RETROSPECTIVĂ 2017 Vasile Cîtea: Federaţia Română este în acest moment pe harta mondială a boxului
Preşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Cîtea, a declarat pentru AGERPRES că forul naţional este în acest moment pe harta mondială a boxului, în ciuda problemelor financiare cu care se confruntă de mai mulţi ani.
Federaţia Română de Box a realizat performanţe remarcabile în 2017, cu medalii la toate categoriile de vârstă şi cu organizarea de competiţii internaţionale, în pofida faptului că de doi ani şi jumătate nu beneficiază de buget de la MTS, fapt ce afectează în primul rând pregătirea pugiliştilor.
''Eu cred că rezultatele noastre vorbesc de la sine, pentru că suntem alături de Rusia, Ucraina şi Anglia singurele federaţii care au medalii la toate categoriile (de vârstă, n. red.), începând de la cadeţi, juniori şi tineret până la seniori. Ăsta e un lucru foarte bun. În altă ordine de idei, ca palmares, avem trei medalii de aur, una de argint şi nouă de bronz la campionatele europene. La Mondialele de seniori am avut un singur boxer calificat, Mihai Nistor, dar s-a accidentat şi nu a mai participat. Din nefericire, anul acesta nu am avut reprezentanţi la seniori la Mondialele de box. Totul pleacă de la bani, dacă aveam buget probabil şi rezultatele erau altele, probabil şi numărul sportivilor era altul. Noi ne confruntăm în continuare, din nefericire, cu o lipsă a interesului sportivilor, a copiilor în general, a juniorilor şi cadeţilor de a intra în sălile de box. Aici e o mare problemă pentru care va trebui să găsim formule de rezolvare în perioada următoare'', a declarat pentru AGERPRES preşedintele FR de Box, Vasile Cîtea.
La capitolul realizări pot fi trecute în acest an şi organizarea a două competiţii internaţionale de anvergură europeană, cu sprijinul autorităţilor locale, care au permis afirmarea unor tineri boxeri, precum Robert Jitaru şi Andrei Arădoaie, ambii medaliaţi cu aur la Europenele Under-22 de la Brăila, competiţie pentru seniorii între 19 şi 22 de ani.
''Am reuşit să organizăm două competiţii internaţionale în România, Campionatele Europene Under-22 la Brăila, iar la Râmnicu Vâlcea au fost Campionatele Europene de cadeţi. După foarte mult timp, România a organizat competiţii internaţionale. În acest an am reuşit să identificăm câţiva copii care s-au afirmat şi putem să facem planul de bătaie pentru Tokyo 2020. Este vorba de Robert Jitaru şi Andrei Arădoaie. ambii campioni europeni la Under-22 de la Brăila, alături de Mihai Nistor şi Răzvan Filip. Aceştia sunt cei mai valoroşi şi ne punem bazele în ei să se califice pentru Tokyo. Federaţia este în momentul de faţă pe harta mondială a boxului. Am reuşit să normalizăm relaţiile cu forurile internaţionale, cu cel de la nivel continental şi cu cel de la nivel mondial. Suntem pe drumul cel bun, singurul impediment major care ne-a ţinut pe loc a fost finanţarea. Pe 14 ianuarie 2016, când am preluat federaţia, aveam o datorie imensă solicitată de terţi, iar echipa cu care ne-a înhămat am ajuns azi să avem un singur proces, toate celelalte 16 pe rol, în care ni se solicitau daune, datorii, rambursări de sponsorizări, au fost încheiate. Avem un singur litigiu, cu MTS, îl vom stinge şi pe acesta undeva pe 22-23 decembrie. Sper să achităm banii şi la sfârşitul anului să fim pe zero cu toate problemele financiare ale federaţiei'', a adăugat şeful FRB, care a remarcat şi organizarea unui curs de certificare a arbitrilor de la o stea la două stele, o categorie intermediară înaintea obţinerii certificării de arbitru olimpic, care poate arbitra la JO, CM şi CE.
Dacă va stinge ultima datorie către MTS, în valoare de circa 250.000 lei, FR de Box speră să obţină buget pentru anul 2018, ceea ce ar aduce activitatea federaţiei la normal.
