Fotbal: Thomasberg (FC Midtjylland) - Am fost pedepsiţi pentru micile greşeli pe care le-am făcut
Antrenorul echipei de fotbal daneze FC Midtjylland, Thomas Thomasberg, a declarat, joi seara, într-o conferinţă de presă susţinută după înfrângerea cu FCSB, scor 2-0, că formaţia sa a fost pedepsită pentru micile greşeli pe care le-a făcut.
"Sigur că suntem dezamăgiţi, întotdeauna suntem atunci când pierdem. Cred că am făcut o primă repriză bună, aproape că nu a fost nevoie să ne apărăm, ne-am creat şi câteva şanse, însă am intrat la pauză conduşi. În repriza a doua eram sigur că putem reveni, însă a apărut cel de-al doilea gol, marcat de adversari după doar 8 secunde. Iar acest al doilea gol ne-a demoralizat. A fost un gol nebunesc, nu a fost amuzant, nici măcar nu a venit după o ocazie a adversarilor. Păcat, pentru că ştiam că dacă jucăm ca în prima repriză putem marca. Îmi pare rău, suntem dezamăgiţi pentru că am simţit că avem şanse în faţa celor de la FCSB. Am fost pedepsiţi pentru micile greşelile pe care le-am făcut. Pentru că şi la primul gol, mingea a fost puţin deviată de zid şi s-a dus în poartă", a spus el.
Tehnicianul danez a menţionat că FCSB se poate califica în faza următoare a competiţiei dacă va mai obţine 2-3 puncte până la final.
"Noi am avut mulţi jucători absenţi, în principal în zona ofensivă. Iar FCSB este o echipă bună, a încercat absolut totul pentru a câştiga. S-au apărat foarte bine astăzi, iar în aceste condiţii noi nu am reuşit să ne creăm prea multe mari ocazii. Acum FCSB are 9 puncte şi este într-o poziţie bună în clasament, cred că dacă va câştiga alte 2-3 puncte până la final va reuşi să se califice mai departe", a afirmat Thomasberg.
FCSB a obţinut o victorie frumoasă cu echipa daneză FC Midtjylland, cu scorul de 2-0 (1-0), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a patra a competiţiei de fotbal Europa League.
Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Florin Tănase (16) şi Daniel Bîrligea (46). FCSB a obţinut a treia sa victorie, după cele cu RSF (4-1 acasă) şi PAOK Salonic (1-0 în deplasare), făcând uitat eşecul cu Rangers (0-4 în deplasare).
FCSB le va mai întâlni în acest sezon de Europa League pe Olympiakos Pireu (28 noiembrie, acasă), Hoffenheim (12 decembrie, în deplasare), Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (30 ianuarie, acasă).
Primele opt clasate se vor califica în optimile de finală, în timp ce formaţiile clasate pe locurile 9-24 vor juca un baraj pentru calificarea în optimi.
AGERPRES (A, AS-editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FC Hermannstadt a anunțat despărțirea de președintele Daniel Niculae
Clubul de fotbal FC Hermannstadt a anunțat, vineri, despărțirea de președintele Daniel Niculae, al cărui contract scadent la finalul sezonului 2025-2026 nu a mai fost prelungit. 'AFC Hermannstadt a decis să nu mai prelungească înțelegerea contractuală cu președintele executiv Daniel Niculae, scadentă în data de 15 iunie a acestui an. Îi m
Fotbal: Nicolae Stanciu - Chiar dacă este amical, meciul cu Țara Galilor e important pentru moral
Mijlocașul echipei naționale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, că partida cu Țara Galilor este una importantă pentru moralul 'tricolorilor' chiar dacă este amicală. 'Atât eu cât și colegii mei suntem onorați să fim antrenați de Gheorghe Hagi. Acum cel mai important este să
Baschet masculin: CSM Oradea și Radovan Markovic își încheie colaborarea după 11 ani
Echipa masculină de baschet CSM Oradea a anunțat finalul colaborării cu Radovan Markovic, unul dintre oamenii importanți ai clubului din ultimul deceniu. 'În total, Rade a activat la CSM Oradea timp de 11 ani. Trei ca jucător, unul ca antrenor la nivel de juniori și șapte ca antrenor secund la echipa de seniori a clubului. Bun vorbit
Fotbal: Antrenorul croat Zeljko Kopic s-a despărțit de Dinamo
Echipa de fotbal Dinamo și antrenorul croat Zeljko Kopic au ajuns la un acord pentru încetarea raporturilor contractuale, a anunțat, vineri, gruparea bucureșteană, prin intermediul paginii oficiale de Facebook. 'Mulțumim, Zeljko Kopic! Fotbalul, ca și viața, e compus din evenimente, trăiri și experiențe, iar cel mai frumos dintre toa
Fotbal: FC Hermannstadt s-a despărțit de antrenorul Dorinel Munteanu și anunță că nu se desființează
Clubul de fotbal FC Hermannstadt s-a despărțit de antrenorul Dorinel Munteanu după ratarea obiectivului privind menținerea în Superliga și anunță, vineri, într-un comunicat de presă, că nu se desființează în ciuda problemelor financiare din ultima perioadă. 'În urma ratării obiectivului stipulat în contract -
Fotbal - CM 2026: Ioan Andone - Cupă Mondială cu 48 de echipe e prea de tot, mai e și 1.000 de dolari biletul
Fostul internațional Ioan Andone, component al echipei naționale a României la CM 1990, a declarat, pentru AGERPRES, că este sistemul cu 48 de selecționate impus de FIFA în premieră la Cupa Mondială din SUA, Mexic și Canada este exagerat, el explicând că nu poți să stabilești prețul unui bilet de intrare la 1.000 de dolari când fotbalul se dil
Tenis: Principala favorită, Ilinca Dalina Amariei, învinsă în primul tur la Focșani (ITF)
Ilinca Dalina Amariei, principala favorită a turneului de tenis ITF de la Focșani (W15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, a fost învinsă de Cristiana Nicoleta Todoni, cu 3-6, 6-2, 7-6 (7/4), joi, în prima rundă. Alte două favorite au debutat cu stângul, Anamaria Federica Oană (4) și Arina Gabriela Vasilescu (5).
