logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Rugby: România a învins SUA cu 22-20, într-un meci-test, la Chicago

Image

Naţionala de rugby a României a învins, într-o partidă-test care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă pe SeatGeak Stadium din Chicago, cu scorul de 22-20 (10-10), reprezentativa SUA, în primul meci din Summer Tour, informează FRR.
 


"Stejarii" au cucerit după şase ani şi Cupa Pershing, trofeul pus în joc de Federaţia Română de Rugby începând cu 2014, în amintirea partidei disputate la Olimpiada Militară, "Jocurile InterAliate", organizată în 1919 de comandantul şef al Forţei Expediţionare Americane, Generalul John Joseph Pershing, pentru a marca sfârşitul Primului Război Mondial.

Echipa SUA a început în forţă meciul şi după câteva minute de presiune a reuşit să deschidă scorul după o tuşă la cinci metri de terenul de ţintă, Jamason Fa'anana-Schultz culcând balonul în eseu, încercare transformată de AJ MacGinty, 7-0, în minutul 7.

Stejarii au replicat repede şi Tevita Manumua a izbutit o cursă frumoasă prin apărarea adversă, evitând mai multe placaje şi a culcat balonul la centru, iar Alin Conache a transformat pentru a restabili egalitatea, 7-7.

Mai prezenţi în joc, americanii şi-au mai trecut în cont o oportunitate de a marca, însă nu au reuşit să treacă de apărarea foarte bună făcută de români, apărarea fiind în acest meci unul din punctele forte ale echipei. Mai mult, jocul s-a mutat în 22-ul gazdelor şi după minute bune de presiune, România a trecut la conducere pentru prima dată în această partidă, Alin Conache transformând o lovitură de pedeapsă, 10-7, minutul 18.

Revenind în ofensivă, americanii au mutat jocul în 22-ul nostru şi presiunea pe care au făcut-o i-a determinat pe "Stejari" să greşească, arbitrul neozeelandez Angus Mabey dictând o penalitate, transformată de AJ MacGinty, 10-10. În minutul 30, Thomas Tu'avao a fost eliminat temporar pentru un placaj fără balon, însă tricolorii nu s-au putut apropia de terenul de 22. La o ultimă lovitură de pedeapsă din primul mitan, Conache a trimis, de la distanţă mare, aproape de centrul terenului, pe lângă buturi. 10-10, la pauză.

Partea secundă a început cu noi puncte puse de România dintr-o penalitate, Alin Conache readucând echipa în avantaj, 13-10. Un avantaj care a durat doar un minut pentru că AJ MacGinty a concretizat o acţiune frumoasă a pachetului de înaintare care a câştigat metru cu metru până aproape de terenul de ţintă, balonul a ajuns la Tavite Lopeti, care i-a pasat lui MacGinty, acesta marcând eseu. Tot el şi-a transformat încercarea, 17-13. Stejarii au avut apoi minute bune de joc însă fără a concretiza pe tabelă, cel mai aproape de eseu fiind Simionescu care şi-a trimis un balon de urmărire, însă prea lung, mingea ieşind afară, înainte de a o prinde. A urmat un duel al transformerilor, din lovituri de pedeapsă, cu Conache reducând ecartul, 17-16, apoi cu AJ MacGinty care a transformat pentru 20-16, apoi iaraşi Conache care a micşorat diferenţa la doar un punct, 20-19.

Românii au crescut din nou presiunea pe final de partidă, iar în minutul 70 au preluat conducerea prin lovitura de pedeapsă transformată de Daniel Plai.

Ultimele cinci minute ale întâlnirii, România le-a jucat în 14 după eliminarea temporară a lui Vlad Neculau pentru un placaj periculos. Eliminarea a venit şi cu o lovitură de pedeapsă pe care AJ MacGinty a trimis-o pe lângă buturi, scorul fiind în continuare 22-20. Gazdele au terminat meciul în atac, România l-a pierdut şi pe Alexandru Savin, eliminat temporar, rămânând astfel în 13 jucători. AJ MacGinty a avut o şansă de a restabili egalitatea, însă balonul trimis din lovitura de pedeapsă nu a prins spaţiul buturilor.

România câştigă astfel în faţa SUA după şase ani, după ce ultimele două întâniri, ambele la Bucureşti au fost adjudecate de americani,

În cel de-al doilea meci al Summer Tour, România va întâlni Canada, la Ottawa, pe 12 iulie.

