mariana Bitang'' din incinta Clubului Sportiv Dinamo un eveniment prin care a sărbătorit Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace alături de mici gimnaști și foste glorii ale gimnasticii românești.












