Scrimă: Mălina Călugăreanu (seniori) şi Vlad Covaliu (juniori), cei mai buni sportivi din 2024
Floretista Mălina Călugăreanu (CSA Steaua) şi sabrerul Vlad Covaliu (CS Dinamo) au fost desemnaţi cei mai buni sportivi din 2024 la seniori şi, respectiv, la juniori, vineri seara, în ''Gala Laureaţilor Anului 2024'', în care au fost premiaţi performerii scrimei româneşti.
Sala de scrimă ''Ana Pascu'' a găzduit festivitatea prezentată de campioana olimpică Ana-Maria Brânză, la finele unui an galonat cu opt medalii europene şi mondiale, o calificare la JO 2024, dar şi cu ratarea obiectivului de medalie la Paris.
Mălina Călugăreanu, pentru al doilea an consecutiv, a fost aleasă cea mai bună scrimeră, datorită calificării la JO 2024, unde nu şi-a atins însă obiectivul de medalie, în timp ce Vlad Covaliu, medaliat la juniori, tineret şi seniori, a primit premiul pentru cel mai bun junior.
Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat cu acest prilej că are mare încredere că noua generaţie de la sabie, care îl include şi pe fiul său Vlad, se va califica cu echipa la JO 2028 şi va lupta pentru podiumul olimpic: ''Mă uitam că alături de campionii olimpici care au aceste portrete în sala de scrimă, mai există câteva poziţii care nu sunt completate. Şi mă uit la aceşti tineri. Vă rog frumos să faceţi tot ceea ce puteţi să aveţi şi voi un portret. Aveţi timp patru ani de zile.''
Campionul olimpic de la Sydney a adăugat că ''2024 a fost un an extrem de intens, dificil, pe alocuri foarte dificil, dar ştim noi cei din lumea sportului că atunci când greul e mai greu, vin şi rezultatele cele mai frumoase''.
''Şi am învăţat să nu ne dăm la o parte, ci să punem tot ceea ce avem noi mai bun, inclusiv sufletul, şi rezultatele vor apărea cu siguranţă. Este un an în care scrima nu a lipsit de la JO, deşi a avut un singur sportiv calificat, Mălina Călugăreanu, căreia nu i-a fost uşor să fie singura reprezentantă a federaţiei la aceste Jocuri Olimpice. Sperăm de la colegele tale că nu te vor mai lăsa singură la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice'', a transmis Covaliu.
''De asemenea, trebuie să remarcăm faptul că tot ceea ce a fost înainte de JO merită aplaudat, merită felicitări Federaţiei Române de Scrimă, pentru că există o generaţie bună în spate, există sportivi de valoare, există din fericire tehnicieni de valoare, există oameni care încă ştiu cum se face performanţă în scrimă şi de aceea avem încredere în continuare că începând cu 2025, lucrurile vor fi mai bune decât în 2024. Pentru că eu ştiu că sportivii de la scrimă, începând cu preşedintele federaţiei şi cu toţi ceilalţi, au această capacitate de a nu mai repeta ceea ce nu a fost bine, ceea ce nu a mers bine, şi a găsi acele soluţii la probleme şi nu probleme la soluţii pentru tott ce va urma de acum înainte. Urmează un an dificil, un început de ciclu olimpic, cu competiţii foarte importante. În 2027 sunt Jocurile Europene, acolo unde se poate obţine calificarea la JO 2028. Aşa că ar fi bine să fructifici prima şansă, să nu stai la aştepţi până la sfârşit. Din punct de vedere al COSR, veţi avea susţinerea noastră, ştiu că există şi susţinerea celor mai importante cluburi din România, cred că doar împreună suntem mai puternici'', a subliniat Covaliu, fost preşedinte al Federaţiei Române de Scrimă.
Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a spus, la rândul său, că se bucură că scrima românească are viitor.
''Vreau să vă felicit pentru acest an minunat, chiar dacă nu a fost aşa cum ni l-am dorit cu toţii. Dar mă bucur că scrima românească are viitor. Şi atunci, 2028 se anunţă atât de frumos şi va fi frumos dacă veţi avea grijă de aceşti copii minunaţi, de antrenorii lor, de nevoile lor. Pentru că au nevoi de susţinerea noastră, a tuturor, indiferent pe unde ne aflăm. Aşa că la final de an gândul meu este de bine, de felicitări şi sunt ferm convinsă că scrima românească va arăta în 2028 mult mai frumos, pentru că are oameni inimoşi, care învaţă din greşeli tot timpul. E clar că undeva s-a produs o greşeală, dar asta ne ambiţionează şi mai mult să fim mai buni peste următorii patru ani. Felicitări pentru rezultatele de la Europenele, Mondialele de juniori şi tineret, aveţi un viitor frumos şi vă doresc mult succes'', a transmis Lipă.
