Senatorul Daniel Zamfir solicită premierului denunţarea protocolului BNR-MTS pentru revenirea Arenelor BNR la stat
Preşedintele Comisiei Economice, Industrii şi Servicii a Senatului României, Daniel Cătălin Zamfir, a solicitat, luni, într-o conferinţă de presă, premierului Mihai Tudose denunţarea protocolului "ilegal" dintre Banca Naţională şi MTS din 1991 pentru revenirea Arenelor BNR în proprietatea statului şi reintroducerea lor în circuitul sportiv.
"În urmă cu 2 luni am început un demers pentru a reda circuitului sportiv baza sportivă Arenele BNR. De atunci am descoperit lucruri de o gravitate extremă. Este vorba despre Banca Naţională a României, care ştiind că nu deţine baza sportivă, în deplină cunoştinţă de cauză şi cu complicitatea unor instituţii ale statului, a beneficiat ilegal timp de 27 de ani de acest teren. Din calitatea mea de preşedinte al Comisiei Economice a Senatului, solicit de urgenţă premierului Tudose să denunţe protocolul din 1991 dintre BNR şi MTS. În primul rând pentru că este ilegal şi pentru că BNR nu şi-a respectat obligaţiile pe care şi le asumase în acest protocol. În al doilea rând solicităm redobândirea de către statul român a întregii suprafeţe a Complexului Progresul ca să fie redată sportului de performanţă. Şi sunt multe lucruri de lămurit aici, pentru că se pare că BNR a luat chirie şi de la clubul de fotbal FC Naţional şi se pare că nu avea acte pe respectiva suprafaţă de teren. Dar asta e treaba altor instituţii ale statului. Pe mine mă interesează ca acest complex sportiv să revină cât mai repede în circuitul sportiv naţional şi internaţional", a spus Zamfir.
Acesta a explicat că protocolul din 1991 nu a fost aprobat printr-o hotărâre de guvern şi în consecinţă baza sportivă cunoscută şi sub numele de "Parcul cu Platani" aparţine şi în prezent statului român. "Ilegalităţile încep din 1991 când s-a semnat protocolul dintre MTS şi BNR. Este un protocol neacoperit de lege pentru că nu a mai făcut obiectul unei hotărâri de guvern. Asta probează reaua credinţă a celor de la BNR. Mai mult, un control al Ministerului de Finanţe din 1992 confirmă că acest protocol a fost încheiat ilegal, dar nu s-a întâmplat nimic. Apoi, în 2001 BNR solicită terenul bazei la Primăria Capitalei, care însă îi respinge cererea. Ulterior ajunge în instanţă, iar în 2014 ICCJ stabileşte definitiv şi irevocabil că patrimoniul deţinut de BNR înainte de 1948 nu mai are relevanţă în prezent pentru că statul român a preluat tot activul din perioada comunistă. De altfel, în 1972, Nicolae Ceauşescu a semnat un decret prin care expropria 3 persoane private, cam 1.000 de metri pătraţi, pentru a construi Arena Centrală a bazei sportive, adică acea arenă pe care domnii Ţiriac şi Năstase urmau să dispute finala Cupei Davis. Deci iată că niciodată, dar niciodată, terenul pe care se află Arena Centrală din Parcul cu Platani nu a aparţinut BNR", a afirmat el.
