Handbal masculin: Xavier Pascual - Vreau ca România să ajungă cu un nivel de joc cât mai ridicat în Italia
Selecţionerul echipei naţionale de handbal masculin a României, Xavier Pascual, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca Trofeul Carpaţi să fie un turneu de pregătire bun pentru prima reprezentativă astfel încât aceasta să aibă un nivel de joc ridicat în Italia, acolo unde va avea loc, în perioada 11-13 ianuarie, primul tur al preliminariilor Campionatului Mondial din 2019.
"Este o mândrie pentru noi să participăm la un turneu cu un asemenea prestigiu precum Trofeul Carpaţi. E important să jucăm împotriva unor echipe bune, este un mod de a progresa şi de a exersa ceea ce pregătim la antrenamente. Se pare că nu prea se cunoaşte calitatea adversarilor din acest turneu, pentru că Tunisia şi Bahrein sunt echipe puternice care au jucători importanţi. Cea mai bună echipă prezentă la acest turneu este Tunisia, să fie foarte clar. Iar Bahrein a câştigat în faţa multor echipe din Europa. Acum au schimbat şi antrenorul... poate numele nu spune multe, dar calitatea acestei echipe nu poate fi pusă la îndoială. Nu mă interesează dacă ar fi fost bine să fie aici mai multe echipe din Europa. Pe mine mă interesează să pregătesc cât mai bine echipa mea la acest turneu şi ea să ajungă cu un nivel de joc cât mai ridicat în Italia unde ne interesează rezultatele", a explicat tehnicianul spaniol.
"Încercăm să schimbăm câte ceva legat de modul de joc, respectând lucrurile care s-au făcut bine până acum. Dacă am continua acelaşi drum se vede că nu am ajunge să ne batem cu cei din handbalul mare. Dar aşa cum am spus când am venit în România, eu sunt un antrenor, nu un magician. Iar pentru a schimba ceva este nevoie doar de multe ore de muncă. Dacă aşteptăm ca mâine să câştigăm Campionatul Mondial... mai bine ne gândim de ce atâţia ani nu l-am câştigat. Şi atunci asta înseamnă că trebuie să facem lucrurile diferit, iar pentru asta e nevoie de timp. Răbdarea de care e nevoie pentru a accepta aceste lucruri nu depinde de mine. Dar pot să spun că jucătorii de la echipa naţională dau totul", a adăugat Xavier Pascual.
În ceea ce îl priveşte pe Alexandru Şimicu, revenit la echipa naţională după 4 ani, selecţionerul a afirmat: "Îl respect pe Alex Şimicu, sunt încântat că s-a întors. Cred că este un jucător foarte bun şi trebuie să ajute echipa aşa cum poate el mai bine. Dar Şimicu singur nu poate face multe. El se antrenează bine de 2 zile, dar nu vreau ca lumea să pună pe el o presiune pe care nu o merită. Eu voi decide dacă el joacă sau nu, la fel ca şi despre ceilalţi. Un lucru este însă clar, cu el România este mai puternică".
Prezent la conferinţa de presă, căpitanul României, Mihai Popescu, a declarat că Trofeul Carpaţi este un turneu în care obiectivul este închegarea echipei înaintea preliminariilor CM 2019. "Este o competiţie importantă pentru noi; cred că nu atât rezultatul contează, cât închegarea echipei. Sper să avem o formă bună şi să ajungem în Italia la 100%. Eu mi-am dorit mereu să ajut echipa naţională să se califice la turneele finale. Eu îmi pun mere obiective. Sper să ajung încă o dată la un Campionat Mondial. Eu am încredere în băieţi şi sper să ajungem la Campionatul Mondial şi să realizăm că acolo ne e locul", a spus Popescu.
La rândul său, handbalistul Viorel Fotache a afirmat că toţi componenţii naţionalei îşi vor da silinţa să câştige meciurile de la Trofeul Carpaţi. "Pentru mine este o plăcere să joc aici (n.r. - la Călăraşi), mai ales că joc cu echipa naţională în Călăraşi, şi sunt sigur că publicul se va ridica la un nivel foarte mare, pentru că şi la meciurile Dunării sala este arhiplină. Le promit spectatorilor că vor vedea nişte meciuri bune în care noi ne vom da silinţa să câştigăm. Sper să dăm randamentul pe care şi-l doreşte antrenorul şi să fim cât mai pregătiţi pentru turneul de calificare din Italia", a adăugat Fotache.