Tenis: Cinci români s-au calificat în sferturi la Bistrița (ITF)
Cinci jucători români de tenis s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Bistrița (M25), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari. Gabi Boitan, principalul favorit, a abandonat în optimi după un set jucat cu Pablo Perez Navarro. Radu Țurcanu (20 ani), Ștefan Haită (18 ani), Ștefan I
Auto: Campionatul național Super Rally 2026 debutează în weekend pe străzile din Alba Iulia
Super Rally, singurul campionat național de motorsport desfășurat exclusiv pe circuit urban, în centrul orașelor, creat în urmă cu un deceniu de legendarul Mihai Leu, debutează în noul sezon în acest weekend, odată cu Trofeul Alba Iulia, se arată într-un comunicat al organizatorilor, remis, joi, AGERPRES. La start
Fotbal: Universitatea Craiova l-a transferat pe portarul Alexandru Maxim, de la FC Voluntari
Echipa de fotbal Universitatea Craiova l-a transferat pe portarul Alexandru Maxim, de la formația FC Voluntari, recent promovată în Superliga României, a anunțat, joi, gruparea olteană pe pagina oficială de Facebook. '&
Fotbal: UTA Arad l-a achiziționat pe mijlocașul Răzvan Oaidă
Echipa de fotbal UTA Arad a anunțat, joi, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, că l-a achiziționat pe mijlocașul Răzvan Oaidă, ultima oară la Universitatea Cluj, acesta semnând un contract valabil pentru următorul sezon al Superligii. ''Răzvan Oaidă este noul jucător al UTA-ei pentru sezonul 2026-2027! După junioratul p
VIDEO Fotbal: Corvinul Hunedoara l-a transferat pe peruanul Renato Espinosa de la Unirea Slobozia
Clubul de fotbal Corvinul Hunedoara l-a transferat, joi, pe Renato Espinosa, atacant peruan în vârstă de 27 de ani care a evoluat în sezonul recent încheiat la Unirea Slobozia, grupare retrogradată în Liga a II-a. ''Clubul nostru s-a înțeles cu atacantul peruan Renato Espinosa, care va îmbrăca
Fotbal: Antrenorul Florin Pîrvu și-a prelungit contractul cu FC Voluntari
Antrenorul Florin Pîrvu și-a prelungit contractul cu FC Voluntari, echipă nou promovată în Superliga, el semnând o nouă înțelegere valabilă pe următoarele două sezoane, informează, joi, gruparea ilfoveană. ''Continuăm împreună! FC Voluntari și antrenorul principal Florin Pîrvu au ajuns la un acord pe
Fotbal - CM 2026: Cristian Dulca - Vreau să nu mai fiu printre ultimii care au participat cu România la o Cupă Mondială
Fostul internațional Cristian Dulca, component al primei reprezentative la CM 1998, a declarat, pentru AGERPRES, că își dorește să nu mai fie cunoscut ca unul dintre jucătorii care au participat ultima oară cu echipa națională de fotbal a României la o ediție a Cupei Mondiale. ''E o surpriză neplăcută pentru mine că nu ne-a
Tenis: Unsprezece români s-au calificat în optimi la Bistrița (ITF)
Nu mai puțin de 11 jucători români de tenis din cei 23 aflați pe tabloul principal de simplu s-au calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Bistrița (M25), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari. Nu mai puțin de patru capi de serie au părăsit competiția, între care Ștefan Palosi (2), Sebastian Gima (4) și Șt