''Noi vom achita datoria la MTS pentru ca să nu pierdem finanţarea de anul viitor, dar vom aştepta să vedem ce va spune instanţa când va veni vremea. Următorul termen va fi undeva în luna februarie. Datoria e de circa 250.000 lei şi o vom achita până pe 30 decembrie, ca să nu mai avem vreo datorie către nimeni sau faţă de minister. Atunci sper că MTS ne va accepta cererea de finanţare şi vom vedea câţi bani vom obţine. Sigur se va relua pregătirea standard care a dat rezultate în decursul timpului. Lucrurile bune trebui păstrate. Nu am centralizat încă bugetul necesar pentru anul viitor, dar se ridică undeva la 5 milioane lei, În mod cert nu vom avea banii aceştia, dar vom face bugetul pe fiecare acţiune, vom vedea ce se întâmplă cu finanţarea de la bugetul de stat, prin MTS. Vom încerca să găsim bani, aşa cum am găsit în ultimii doi ani şi jumătate, prin sponsorizări şi parteneriate. Centura de Aur o vom organiza, încă nu ştim în ce oraş. De trei-patru ani am resuscitat-o şi nu vrem să renunţăm iar la ea'', a afirmat Vasile Cîtea.
Anul viitor, calendarul competiţional internaţional cuprinde competiţii predominant pentru juniori şi tineret, iar FR de Box a obţinut organizarea din nou a Campionatelor Europene de seniori Under-22, de această dată la Târgu Jiu.
''În primul rând 2018 e foarte încărcat pentru tineret, pentru sportivii de 17-18 ani. Au campionat european, campionat mondial şi Jocurile Olimpice ale tineretului de la Buenos Aires. Seniorii au doar un singur turneu oficial, CE Under-22 de la Târgu Jiu, între sfârşitul lunii martie şi începutul lunii aprilie. Noi vom participa la turnee, vom încerca să reparăm şi să completăm tot ceea ce ne lipseşte din punct de vedere tehnic, fizic şi alte lucruri lucruri pe care antrenorii consideră că trebuie îmbunătăţite'', a adăugat Cîtea.
Medaliile de aur din acest an au fost cucerite de Robert Jitaru (cat. 56 kg), Andrei Arădoaie (cat. 81 kg), la CE Under-22, Daniel Dumitru (76 kg), la CE de cadeţi, argintul a fost obţinut de Ionuţ Albert Potoceanu (105 kg) la CE de cadeţi de la Râmnicu Vâlcea, în timp ce bronzul a fost câştigat de Cristian Răzvan Filip (91 kg), la CE de tineret din Antalya, Eusebiu Iulian Tîrzoman (43 kg), Tavi Dobre (46 kg), Mădălin Popescu (50 kg), Andrei Cosmin Toboşaru (57 kg), la CE de juniori de la Albena, Marco Antonio Manea (44,5 kg), Andrei Musteţ (56 kg), Constantin Dragoş Guzgă (90 kg) şi Dumitru Ştefan Panaitescu (80 kg), toţi la CE de cadeţi de la Râmnicu Vâlcea.
2017 a adus şi o bilă neagră boxului românesc după ce patru pugiliştii români, Marian Ciprian Dumitru (48 kg), David Andreas (52 kg), Ionuţ Marian Lupu (54 kg) şi Tiberiu Ionuţ Pălănceanu (63 kg), au fost retraşi de Federaţia Română de Box de la CE de juniori din Bulgaria. Aceştia au fost depistaţi pozitivi la controlul antidoping în data de 12 septembrie, la substanţa furosemid.
Boxul profesionist românesc nu a avut un an bun, doi pugilişti care au avut şansa de a boxa pentru o centură mondială pierzând meciurile respective. Pe 6 mai, la Wellington, Răzvan Cojanu a fost învins la puncte de neozeelandezul Joseph Parker, într-un meci pentru titlul mondial WBO al categoriei grea. În data de 9 septembrie, la Las Vegas, Ronald Gavril a pierdut la puncte de americanul David Benavidez, în meci pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie.
Lucian Bute a fost învins de columbianul Eleider Alvarez prin KO în repriza a cincea, pe 25 februarie, la Quebec City, într-un meci la categoria semigrea, eliminatoriu pentru titlul mondial WBC. Acest eşec a pus practic carierei profesioniste a lui Bute, chiar dacă boxerul nu a făcut un anunţ oficial.