Trofeul Carpaţi se va desfăşura la Călăraşi după următorul program: pe 5 ianuarie vor avea loc partidele Tunisia - Portugalia (18,45) şi România - Bahrain (21,05), iar pe 6 ianuarie se vor juca finala mică (18,45) şi finala turneului (21,05).
Primul tur al preliminariilor Campionatului Mondial din 2019 se va disputa în perioada 11-13 ianuarie, la Bolzano (Italia). În grupa a treia, România va debuta contra Italiei, pe 11 ianuarie (20,00, ora României), în aceeaşi zi având loc şi partida Ucraina - Insulele Feroe (17,30). Pe 12 ianuarie se vor juca partidele România - Feroe (17,30) şi Italia - Ucraina (20,00). Ultimele partide vor avea loc pe 13 ianuarie, România - Ucraina (19,15) şi Italia - Feroe (21,45). Doar câştigătoarele celor şase grupe preliminare va juca în iunie 2018 în play-off-ul pentru turneul final din Germania şi Danemarca.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe își menține invincibilitatea în campionat
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe este singura echipă cu victorii pe linie în Liga Națională de baschet feminin, după ce a învins-o pe CS Agronomia București cu scorul de 90-36, vineri, în Capitală, într-un meci din etapa a 6-a. Beage Riel Chut Dut (20 puncte, 10 recuperări) și Matehya Marie Bryant (19 p, 13 rec) au f
Baschet masculin: Succese pe muchie de cuțit pentru CS Vâlcea și CSM Galați, în Liga Națională
CS Vâlcea și CSM Galați au obținut victorii pe muchie de cuțit, vineri, în etapa a 6-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a întrecut-o pe FC Argeș Pitești cu scorul de 75-74 (22-14, 16-21, 14-21, 23-18), în Sala Traian. Miryne Djuam Thomas a transformat o aruncare libe
Fotbal: Victorie dramatică pentru FC Argeș cu Dinamo (2-1), în Superligă
FC Argeș a învins-o dramatic pe Dinamo București cu scorul de 2-1 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, la Mioveni, în etapa a 15-a a Superligii de fotbal, ultima a turului. FC Argeș a deschis scorul prin spaniolul Rober Sierra (38), cu o lovitură de cap la cornerul executat de Dorinel Oancea. Liderul a egalat cu șansă, după ce ko
Rugby: România, învinsă de Tonga cu 43-38, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de Tonga, cu scorul de 43-38 (22-17), vineri seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din Cupa Națiunilor, turneu organizat de World Rugby.
Hochei feminin: România a învins Lituania, după prelungiri, în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala României a învins formația Lituaniei cu scorul de 2-1 (1-1, 0-0, 0-0, 1-0), după prelungiri, vineri, în Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor la hochei pe gheață feminin, găzduită de Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni. Edit Szekeres și Julia Bende au marcat golurile tricolorelor, după ce oaspetele au deschi
Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat la Arad, 1-0 cu UTA
Petrolul Ploiești a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), vineri, în deplasare, în primul meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de Mario Ioniță (71). Arădenii au avut o ocazie bună prin Marius Coman (19), dar Omar El Sawy (40) a ratat incredibil din faț
Giurgiu: Narcis Coman, fotbalistul anului în România în 1978, nu a uitat calificarea cu FC Argeș din 1967
Fostul portar Narcis Coman, giurgiuvean de origine, a declarat vineri, pentru AGERPRES, la împlinirea a 80 de ani de viață, că nu a uitat nici acum meciul în care FC Argeș s-a calificat în optimile de finală, în 1967, în Cupa Orașelor Târguri (actuala Europa League), după 5-1 cu Toulouse. 'Am împli
Fotbal: Laurențiu Reghecampf - La FCSB nu este vorba de răbdare, suntem aici să facem rezultate
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din etapa a 15-a a Superligii, că la gruparea bucureșteană nu se pune problema răbdării, întrucât toți cei implicați trebuie să obțină rezultate, acest mesaj fiind transmis jucătorilor după ultimele d
Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm
Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î