Lista laureaţilor scrimei româneşti din 2024:
FEMININ
Senioare: Mălina Călugăreanu - locul 14 la floretă individual la JO 2024
Tineret: Ema Şonţ - medalie de bronz la spadă individual la Campionatele Europene de tineret din Antalya
Junioare: Amalia Covaliu - medalie de bronz la sabie individual la Campionatele Europene de juniori de la Napoli
MASCULIN
Seniori: Echipa de sabie masculin (Vlad Covaliu, Radu Niţu, Răzvan Ursachi şi Matei Cîdu) - medalie de argint la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia)
Tineret: Echipa masculină de sabie (Rareş Ailinca, Alexandru Zmău, Radu Niţu şi Vlad Covaliu) - medalie de argint la Campionatele Europene de tineret din Antalya
Vlad Covaliu - argint la sabie individual la Campionatele Europene de tineret
Juniori: Echipa masculină de sabie (Vlad Covaliu, Radu Niţu, Casin Cîdu şi Mihnea Enache) - medalie de aur la Campionatele Mondiale de juniori de la Riad;
Vlad Covaliu - medalie de aur la sabie individual la Campionatele Mondiale de juniori de la Riad.
Cei mai buni antrenori: Irina Covaliu (sabie feminin), Iulian Bratu (spadă feminin), Alin Badea (sabie masculin), Ciprian Gălăţanu (sabie masculin), Sandu Constantin (sabie masculin), Rareş Dumitrescu (sabie masculin), Emilian Niţă (sabie masculin) Alexandru Chiculiţă (sabie masculin), Virgil Sălişcan (floretă feminin)
Cele mai bune cluburi: CS Dinamo (sabie) şi CSA Steaua (floretă şi spadă).
AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
***Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citiţi şi:
* Scrimă: Mălina Călugăreanu - Anul 2024 a fost un carusel emoţional
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet masculin: CS Dinamo București, învinsă acasă de CS Vâlcea, în Liga Națională
CS Dinamo București a fost învinsă de CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 76-68 (14-16, 16-18, 26-16, 20-18), duminică seara, în Sala Dinamo, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. MVP-ul oaspeților a fost Donovan Richard Ivory, cu 18 puncte, 3 recuperări, susținut de Mir
Handbal feminin: Corona Brașov, a treia echipă românească ajunsă în grupele EHF European League
Corona Brașov a devenit a treia echipă din România calificată în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația franceză Chambray Touraine Handball cu scorul de 26-25 (11-10), duminică seara, în Sala Sporturilor ''Dumitru Popescu-Colibași'', în manșa secundă a turului al treilea prel
Ciclism: Diana Faur, medaliată cu bronz la Europenele de ciclocros pentru tineret de la Vatra Dornei
Ciclista română Diana-Maia Faur a câștigat medalia de bronz la cat. 15 ani, duminică, la Campionatele Europene de ciclocros pentru tineret și masters de la Vatra Dornei. Faur a fost cronometrată cu timpul de 23 min 18 sec, fiind devansată de cicliste cehă Katerina Perinova (21 min 47 sec) și de olandeza Cheyenne van der Meer (23 mi
Handbal feminin: Dunărea Brăila s-a calificat în grupele EHF European League
HC Dunărea Brăila s-a calificat în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația norvegiană Molde Elite, cu scorul de 33-24 (15-13), duminică, în Sala Polivalentă Danubius, în manșa secundă a turului al treilea preliminar. Dunărea Brăila pierduse prima manșă la diferență de un gol
Handbal feminin: CSM București și-a luat revanșa în fața echipei Brest, în Liga Campionilor
CSM București a învins echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 34-30 (18-14), duminică seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României și-a luat revanșa după eșecul drastic suferit în urmă c
Rugby: România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European U20
Selecționata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20, după ce a surclasat Elveția cu 87-0 (40-0), duminică, pe Marketa Stadium din Praga, într-o partidă pentru pozițiile 5-6. ''Stejăreii'' au reușit nu mai puțin de 13 eseuri, prin Edward Brășnean (3), Antonio Mitrea (2), Matei Bivol (2), Codrin Giucă
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din