De asemenea, senatorul susţine că Oficiul de Cadastru a intabulat ilegal, la solicitarea Băncii Naţionale, 9,7 hectare din cele 16 hectare ale Arenelor BNR, iar diferenţa de teren nu se regăseşte nicăieri. "În 2015, extrem de suspect, Oficiul de Cadastru intabulează 9,7 hectare de teren în baza actelor din 1946. Deci Oficiul de Cadastru a nesocotit decizia Înaltei Curţi şi a intabulat acel teren fără ca BNR să probeze continuitatea proprietăţii. Suprafaţa complexului se întinde pe vreo 16 hectare, dar BNR a intabulat, foarte suspect, doar 9,7 hectare de teren. Deci avem o mare problemă cu diferenţa de la 16 hectare până la 9,7 hectare. Ea nu figurează în niciun fel undeva. Cel mai grav este însă că premierul Tudose ştie acest lucru şi îl acoperă pe Isărescu (n.r. - guvernatorul BNR, Mugur Isărescu). La televizor se zbârleşte la Isărescu, dar aici avem dovada clară că îl acoperă. În trecut, Isărescu le solicitase premierului Ponta, cât şi premierului Cioloş 35 de milioane de euro pentru o suprafaţă de teren, cam 10% din suprafaţa Arenelor BNR. Atunci domnul Isărescu evaluează terenul la 1.586 euro metrul pătrat. Ori acolo este spaţiu verde, este celebrul Parc cu Platani, bază sportivă, deci nu se poate construi altceva decât pentru sport. Este halucinant să soliciţi 1.586 de euro pe metrul pătrat pentru terenuri de sport", a menţionat senatorul.
Senatorul PNL Daniel Cătălin Zamfir susţine că BNR încearcă acum să promoveze un proiect de lege prin care Parlamentul să legalizeze toate ilegalităţile din trecut. În acest proiect, BNR se arată de acord să cedeze 1,6 hectare din baza sportivă printr-un schimb de terenuri cu statul român.
"Cu ajutorul unor colegi (n.r. - parlamentari), care nu ştiu istoricul, BNR promovează acum un proiect de lege prin care vrea ca Parlamentul să legalizeze toate aceste matrapazlâcuri din trecut. Proiectul de lege al BNR este o tentativă de fraudă pentru că Banca Naţională nu numai că nu este proprietara bazei sportive, dar nu are nici măcar drept de administrare. BNR intenţionează să cedeze sportului românesc 1,6 hectare din baza sportivă prin acest nou proiect de lege. Arena Centrală nu a fost niciodată a BNR, dar iată că BNR vrea acum să o cedeze la schimb statului român. Această suprafaţă de 1,6 hectare este total improprie desfăşurării activităţii sportive, nici măcar accesul principal nu a fost acceptat de BNR, nici pe strada Dr. Lister, nici pe Dr. Staicovici. Accesul propus de BNR la aceste 1,6 hectare este printr-o magazie de echipament sportiv. MTS a făcut un raport, semnat de domnul Dunca, asupra acestui schimb propus de BNR şi nu recomandă acest schimb de terenuri", a explicat Zamfir.
Preşedintele Comisiei Economice, Industrii şi Servicii a Senatului României, Daniel Cătălin Zamfir, a susţinut conferinţa de presă împreună cu Ion Ţiriac, Ilie Năstase, George Cosac, Simona Halep, Camelia Potec, Bogdan Stelea şi Florin Segărceanu.
Ion Ţiriac şi Ilie Năstase au criticat în mai multe rânduri atitudinea conducerii Băncii Naţionale a României, proprietara bazei sportive din Cotroceni, pe care a acuzat-o că nu doreşte să cedeze terenul Primăriei Capitalei, dar nici să investească în modernizarea Arenelor BNR pentru a putea primi avizul ISU.
Conform unui document aflat la MTS, fostul complex sportiv Progresul include pe lângă arenele de tenis, un stadion de fotbal, săli de sport şi multe spaţii. MTS a trecut toată baza sportivă în patrimoniul BNR conform unui protocol încheiat în 1991, semnat din partea MTS de ministrul Bogdan Niculescu Duvăz şi de Mugur Isărescu din partea BNR. 51.435 lei a fost suma virată către MTS de BNR pentru a intra în posesia terenului şi construcţiilor aferente din cele 17 hectare din centrul Bucureştiului. Conform protocolului, printre obligaţiile BNR figurează printre altele finalizarea tuturor lucrărilor de investiţii începute în 1990, obligaţia de a menţine cu prioritate destinaţia spaţiilor preluate, terenuri şi săli, pentru activitatea sportivă de performanţă a secţiilor nominalizate de MTS, colaborarea cu MTS pentru dezvoltarea sportului de performanţă, colaborarea cu MTS în vederea utilizării spaţiilor preluate pentru activităţi sportive pe baza calendarului competiţional intern şi internaţional.
