RETROSPECTIVĂ 2017 Camelia Potec (Nataţie): 2017 a fost peste aşteptările şi obiectivele pe care ni le-am propus
Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), Camelia Potec, a declarat pentru AGERPRES că anul 2017 a fost peste aşteptările şi obiectivele pe care şi le-a propus.
"Putem spune că a fost un an foarte bun. 2017 a fost peste aşteptările şi obiectivele pe care noi ni le-am propus. În competiţiile de obiectiv, la Campionatele Europene de juniori la înot am luat medalie de argint, la Campionatele Mondiale de juniori la înot am avut medalie de bronz, la Campionatele Europene de juniori la sărituri în apă am avut bronz şi nu în ultimul rând, la FOTE o medalie de bronz. Apoi sunt celelalte competiţii, Campionatele Balcanice atât la înot, cât şi la sărituri, unde sportivii noştri au avut rezultate foarte bune. La Cupa Ţărilor Central Europene, competiţie organizată la Târgovişte, România a terminat pe locul 3 pe naţiuni, cu 11 medalii dintre care 3 de aur. Iar finalul de an a fost unul extraordinar. La Campionatele Europene în bazin scut pentru seniori România a avut rezultate de excepţie. Am avut trei sportivi care ne-au reprezentat acolo, doi seniori şi un junior. O medalie de bronz reuşită de Robert Glinţă, participarea în trei finale, plus opt recorduri naţionale realizate de aceşti trei sportivi la această competiţie ne dau prilejul să visăm mai departe", a spus Potec.
Aceasta a menţionat că anul acesta o problemă a reprezentat-o absenţa lui Robert Glinţă, desemnat cel mai bun înotător român al anului 2016 după participarea în finala probei de 100 m spate (locul 8) la JO de la Rio de Janeiro, de la Campionatele Internaţionale ale României şi Campionatele Mondiale din cauza unor probleme medicale.
"O situaţie neplăcută, o problemă să-i spunem, a fost starea de sănătate a lui Robert Glinţă, care nu a putut participa la Campionatele Mondiale din vară. El a avut o perioadă mai grea, dar acum din punct de vedere medical se simte foarte bine. S-a acomodat foarte bine în Statele Unite, acolo unde a şi participat la nişte competiţii la care a scos timpi surprinzători de buni. Pentru el e foarte important să revină în marile competiţii, să revină alături de cei cu care se va bate în anii următori şi chiar şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo", a explicat preşedinta.
"Încă nu am tras linie ca să vedem cele mai mari probleme cu care ne-am confruntat în acest an. Bineînţeles, cele financiare au existat. Bugetul federaţiei a fost în 2017 mai mare decât cel de anul trecut, dar mai mic decât am cerut noi. Din păcate nu am avut un buget suficient pentru a dezvolta înotul sincron şi înotul în ape deschise, aşa că asta a fost într-adevăr o problemă", a adăugat Camelia Potec.
Competiţiile de obiectiv pentru Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern în 2018 sunt Campionatele Europene de seniori şi juniori. "Ne propunem să continuăm rezultatele bune din acest prim an al ciclului olimpic. Competiţiile de obiectiv în 2018 sunt Campionatele Europene de seniori, dar şi cele de juniori. Apoi vor avea loc şi Campionatele Mondiale în bazin scurt. Dar să vedem cum se vor simţi sportivii noştri şi ce îşi propun şi ei împreună cu antrenorii pentru 2018. Aşteptări nu sunt numai de la Robert Glinţă, ci şi de la Ana Iulia Dascăl sau Daniel Martin şi ceilalţi. Trebuie continuat şirul medaliilor câştigate anul acesta", a menţionat Potec.
Preşedinta nu a dorit să facă o ierarhie a sportivilor care s-au remarcat în 2017 pentru a nu pune o presiune suplimentară pe umerii tinerilor. "Nu vreau să fac o listă a remarcaţilor din acest an pentru că nu vreau să pun presiune pe sportivi. Există loturi naţionale cu sportivi tineri, pe unul sau doi ne vom putea baza chiar şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Vin din spate, dar nu e bine să dăm nume. Pentru ei e cam devreme să aibă presiunea aceasta. Noi ne dorim 2-3 nume pe care le vedem că vin cu medalii, iar în spatele lor o echipă unită care să fie motivată să ajungă la performanţele liderilor", a afirmat ea.