Cristian ''Hammer'' Ciocan şi-a apărat în două rânduri titlul de campion european WBO la categoria grea, învingându-i pe pe britanicul David Price, la Londra, prin KO tehnic în repriza a şaptea, şi pe algerianul Zine Eddine Benmakhlouf, la puncte, într-o gală desfăşurată la Hamburg, însă a pierdut la Ekaterinburg în faţa rusului Aleksandr Povetkin, la puncte, după 12 reprize, în meci pentru titlurile WBA International şi WBO International la categoria grea.
Boxerul român Viorel Simion a fost învins în aprilie, la puncte, de britanicul Scott Quigg, într-un meci desfăşurat pe durata a 12 runde, eliminatoriu pentru titlul mondial IBF la categoria pană, desfăşurat pe stadionul Wembley din Londra.
Flavius Biea a câştigat în mai centura WBA Continental la categoria welter (semimijlocie), după ce l-a învins la puncte pe ungurul Laszlo Toth, la Timişoara, dar a pierdut-o în decembrie, fiind învins prin KO tehnic în repriza a 12-a de ucraineanul Valentin Golovko, la Buzău.
Un succes a obţinut în noiembrie Constantin Bejenaru, şi-a apărat titlurile WBC Continental Americas şi WBC International la categoria cruiser (grea-uşoară), prin victoria obţinută la puncte în faţa sud-africanului Thabiso Mchunu, la Uncasville (Connecticut/SUA).
AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe își menține invincibilitatea în campionat
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe este singura echipă cu victorii pe linie în Liga Națională de baschet feminin, după ce a învins-o pe CS Agronomia București cu scorul de 90-36, vineri, în Capitală, într-un meci din etapa a 6-a. Beage Riel Chut Dut (20 puncte, 10 recuperări) și Matehya Marie Bryant (19 p, 13 rec) au f
Baschet masculin: Succese pe muchie de cuțit pentru CS Vâlcea și CSM Galați, în Liga Națională
CS Vâlcea și CSM Galați au obținut victorii pe muchie de cuțit, vineri, în etapa a 6-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a întrecut-o pe FC Argeș Pitești cu scorul de 75-74 (22-14, 16-21, 14-21, 23-18), în Sala Traian. Miryne Djuam Thomas a transformat o aruncare libe
Fotbal: Victorie dramatică pentru FC Argeș cu Dinamo (2-1), în Superligă
FC Argeș a învins-o dramatic pe Dinamo București cu scorul de 2-1 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, la Mioveni, în etapa a 15-a a Superligii de fotbal, ultima a turului. FC Argeș a deschis scorul prin spaniolul Rober Sierra (38), cu o lovitură de cap la cornerul executat de Dorinel Oancea. Liderul a egalat cu șansă, după ce ko
Rugby: România, învinsă de Tonga cu 43-38, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de Tonga, cu scorul de 43-38 (22-17), vineri seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din Cupa Națiunilor, turneu organizat de World Rugby.
Hochei feminin: România a învins Lituania, după prelungiri, în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala României a învins formația Lituaniei cu scorul de 2-1 (1-1, 0-0, 0-0, 1-0), după prelungiri, vineri, în Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor la hochei pe gheață feminin, găzduită de Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni. Edit Szekeres și Julia Bende au marcat golurile tricolorelor, după ce oaspetele au deschi
Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat la Arad, 1-0 cu UTA
Petrolul Ploiești a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), vineri, în deplasare, în primul meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de Mario Ioniță (71). Arădenii au avut o ocazie bună prin Marius Coman (19), dar Omar El Sawy (40) a ratat incredibil din faț
Giurgiu: Narcis Coman, fotbalistul anului în România în 1978, nu a uitat calificarea cu FC Argeș din 1967
Fostul portar Narcis Coman, giurgiuvean de origine, a declarat vineri, pentru AGERPRES, la împlinirea a 80 de ani de viață, că nu a uitat nici acum meciul în care FC Argeș s-a calificat în optimile de finală, în 1967, în Cupa Orașelor Târguri (actuala Europa League), după 5-1 cu Toulouse. 'Am împli
Fotbal: Laurențiu Reghecampf - La FCSB nu este vorba de răbdare, suntem aici să facem rezultate
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din etapa a 15-a a Superligii, că la gruparea bucureșteană nu se pune problema răbdării, întrucât toți cei implicați trebuie să obțină rezultate, acest mesaj fiind transmis jucătorilor după ultimele d
Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm
Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î