La 4 octombrie 2017, Ion Ţiriac, ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, şi preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, au fost audiaţi de Comisia economice de industrii şi servicii a Senatului României în încercarea de a găsi o rezolvare. Conform ministrului Marius Dunca, experţii Băncii Naţionale a României au stabilit la 35 milioane euro valoarea fostei baze sportive Progresul, pentru cazul în care Primăria Capitalei sau MTS ar dori să preia acest obiectiv şi să-l redea sportului.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe își menține invincibilitatea în campionat
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe este singura echipă cu victorii pe linie în Liga Națională de baschet feminin, după ce a învins-o pe CS Agronomia București cu scorul de 90-36, vineri, în Capitală, într-un meci din etapa a 6-a. Beage Riel Chut Dut (20 puncte, 10 recuperări) și Matehya Marie Bryant (19 p, 13 rec) au f
Baschet masculin: Succese pe muchie de cuțit pentru CS Vâlcea și CSM Galați, în Liga Națională
CS Vâlcea și CSM Galați au obținut victorii pe muchie de cuțit, vineri, în etapa a 6-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a întrecut-o pe FC Argeș Pitești cu scorul de 75-74 (22-14, 16-21, 14-21, 23-18), în Sala Traian. Miryne Djuam Thomas a transformat o aruncare libe
Fotbal: Victorie dramatică pentru FC Argeș cu Dinamo (2-1), în Superligă
FC Argeș a învins-o dramatic pe Dinamo București cu scorul de 2-1 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, la Mioveni, în etapa a 15-a a Superligii de fotbal, ultima a turului. FC Argeș a deschis scorul prin spaniolul Rober Sierra (38), cu o lovitură de cap la cornerul executat de Dorinel Oancea. Liderul a egalat cu șansă, după ce ko
Rugby: România, învinsă de Tonga cu 43-38, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de Tonga, cu scorul de 43-38 (22-17), vineri seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din Cupa Națiunilor, turneu organizat de World Rugby.
Hochei feminin: România a învins Lituania, după prelungiri, în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala României a învins formația Lituaniei cu scorul de 2-1 (1-1, 0-0, 0-0, 1-0), după prelungiri, vineri, în Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor la hochei pe gheață feminin, găzduită de Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni. Edit Szekeres și Julia Bende au marcat golurile tricolorelor, după ce oaspetele au deschi
Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat la Arad, 1-0 cu UTA
Petrolul Ploiești a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), vineri, în deplasare, în primul meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de Mario Ioniță (71). Arădenii au avut o ocazie bună prin Marius Coman (19), dar Omar El Sawy (40) a ratat incredibil din faț
Giurgiu: Narcis Coman, fotbalistul anului în România în 1978, nu a uitat calificarea cu FC Argeș din 1967
Fostul portar Narcis Coman, giurgiuvean de origine, a declarat vineri, pentru AGERPRES, la împlinirea a 80 de ani de viață, că nu a uitat nici acum meciul în care FC Argeș s-a calificat în optimile de finală, în 1967, în Cupa Orașelor Târguri (actuala Europa League), după 5-1 cu Toulouse. 'Am împli
Fotbal: Laurențiu Reghecampf - La FCSB nu este vorba de răbdare, suntem aici să facem rezultate
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din etapa a 15-a a Superligii, că la gruparea bucureșteană nu se pune problema răbdării, întrucât toți cei implicați trebuie să obțină rezultate, acest mesaj fiind transmis jucătorilor după ultimele d
Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm
Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î