În ceea ce priveşte titlul de "sportivul anului 2017", Camelia Potec este convinsă că jucătoarea de tenis Simona Halep nu îl poate scăpa. "Sportivul anului e fără discuţie Simona Halep. E cea mai bună în lume la tenis şi cred că este şi cea mai bună sportivă a noastră. Dar în aceeaşi măsură nu trebuie să îi uităm pe campionii mondiali de la canotaj sau haltere", a precizat Camelia Potec.
Sportivul român Robert Glinţă a cucerit medalia de bronz în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 m), de la Copenhaga. Înotătorul legitimat la CS Dinamo a stabilit cu această ocazie şi un nou record naţional al probei, fiind înregistrat cu timpul de 49 sec 99/100.
La Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Netanya (Israel), sportivul român Daniel Martin a cucerit medalia de argint în proba de 200 metri spate.
Tot Martin, sportiv legitimat la SCM Bacău, a câştigat medalia de bronz în proba de 100 m spate la Campionatele Mondiale de înot pentru juniori de la Indianapolis (SUA).
Sportivii Alin Ronţu şi Aurelian Dragomir au cucerit medalia de bronz în proba de platformă sincron masculin la Campionatele Europene de sărituri în apă pentru juniori de la Bergen (Norvegia). Aceasta este o performanţă istorică pentru România, fiind primul podium după o pauză de 25 de ani pentru ţara noastră într-o competiţie de asemenea anvergură.
La ediţia de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), de la Gyor (Ungaria), Ana Iulia Dascăl a intrat în posesia medaliei de bronz, fiind cronometrată cu 56 sec 63/100 în finala probei feminine de 100 m liber.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe își menține invincibilitatea în campionat
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe este singura echipă cu victorii pe linie în Liga Națională de baschet feminin, după ce a învins-o pe CS Agronomia București cu scorul de 90-36, vineri, în Capitală, într-un meci din etapa a 6-a. Beage Riel Chut Dut (20 puncte, 10 recuperări) și Matehya Marie Bryant (19 p, 13 rec) au f
Baschet masculin: Succese pe muchie de cuțit pentru CS Vâlcea și CSM Galați, în Liga Națională
CS Vâlcea și CSM Galați au obținut victorii pe muchie de cuțit, vineri, în etapa a 6-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a întrecut-o pe FC Argeș Pitești cu scorul de 75-74 (22-14, 16-21, 14-21, 23-18), în Sala Traian. Miryne Djuam Thomas a transformat o aruncare libe
Fotbal: Victorie dramatică pentru FC Argeș cu Dinamo (2-1), în Superligă
FC Argeș a învins-o dramatic pe Dinamo București cu scorul de 2-1 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, la Mioveni, în etapa a 15-a a Superligii de fotbal, ultima a turului. FC Argeș a deschis scorul prin spaniolul Rober Sierra (38), cu o lovitură de cap la cornerul executat de Dorinel Oancea. Liderul a egalat cu șansă, după ce ko
Rugby: România, învinsă de Tonga cu 43-38, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de Tonga, cu scorul de 43-38 (22-17), vineri seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din Cupa Națiunilor, turneu organizat de World Rugby.
Hochei feminin: România a învins Lituania, după prelungiri, în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala României a învins formația Lituaniei cu scorul de 2-1 (1-1, 0-0, 0-0, 1-0), după prelungiri, vineri, în Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor la hochei pe gheață feminin, găzduită de Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni. Edit Szekeres și Julia Bende au marcat golurile tricolorelor, după ce oaspetele au deschi
Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat la Arad, 1-0 cu UTA
Petrolul Ploiești a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), vineri, în deplasare, în primul meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de Mario Ioniță (71). Arădenii au avut o ocazie bună prin Marius Coman (19), dar Omar El Sawy (40) a ratat incredibil din faț
Giurgiu: Narcis Coman, fotbalistul anului în România în 1978, nu a uitat calificarea cu FC Argeș din 1967
Fostul portar Narcis Coman, giurgiuvean de origine, a declarat vineri, pentru AGERPRES, la împlinirea a 80 de ani de viață, că nu a uitat nici acum meciul în care FC Argeș s-a calificat în optimile de finală, în 1967, în Cupa Orașelor Târguri (actuala Europa League), după 5-1 cu Toulouse. 'Am împli
Fotbal: Laurențiu Reghecampf - La FCSB nu este vorba de răbdare, suntem aici să facem rezultate
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din etapa a 15-a a Superligii, că la gruparea bucureșteană nu se pune problema răbdării, întrucât toți cei implicați trebuie să obțină rezultate, acest mesaj fiind transmis jucătorilor după ultimele d
Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm
Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î