Echipa României a fost:
1. Iulian Hartig (Bassin d'Arcachon), 2. Ştefan Buruiană (Castres Olympique), 3. Vasile Balan (CSA Steaua), 4. Yanis Horvat (SC Albi), 5. Andrei Mahu (Massy), 6. Vlad Neculau (SCM USV Timişoara), 7. Dragoş Ser (SCM USV Timişoara), 8. Nicolaas Immelman (CSM Ştiinţa Baia Mare), 9. Alin Conache (CSA Steaua), 10. Hinckley Vaovasa, 11. Tevita Manumua (SCM USV Timişoara), 12. Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), 13. Mihai Graure (CS Dinamo), 14. Marius Simionescu C (SCM USV Timişoara), 15. Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare)
Rezerve: 16. Robert Irimescu (CSM Ştiinţa Baia Mare), 17.Alexandru Savin (CS Rapid), 18. Cosmin Manole (CS Dinamo), 19. Marius Iftimiciuc (Carcassonne), 20. Kamil Sobota (CS Dinamo), 21. Gabriel Rupanu (SCM USV Timişoara), 22. Fonovai Tangimana (CS Rapid), 23. Daniel Plai (SCM USV Timişoara)
Antrenor principal: David Gerard

Echipa SUA:
1. Jake Turnbull (Anthem RC), 2. Dylan Fawsitt (Chicago Hounds), 3. Paul Mullen (Utah Warriors), 4. Renger van Eerten (Brive), 5. Greg Peterson C (San Diego Legion), 6. Sam Golla (Dallas Jackals), 7. Jamason Fa'anana-Schultz (Old Glory DC), 8. Thomas Tu'avao (Utah Warriors), 9. JP Smith (Seattle Seawolves), 10. AJ MacGinty (Bristol Bears), 11. Nate Augspurger (Chicago Hounds), 12.Tommaso Boni (Old Glory DC), 13. Tavite Lopeti (Seattle Seawolves), 14. Christian Dyer (Houston SaberCats), 15. Mitch Wilson (New England Free Jacks)
Rezerve: 16. Mike Sosene-Feagai (Agen), 17. Nate Sylvia (San Diego Legion), 18. Kaleb Geiger (New England Free Jacks), 19. Viliami Helu (San Diego Legion), 20. Ben Bonasso (Miami Sharks), 21. Paddy Ryan (San Diego Legion), 22. Luke Carty (Chicago Hounds), 23. Bryce Campbell (Chicago Hounds)
Antrenor principal: Scott Lawrence
AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Sursa foto: Rugby Romania / Facebook.com 

 

** Citiţi şi:

 

Rugby/ Ambasadorul României după ce România a învins SUA la Cupa Pershing: ''Un vis împlinit'' 

Afisari: 107

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 18-10-2026 22:58

Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța (2-0) în Superligă

Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Francezul Simon Elisor (16) a deschis scorul cu un șut din întoarcere, la pasa lui David Matei, iar ucraineanul Oleksandr Romanciuk (

Sport Intern 18-10-2026 22:01

Hochei: Victorie în deplasare pentru ACSH Gheorgheni

ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-4 (4-2, 2-2, 0-0), duminică, pe Patinoarul ''Deme Laszlo'' din Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Adam Csiszer, Nandor Fejes. Gergo Ambrus, Zsolt A

Sport Intern 18-10-2026 21:02

Handbal masculin: CSM București, liderul campionatului după victoria de la Suceava

CSM București a devenit liderul Ligii Naționale de handbal masculin după ce a obținut o victorie la limită, duminică, în etapa a cincea. CSU din Suceava a pierdut acasă cu CSM București, 29-30 (15-16), cei mai buni de la ''tigri'' fiind Răzvan Ștefan Chiratcu (7 goluri), Mihai Claudiu Baba (6 goluri), Janja Vojvodic (5 go

Sport Intern 18-10-2026 20:44

Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște a câștigat în deplasare în Liga Națională

Vicecampioana CSM CSU Târgoviște a învins-o în deplasare pe CSJ Teleorman Alexandria, cu scorul de 73-52, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună de la vicecampioane a fost Gabriela Munteanu, cu 22 puncte, 8 recuperări. Bride Victoria Kennedy Hopoate s-a remarcat cu un

Sport Intern 18-10-2026 20:31

Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat

Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina

Sport Intern 18-10-2026 20:13

Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă

UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic

Sport Intern 18-10-2026 18:42

Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor

CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d

Sport Intern 18-10-2026 00:38

România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger

Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi

Sport Intern 17-10-2026 23:53

Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat

Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star

Sport Intern 17-10-2026 23:42

Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul

FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).

Sport Intern 17-10-2026 21:57

Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României

CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.

Sport Intern 17-10-2026 21:13

Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat

SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas

Sport Intern 17-10-2026 20:41

Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare

Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr

Sport Intern 17-10-2026 20:03

VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României

SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz

Sport Intern 17-10-2026 19:35

Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României

CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v